Cristian Damian

PS Antonie: Libertatea este unul din marile daruri ale lui Dumnezeu

Cristian Damian

Reprezentanți ai Episcopiei Italiei au oferit daruri persoanelor din Penitenciarul din Roma

Cristian Damian

Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros va fi cinstit la Parohia „Sfântul Ilie” – Ghencea

Cristian Damian

Se împlinesc 136 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Ion Creangă

Cristian Damian

Elevii Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea au oferit daruri persoanelor private de libertate

Cristian Damian

PS Macarie: Ne rugăm ca Domnul să-i protejeze pe copii și tineri de Irozii acestor vremuri

Cristian Damian

Biserica din Obreja, Caraș-Severin, a marcat 275 de ani de la ctitorire

Cristian Damian

Comunitatea românească din Nürnberg, Germania, l-a cinstit anticipat pe Sfântul Vasile cel Mare

Cristian Damian

Asociația „Buna Vestire” Buzău a oferit daruri pentru peste 600 de copii

Cristian Damian

PS Benedict: Nimic nu este mai mângâietor și mai dătător de speranță decât conștiința că Hristos este alături de noi

Cristian Damian

Hram la o parohie din Măcin: Comunitatea îi are ca ocrotitori pe Sfinții 14.000 de prunci martirizați din porunca lui Irod

Cristian Damian