Condacul 1 Pe tine, vrednic păstor duhovnicesc, te știm părinte plin de dragoste pentru turma ta, arhiereu cinstit și iconom al Tainelor dumnezeiești; pentru aceasta te rugăm să ne păzești pe noi de primejdii, de boli și de necazuri, ca să cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iachint, mare arhipăstor al Țării Românești! Icosul 1 De…
Zeci de tineri români din jurul frontierelor – mai precis din Serbia și Republica Moldova – învață să fie lideri printr-un proiect internațional Erasmus+ realizat de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR BM) în parteneriat cu Episcopia Daciei Felix și Episcopia Basarabiei de Sud. Proiectul, intitulat „Voci puternice – Tinerii de la sat…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, împlinește miercuri 66 de ani – din care aproape trei decenii în slujba Bisericii. Ierarhul s-a născut în 28 octombrie 1960 la Știubieni, jud. Botoșani – o zonă în care credința are un rol foarte important în viața oamenilor – și a fost botezat Vasile de evlavioșii săi…
Arhiereul vicar Iachint de Pacific al Episcopiei Australiei și Noii Zeelande își cinștește miercuri ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti. Născut în data de 22 iunie 1989, la București, în familia lui Constantin și Margareta Vardianu, ierarhul a primit la Botez numele de Ioan Cătălin. În anul 2004 începe studiile la Seminarul…
Revenim cu selecția zilnică de 5 știri esențiale din ziua precedentă. Începe și astăzi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Pelerinajul de la București: Omul se realizează doar în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, spune Patriarhul Daniel „Sfinții ne ajută să împlinim chemarea pe care a primit-o omul de la începutul lumii,…
„Hristos merge înaintea oilor Sale oriunde le-ar duce viața”, a spus marți seară Arhiereul vicar Iachint de Pacific al Episcopiei Australiei și Noii Zeelande la slujba privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab la Catedrala Patriarhală. Preasfinția Sa a explicat semnificația fragmentului evanghelic despre Hristos, Ușa oilor și…
„Sfântul Mucenic Dimitrie ne îndeamnă la păstrarea credinței, apărarea ei și la stăvârșirea faptelor celor bune evanghelice”, a spus Episcopul Visarion al Tulcii luni, la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Babadag, județul Tulcea. Preasfinția Sa a evidențiat exemplul de credință al Sfântului Dimitrie și cinstirea de care acesta se bucură…
Sesiunea de Comunicări Științifice „Femeia creștină – între vocația sfințeniei și cultura postcreștină” se va desfășura în perioada 29-31 octombrie la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Manifestarea se desfășoară pentru a 10-a oară, iar tema este aleasă cu prilejul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar. La întâlnire vor participa 20 de studenți de…
Comunitatea românească a Catedralei „Sf. Gheorghe și Sf. Andrei Șaguna” din Windsor, Canada, a sărbătorit duminică împlinirea a 108 ani de la întemeierea parohiei. Aniversare a fost marcată prin oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru toate binefacerile, darurile și binecuvântările revărsate de-a lungul timpului asupra comunității.…
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfințit luni biserica din Smârdan, județul Galați, unde Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu și-a petrecut o parte din copilărie. Slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost precedată de o procesiune cu icoana-relicvar care conține un fragment din moaștele Sfântului Constantin…
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a evidențiat luni viața Sf. Mare Mucenic Dimitrie ca model de mărturisire a credinței în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Sibiu cu ocazia hramului. „În momentul în care a fost obligat să conducă…
Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab de la Catedrala Patriarhală a fost transmisă live de Trinitas TV. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu vicar al Episcopiei Australiei și Noii Zeelande. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului Psaltic…
Preasfințitul Părinte Lucian a evidențiat luni hărnicia membrilor Parohiei „Sf. Dimitrie” din cartierul Cazărmii, Caransebeș, cu ocazia serbării hramului. „Avem aici preoți destoinici și harnici, care își iubesc turma cea cuvântătoare încredințată spre păstorire, dar avem și credincioși care sunt sensibili la nevoile și problemele bisericii. Dacă anul trecut comunitatea euharistică din această parohie s-a…
„A fi creștin înseamnă a fi mărturisitor”, a subliniat duminică Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, la Parohia „Sfântul Nicolae și Sfântul Gheorghe” din New York. Înaltpreasfinția Sa a explicat Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii, despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor și a evidențiat iubirea și milostivirea Mântuitorului față de omul aflat în…
Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal la Sectorul Cultură, Pictură și Restaurare al Administrației Patriarhale, a publicat un studiu explicativ despre Icoana Soborului Sfinților Martiri Militari. Text integral: Anul acesta, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au hotărât [1] instituirea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, care va fi prăznuită în…
Biserica „Sfântul Dimitrie” din Baia Mare și-a sărbătorit luni hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care a anunțat că lăcașul de cult, aflat în construcție de 30 de ani, ar putea fi sfințit anul viitor. Preasfinția Sa a apreciat lucrările realizate în ultimii ani la lăcașul de…
Episcopul vicar Samuel Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a îndemnat luni la asumarea credinței după modelul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. „Sfântul Dimitrie ne învață și ne îndeamnă să-L alegem pe Hristos nu numai atunci când ne este bine, ci și atunci când trebuie să luptăm cu patimile din noi și…
Tinerii din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au participat vinerea trecută la un atelier despre comunicare și siguranță în mediul online și școlar susținut de un psiholog ofițer în cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Tinerii au fost atenționați de pericolul traficului de minori și le-au fost prezentate statistici nu despre traficul…
„Sfinții ne ajută să împlinim chemarea pe care a primit-o omul de la începutul lumii, când Adam și Eva au fost creați după chipul lui Dumnezeu, dar proiectul a fost și după asemănare”, a spus Părintele Patriarh Daniel marți, la finalul Liturghiei oficiate pentru hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale. „Dumnezeu a zis: Să facem…
„Să căutăm să sporim în a cultiva iubirea față de Hristos, cea care dă putere, forță și curaj”, a îndemnat luni Episcopul Ignatie al Hușilor, la Chetrosu, filie a Parohiei Corodești, județul Vaslui. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, unde a subliniat valoarea pe care mărturisirea credinței o are…