Absolvenții cursurilor de asimilare pentru cântăreții bisericești din Mitropolia Olteniei, organizate în perioada 16 iunie – 16 iulie 2014 la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, au susținut astăzi, 16 iulie, examenul final de evaluare. După cum ne-a precizat părintele profesor Cristin Sperlea, un număr de 25 de cântăreți bisericești din cuprinsul Mitropoliei Olteniei (județele Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt și Mehedinți) au fost evaluați de o comisie de specialitate, la disciplinele: Catehetică – Învățătura de credință ortodoxă, Tipic – Liturgică și Muzică bisericească. Cursanții declarați promovați vor primi o diplomă în baza căreia vor putea să se angajeze pe un post vacant de cântăreț bisericesc, după cum ne-a transmis Diac Gheorghe Cioiu.
Examen de evaluare pentru cântăreții bisericești din Mitropolia Olteniei

- Sfinții Martiri Năsăudeni, cinstiți la Mănăstirea Bichigiu: Să le cinstim memoria și să le urmăm exemplul
- Aproximativ 40 de preoți au discutat la Iași despre misiunea pastorală în comunitățile de romi
- Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică a Episcopiei Basarabiei de Sud a debutat cu pomenirea înaintașilor














