Colaboratorii și partenerii Fundației „Solidaritate și Speranță” s-au întâlnit în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon la Biserica „Sfântul Sava” din Iași, informează „Ziarul Lumina”. Reprezentanții fundației au oferit diplome, însoțite de alese mulțumiri, tuturor sponsorilor și invitaților care au venit în ajutorul celor aflați în nevoie. Fundația „Solidaritate și Speranță” (FSS) a Mitropoliei Moldovei și…
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 14 decembrie 2013, la Casa de Cultură a Sindicatelor din orașul Botoșani, a debutat seria concertelor de colinde organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în acest an, informează „Ziarul Lumina”. Spectacolul-eveniment „Bucuria Nașterii Domnului” s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a mai multor stareți și părinți protopopi, precum…
În buna tradiție statornicită de multă vreme la Parohia Călimănești I din stațiunea vâlceană Călimănești, în perioada 14-15 decembrie 2013 au avut loc o serie de manifestări dedicate marelui praznic al Nașterea Domnului Iisus Hristos. După cum informează site-ul arhiram.ro, în ziua de sâmbătă, 14 decembrie 2013, a avut loc în catedrala orașului cu hramul…
Sărbătoarea Crăciunului aduce în inimile noastre pace și liniște, iar pentru cei mici cadouri și fericire. Cu evlavie și credincioșie, în nenumărate seri, credincioșii din Zalău participă la slujba de Miezonoptică, din fiecare joi seara, ce are loc la Biserica „Sfânta Treime” (Florilor) din Zalău, împreună cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși. „O seară specială a…
Credincioșii Bisericii Zlătari, de pe Calea Victoriei din București, au primit duminică, 15 decembrie, la finalul Sfintei Liturghii, colindul copiilor din Corul „Carmina Minora” de la Palatul Copiilor, dirijat de prof. Ștefania Stan, informează „Ziarul Lumina”. „Micuții colindători au interpretat colinde tradiționale românești și cântece de Crăciun din repertoriul internațional, fiind răsplătiți cu binecuvântări din…
În ziua de 17 decembrie 2013, la orele 18.00, la biserica Iancu Vechi Mătăsari din bulevardul Pache Protopopescu, nr. 90, sector 2, București, va avea loc concertul tradițional de colinde intitulat Iată, vin colindători! al parohiei. Anul acesta concertul va fi susținut de corala bărbătească TE DEUM LAUDAMUS, condusă de pr. lector univ. dr. Zaharia…
Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei a început seria concertelor de colinde închinate Nașterii Domnului. După ce, pe 6 decembrie, au vestit minunea din ieslea Betleemului românilor din Gyula (Ungaria), în Duminica Sfinților Strămoși, membrii formației muzicale au adus bucuria Crăciunului în sufletele credincioșilor severineni. „Cu o jumătate de ceas înaintea concertului Kinonia, sala…
La Tulcea a avut loc, astăzi, 16 decembrie 2013, în prezența autorităților centrale și locale festivitatea de deschidere a Complexului de unități de tip familial pentru copiii cu dizabilități. Compus din două locații – Casa Pescărușul și Casa Dumbrăveanca – noul complex oferă găzduire unui număr de 24 de copii cu dizabilități aduși de la…
Centrul social de zi pentru persoane vârstnice „Mitropolit Firmilian” din Craiova, al Arhiepiscopiei Craiovei, organizează în această perioadă mai multe activități, prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului. Acțiunile au început duminică, 15 decembrie 2013, ora 10.00, când bătrânii beneficiari ai Centrului, ai colindat la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite de părintele paroh…
La Centrul Cultural al Municipiului Urziceni a avut loc duminică, 15 decembrie 2013, ora 16.00, tradiționalul Concert de colinde populare românești Deschide ușa, creștine! ajuns la Ediția XI-a. „Au colindat cete de colindători de la parohiile din Protopopiatul Urziceni, Corala Jandarmeriei Județului Ialomița, iar invitat special a fost Grupul de psalți TRONOS al Patriarhiei Române…
La cumpăna celor din urmă luni ale anului, Brumar și Undrea, când toamna se îngână încă nedumerită cu iarna, tinerii români din îndepărtatele ținuturi scandinave s-au întâlnit la țărmul Mării Baltice, în capitala regatului danez, pentru a-i aduce cinstire Sfântului Apostol Andrei și a sărbători împreună Ziua Națională a României. Deși departe de țară, de…
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, a Sfinților Strămoși, 15 decembrie 2013, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul de la demisolul noii biserici cu hramurile „Sfântul Ioan cel Nou Românul Hozevitul” și „Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei” din cartierul orădean…
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor s-a aflat duminică, 15 decembrie 2013, în mijlocul credincioșilor din Urziceni. La Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ierarhul a sfințit pictura, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. „Momentul a fost unul deosebit având o semnificație aparte. În primul rând, anul 2013 a fost declarat de…
La Chișinău s-a desfășurat sâmbătă, 14 decembrie, evenimentul de caritate „De la mame pentru mame”, organizat de Misiunea socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, informează „Ziarul Lumina”. Peste o sută de mame s-au adunat pentru a contribui la susținerea campaniei de Crăciun „De la mame pentru mame”, organizată al treilea an consecutiv de către „Diaconia”. În…
Miercuri, 18 decembrie 2013, de la orele 19.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române organizează concertul tradițional de colinde intitulat RĂSĂRITUL CEL DE SUS. Concertul va fi susținut anul acesta de corul național de cameră MADRIGAL, care va interpreta un…
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a oficiat Sfânta Liturghie duminică, 15 decembrie 2013, în Parohia „Sfântul Ierarh Leon cel Mare” din localitatea Fiano Romano, păstorită de pr. Cătălin Tănase, informează episcopia-italiei.it. În timpul Liturghiei, diaconul Gheorghe Andronic de la Parohia din Reggio Emilia a fost hirotonit întru preot misionar pentru Parohia din…
În biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe”, din Bacău, Sfânta Liturghie a fost oficiată duminica aceasta de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Ierarhul a ținut și un cuvânt de învățătură, informează TRINITAS TV. La sfârșitul Liturghiei, ierarhul a primit colindători. Printre aceștia s-au numărat copiii din Corala „Lira”, elevi de la școlile…
Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial a găzduit duminică, 15 decembrie 2013, spectacolul tradițional „Viflaimul” în cinstea marelui eveniment dumnezeiesc al Nașterii Domnului, oferit de elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”, sub îndrumarea părinților profesori. Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, precum și a unei impresionante audiențe.…
În Duminica a XVIII-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul reșițean Govândari, slujind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Schimbarea la Față. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Cătălin Flavius Florea pe seama Bisericii „Adormirea Maicii…
La Catedrala mitropolitană din Timișoara, după Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, s-a desfășurat ieri, 15 decembrie 2013, un concert de colinde ce a avut ca protagoniști mai multe grupuri de copii. Un invitat special al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost corul de copii ” Brădățelul” din Șieu, județul Maramureș, care a…