Peste 800 de copii din România sunt beneficiarii campaniei „Ghetuțe din Scandinavia pentru copiii din România” – ediția 2021. Campania, organizată la nivelul Episcopei Europei de Nord, s-a încheiat luni în ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nicolae. Valoarea proiectului se ridică la peste 20.000 euro, iar copiii vor intra în curând în posesia darurilor.…
Ziua Națională a fost prilej de serbare pentru copiii de la școala Guardian Angel Orthodox Day School din zona Chicago, unde în urmă cu cinci ani, din inițiativa Mitropolitului Nicolae, a fost adăugată limba română în programul de Limbi Străine al școlii. Programul festiv s-a desfășurat marți, 30 noiembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul…
„Etnogeneza noastră înseamnă hristogeneza noastră”, a spus marţi Episcopul Macarie de hramul Episcopiei Europei de Nord. Episcopul Macarie a slujit în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei în paraclisul Centrului eparhial din Stockholm. „Avem nădejdea că Apostolul Andrei, ocrotitorul nostru, ne va duce înaintea Mântuitorului aşa cum i-a dus şi pe confraţii săi, şi…
Grupul Vatra a organizat duminică la Torino un flash mob la care i-a invitat pe cei 55.000 de români care locuiesc în zonă. În oraș mai sunt și câteva mii de basarabeni. Mulți dintre românii care au aflat despre eveniment au spus „Prezent!” în Piața Castello a orașului. Evenimentul a fost organizat de Grupul Vatra…
Ziua României a fost sărbătorită anticipat duminică la Biserica „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena. După Sfânta Liturghie, Părintele Paroh Emanuel Nuțu a oficiat slujba de Te Deum, iar copiii parohiei au prezentat un moment artistic. Momentul aniversar a debutat prin intonarea festivă a Imnului Național de către Ansamblul coral al Bisericii, împreună cu…
Cu ocazia Zilei Naționale, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a transmis un mesaj de întărire în credință și felicitare românilor de pretutindeni. Identitatea națională se păstrează adânc în suflet, indiferent de locul în care am ales să trăim: „În această sărbătoare a noastră, a tuturor celor ce simțim valorile spiritualității românești…
Parohia românească din Luton a împlinit în 13 noiembrie zece ani de la înfiinţare. Aniversarea a fost marcată duminică prin slujirea Mitropolitului Iosif. „Toți acești ani au fost un răstimp de răbdare pentru biserică, căci abia anul acesta s-a reușit obținerea unui lăcaș de cult propriu”, a subliniat IPS Iosif în predica de la…
Conferinţele organizate de Centrul Bisericesc din München (CBROM) continuă online în următoarele zile de joi, de la ora 19:00 (ora Germaniei). Joia aceasta, 2 decembrie 2021, Părintele Petru Pruteanu va vorbi despre „Slujirea clericilor şi credincioşilor la Sfânta Liturghie”. Joia următoare, 9 decembrie 2021, Părintele Petru Deaconu va ţine o prelegere pe tema „Ascultând Cuvântul…
De Ziua Naţională a României, Mitropolitul Iosif a transmis un mesaj pentru românii de pretutindeni. „Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, reprezintă un bun prilej pentru românii care trăiesc temporar sau definitiv în afara graniţelor ţării de a-şi aduce aminte de rădăcinile lor”. „Conştiinţa că aparţinem şi ne luptăm pentru apartenenţa şi moştenirea Împărăţiei lui…
Ieromonahul Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, și comunitatea parohială a Bisericii Ortodoxe „Sf. Vasile” Nürnberg II – Langwasser i-a comemorat duminică, înaintea Zilei Naționale a României, pe cei 15 eroi români din Primul Război Mondial care odihnesc în cimitirul din Nürnberg. În cimitirul Südfriedhof sunt îngropați numeroși soldați căzuți pe câmpul de luptă…
Crucile primei biserici româneşti din Sardinia au fost sfinţite vineri de trei preoţi, între care Părintele paroh Marian Găină. Cele şase cruci vor fi montate pe acoperişul bisericii Parohiei româneşti „Sf. Ioan Botezătorul” – Olbia în săptămânile ce urmează. „Biserica va fi acoperită cu șindrilă din lemn de molid şi turla cea mare va depăși 25…