Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a fost oficiată la altarul exterior amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași. Slujba, la care au participat peste 30.000 de credincioși, a fost săvârșită de un sobor de ierarhi din țară și străinătate, din care fac parte: Mitropolitul Filoteu de Tesalonic, Mitropolitul Ioanichie de Muntenegru și…
Sala Radio din Capitală a găzduit duminică seară concertul aniversar „Symbol- 35 de ani” al Corului de copii și tineret al Patriarhiei Române. Formația corală pentru tineri a împlinit 35 de ani de activitate neîntreruptă în data de 18 septembrie. Programul a cuprins lucrări de compozitori români consacrați, printre care George Enescu și Nicolae Lungu,…
Telefonul vârstnicului, linia înființată de Fundația Regală Margareta a României, a aniversat 10 ani de la inaugurare. Echipa de asistenți sociali a răspuns la peste 115.000 apeluri, oferind îndrumare și soluții pentru nevoile a mai mult de 22.000 de beneficiari unici din toate regiunile țării, transmite organizația într-un comunicat de presă. Linia gratuită 0800 460…
Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu a primit duminică o icoană relicvar cu un fragment din moaștele Sfântului Dumitru Stăniloae, dăruite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului, împreună cu un sobor de clerici profesori la facultatea de teologie. Lăcașul de cult a…
Un cor format din aproximativ 4.000 de tineri a interpretat cântece religioase sâmbătă seară la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Cântările Cerului”. Mitropolitul Andrei i-a îndemnat pe tineri să fie buni misionari ai Mântuitorului Iisus Hristos. Manifestarea, unică în România, a constat în interpretarea de pricesne și cântări religioase în cinstea Mântuitorului Iisus Hristos și a…
Peste 200 de tineri iubitori de muzică bizantină cu vârstele cuprinse între 16 și 40 de ani sunt așteptați să participe la Masterclass-ul de Muzică psaltică de la Mănăstirea Oașa, transmite așezământul monahal într-un comunicat de presă. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie și reunește personalități de renume din domeniul…
Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului a binecuvântat joi Școala „Carol I” din Roman, la finalul lucrărilor de reabilitare. Preasfinția Sa a subliniat importanța binecuvântării locului în care copiii se formează pentru viață și pentru societate. „L-am rugat astăzi pe Dătătorul înțelepciunii, adică pe Dumnezeu, să binecuvânteze și să acopere cu harul Său această…
Zece din cele 60 de troițe din Șcheii al Brașovului vor fi restaurate printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile. Consiliul Local Brașov a aprobat demararea lucrărilor de restaurare la finalul lunii septembrie, valoarea totală estimată a proiectului ridicându-se la 2,5 milioane de euro. Troiţele care vor fi reabilitate sunt: Troiţa Căpitanului Ilie Birt, Crucea…
Evenimentului muzical „Cântările Cerului” va reuni sâmbătă la Cluj-Napoca peste 3.500 de tineri din 33 de județe și diaspora. Manifestarea de excepție este organizată de Asociația Creștină Agape și se va desfășura de la ora 16:00 la Sala Polivalentă (BT Arena). Corul de copii și tineri va interpreta cântări din Tezaurul de Cântări al Mișcării…
Icoana relicvar a Sfântului Dumitru Stăniloae dăruită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea brașoveană Vlădeni, a fost dusă miercuri în pelerinaj la Seminarul Teologic din Brașov. La primirea moaștelor, a fost oficiată slujba Acatistului Sf. Dumitru Stăniloae, instituția de învățământ avându-l drept ocrotitor pe marele teolog român. „Dacă…
Legea majoratului digital a fost adoptată luni de Senatul Românei, fiind trimisă la Camera Deputaților, pentru dezbatere. Aceasta stabilește un cadru clar și modern pentru protecția copiilor în mediul online și pentru responsabilizarea platformelor digitale, transmite instituția într-un comunicat de presă. Legea, inițiată de un grup de parlamentari, are ca scop instituirea unor măsuri pentru…