Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a vorbit sâmbătă seară despre Catedrala Națională ca jertfă și mărturie a poporului român: „Fiecare cărămidă, pământul și lutul din care a fost zidită sunt amestecate cu sângele martirilor noștri”, a spus ierarhul. La Privegherea oficiată la altarul de lângă Catedrala Patriarhală în cinstea…
Maicile de la Mănăstirea Copou din Iași au brodat acoperăminte pentru moaștele Sfinților Cuvioși Petroniu de la Prodromu și Dionisie de la Colciu. Cei doi nevoitori români din Sfântul Munte Athos au fost canonizați pe Patriarhia Ecumenică în 31 august 2025 și introduși în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 29-30 septembrie 2025. Imediat…
Un amplu proiect de pictură murală a transformat Paraclisul Complexului de Cercetare „Sfântul Ierarh Calinic” din Craiova într-un spațiu al întâlnirii dintre artă, credință și educație teologică. Coordonat de lect. univ. dr. Irina Sava, proiectul a reunit cadre didactice, pictori autorizați și studenți ai Facultății de Teologie din cadrul Universității din Craiova, informează Mitropolia Olteniei.…
„Armata Română a fost și rămâne un fundament puternic al identității naționale și un simbol al jertfelniciei și al curajului, fiind garantul stabilității și al rezistenței noastre în fața vitregiilor vremurilor”, a transmis sâmbătă Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal. „Ziua Armatei Române reprezintă un binecuvântat prilej de a aprecia importanța…
Ziua Armatei Române a fost marcată sâmbătă, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, în București. La eveniment au participat președintele Senatului, Mircea Abrudean, ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, alături de miniștri, parlamentari, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai altor…
Moaștele Sfinților Petroniu Prodromitul și Dionisie Vatopedinul vor fi păstrate în Sfântul Munte în racle din argint aurit dăruite de Patriarhia Română. Acestea vor ajunge la Chilia „Sf. Gheorghe” de la Colciu și la Schitul Prodromu prin intermediul părinților athoniți invitați la sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale, a anunțat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit sâmbătă în ședință de lucru la Palatul Patriarhiei, a discutat includerea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cuvioșilor athoniți de origine română recent canonizați de Patriarhia Ecumenică: Sf. Cuv. Nifon, întemeietorul Schitului Prodromu, și Sf. Cuv. Nectarie Protopsaltul. „În această ședință de lucru avem bucuria să propunem înscrierea…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit, sâmbătă, titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București. În cuvântul de mulțumire, Sanctitatea Sa a subliniat faptul că prin distincția primită este cinstită Patriarhia Ecumenică, nu persoana sa. „Distinse oficialități, în timpul celor 34 de ani ai Patriarhatului meu am fost cinstit prin distincții…
Oferim câteva informații meteo și sfaturi pentru cei care vor să participe la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale. Weekendul 25-26 octombrie 2025 aduce o răcire a vremii, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Din fericire, sunt prognozate precipitații mai serioase în jumătatea vestică a țării, nu și în Capitală. Duminică, la București, cerul va fi…
Starețul Atanasie Floroiu al Schitului Românesc Prodromu din Sf. Munte Athos și Starețul Antipa Skandalakis de la Chilia „Sf. Ana” – Kareia, ucenic al Sf. Dionisie Vatopedinul de la Colciu, se numără printre părinții athoniți care vor sluji atât la Liturghia oficiată duminică dimineață la Catedrala Națională, cât și la slujba de Sfințire a picturii…
Pelerinii care participă la sfințirea Catedralei Naționale trebuie să posede asupra lor un act de identitate, informează Trinitas TV. În absența unui act de identitate, niciun pelerin nu poate intra la ceremonia de sfințire. De asemenea, pelerinii vor primi un ecuson pe care sunt obligați să îl poarte pe perioada evenimentului. Pierderea ecusonului va împiedica…
„Catedrala Națională este o mărturie vie a credinței și unității poporului român. Ea se înalță ca un altar al neamului nostru, ca un semn al legăturii sfinte dintre Biserică și popor, dintre cer și pământ, dintre istorie și veșnicie”, a transmis sâmbătă Episcopul Ioan Casian al Canadei. „La acest moment de aleasă binecuvântare, când se…
Pe 1 noiembrie demarează, la Iași, a doua ediție a festivalului internațional de film creștin „Quo Vadis”, informează Arhiepiscopia Iașilor. Printre invitați se numără Andrei A. Tarkovski, fiul celebrului regizor rus, dar și Josh David Jordan, Juan Manuel Cotelo și Vlad Păunescu. Cinefilii vor avea ocazia să vizioneze 21 de filme din SUA, Germania, Spania,…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a întâlnit vineri seară cu Evangelia Grammatika, Ambasadoarea Greciei la București. Sanctitatea Sa a vizitat sediul Ambasadei Greciei și s-a rugat în Biserica Greacă „Buna Vestire” din vecinătate. Patriarhul Ecumenic a oferit în dar Ambasadei Greciei mai multe volume de istorie dedicate Bisericii din Constantinopol, iar Ambasadoarea Evangelia Grammatika i‑a oferit o…
Ziua Armatei Române este sărbătorită anual la 25 octombrie, începând din anul 1959. Cu acest prilej, Ministerul Apărării Naționale organizează sâmbătă o serie de ceremonii militare și religioase dedicate eroilor neamului și celor care poartă astăzi uniforma militară. La București vor avea loc sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00, mai multe ceremonii militare și religioase…
Vineri se împlinesc 11 ani de la trecerea la cele veșnice a Arhimandritului Victorin Oanele (1931–2014), starețul Mănăstirii Sihăstria timp de peste patru decenii și una dintre cele mai marcante figuri ale monahismului românesc contemporan. Părintele Victorin Oanele s-a născut la 1 februarie 1931 în satul Poiana, comuna Vrâncioaia, județul Vrancea. A intrat în viața…
Biroul de presă al Episcopiei de Bălți a fost inaugurat joi, în prezența Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, și a directorului general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Constantin-Valentin Răducanu. Dotarea cu echipamente IT a fost realizată printr-un proiect finanțat de DRRM, în cadrul Programului „Mass-media”. Proiectul are ca scop sprijinirea activității…
Trinitas TV și Televiziunea Română (TVR) transmit live duminică sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale. Evenimentul va fi transmis în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „Universul Credinței” și pe canalele TVR 1, TVR MOLDOVA şi TVR Internaţional, în intervalul orar 9.00 – 12.50, anunță Televiziunea Română într-un comunicat de presă. Astfel, cu ajutorul…
Proiectul de restaurare a Bisericii „Sfinții Atanasie și Chiril” din Iași, unul dintre cele mai vechi și valoroase monumente ale orașului, a fost lansat joi în cadrul unei conferințe de presă organizate la lăcașul de cult. Lucrările vor fi finanțate printr-un grant de un milion de euro, obținut în cadrul programului european transfrontalier Interreg NEXT…
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călărași, Republica Moldova, a fost sfințită joi, la trei ani după ce un incendiu a mistuit complet lăcașul de cult. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, și de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți. Din sobor a făcut parte și părintele Toma Grădinaciuc, fost…