Flux de știri
14:00basilica.ro
Tabără pentru tineri la Mănăstirea Vorona
În perioada 26-31 august 2013, parohia Vorona Centru, Protopopiatul Botoșani, în colaborare cu Mănăstirea Vorona, a organizat Tabăra de creație religioasă „Un penel pentru credință”, potrivit Ziarul Lumina. Au participat 35 de copii din județele Suceava și Botoșani. Ei au fost cazați la Mănăstirea Vorona, acolo unde au beneficiat și de masă și unde s-au…
basilica.ro
13:05basilica.ro
Două zile de hram la Mănăstirea Secu
Pentru ultima oară în acest an bisericesc, ținutul binecuvântat al Neamțului s-a aflat din nou în sărbătoare, prăznuindu-se, în zilele de joi și vineri din săptămâna aceasta, cele două hramuri ale Mănăstirii Secu. Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul și pomenirea Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu…
basilica.ro
12:26basilica.ro
Limba română, duminica rostirii noastre
Astăzi, de Ziua Limbii Române, vă propunem spre lectură câteva poeme scrise de Alexei Mateevici (1888-1917) și Grigore Vieru (1935-2009) pe tema aceasta, precum și gândurile, care tot un fel de poem sunt, ale lui Nichita Stănescu (1933-1983). Limba noastră Alexei Mateevici Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată, Un șirag de piatră rară Pe…
basilica.ro
11:50basilica.ro
Prima Biblie în limba română
Cunoscută și sub numele de „Biblia de la București” sau „Biblia lui Șerban Cantacuzino”, Biblia din 1688 reprezintă prima ediție integrală în limba română a textului Sfintei Scripturi. Bazându-se pe traducerile anterioare ale cărturarilor, Biblia de la 1688 va constitui, la rândul său, un punct de referință pentru toate traducerile textului sacru care se vor…
basilica.ro
11:10basilica.ro
Ziua Limbii Române – sărbătoare a identității și demnității poporului român
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul sărbătorii Ziua Limbii Române, 31 august 2013: Sunt multe daruri moștenite de la înaintași în patrimoniul spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba națională în care ne exprimăm identitatea și comuniunea între generații, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune,…
basilica.ro
10:00basilica.ro
Primul mare tipograf în slujba limbii române
Între meșterii tipografi ai secolului al XVI-lea, diaconul Coresi ocupă locul cel mai de seamă, întrucât, prin cărțile tipărite de el, a nivelat calea introducerii limbii române în cultul liturgic. De asemenea, folosind în traducerile sale textele rotacizante din nordul Ardealului, a căror limbă a supus-o unei serii de modificări, în sensul adaptării la graiul…
basilica.ro
09:00basilica.ro
Mitropolitul care a primit limba română în biserică
Sfântul Ierarh Dosoftei a văzut lumina zilei în anul 1624, cel mai probabil în orașul Suceava. După 11 ani de păstorire la Roman, în iulie 1671 Dosoftei a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind în condiții vitrege din cauza numeroaselor războaie dintre turci și poloni. Repunând în funcțiune tiparnița lui Vasile Lupu de la Iași,…
basilica.ro
21:40basilica.ro
Hramul Mânăstirii Socolu de Câmpie
Sărbătoarea „Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, 29 august 2013, este și hramul Mânăstirii Socolu de Câmpie, din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei și răspunzând invitației adresate, la această sărbătoare, Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, aflat în…
basilica.ro
21:15basilica.ro
Hramul Mănăstirii constănțene Sfântul Dasie
Mănăstirea „Sfântul Dasie” și „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din județul Constanța și-a sărbătorit joia aceasta hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează TRINITAS TV. De dimineață, ierarhul a oficiat slujba Aghesmei mici. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit un diacon și a fost oficiată o tundere în…
basilica.ro
21:01basilica.ro
Colocviile Putnei la ediția a XIV-a
În perioada 4-7 septembrie, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna va organiza la Mănăstirea Putna ediția a XIV-a a Simpozionului de istorie <i>Colocviile Putnei</i>, după cum a precizat monahul Ieremia, secretarul Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Dedicate în special istoriei Sfântului Ștefan cel…
basilica.ro
20:47basilica.ro
Hramul Mănăstirii Timișeni – Șag
La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, joi, 29 august 2013, numeroși credincioși din întreg Banatul și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Timișeni pentru a lua parte la slujba de hram. Programul religios închinat Ocrotitorului așezământului monahal de la marginea localității Șag, jud. Timiș, a debutat în ajunul prazniculu, cu slujba Vecerniei cu Litie, urmată…
basilica.ro
20:32basilica.ro
Începutul anului bisericesc la Paraclisul Catedralei episcopale din Turnu Severin
Ca în fiecare an, ziua de 1 septembrie, ce marchează începutul anului bisericesc ortodox, este prăznuită în chip deosebit și în Episcopia Severinului. În ziua prăznuirii Sfântului Simeon Stâlpnicul, în bisericile din Drobeta Turnu Severin și în cele de la sate se săvârșește Sfânta Liturghie, pentru ca Dumnezeu să își reverse milele Sale cele bogate…
basilica.ro
20:15basilica.ro
O nouă mănăstire în Maramureș
Ultimul mare praznic al anului bisericesc a fost prilej de sărbătoare și pentru obștea Schitului Borșa – Pietroasa din județul Maramureș. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, informează TRINITAS TV. Ierarhul a sfințit cu această ocazie noua catapeteasmă a bisericii așezământului. La final,…
basilica.ro
20:00basilica.ro
Caravana Filantropia în Episcopia Oradiei
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, 20 de copii și tineri din Oradea, voluntari ai Asociației Filantropia Oradea, au avut inițiativa de a organiza miercuri, 28 august 2013, la Hotelul Ramada din Oradea, un evenimentul socio-cultural intitulat „Serata Caravanei Filantropia”, cu scopul de a atrage cât mai mulți sponsori, donatori, parteneri și susținători ai…
basilica.ro
19:45basilica.ro
Hramul Mănăstirii mehedințene Topolnița
Unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale mehedințene, Mănăstirea Topolnița, și-a sărbătorit hramul la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, joi, 29 august 2013. Sfânta Liturghie a fost oficiată, în Altarul de vară al mănăstirii, de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Ierarhul a oficiat și parastasul pentru ctitori, informează TRINITAS TV. Pelerinii au…
basilica.ro
19:28basilica.ro
Slujire arhierească la Mănăstirea bucureșteană Christiana
De sărbătoarea Tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, joi, 29 august, din încredințarea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Christiana din București. Preasfințitul Episcop Macarie s-a referit în cuvântul de învățătură rostit la întreita slujire…
basilica.ro
18:43basilica.ro
Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea <i><b>Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei</b></i>, în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”. Sfântul Ierarh Varlaam este sărbătorit de Biserica Ortodoxă la 30 august. Sfântul Ierarh Varlaam s-a…
basilica.ro
18:36basilica.ro
Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”. Sfântul Ierarh Varlaam este sărbătorit de Biserica Ortodoxă la 30 august. Sfântul Ierarh Varlaam s-a…
basilica.ro
18:18basilica.ro
Zile de sărbătoare la Dunărea de Jos
După un pelerinaj de mai multe zile în România, la București și Galați, moaștele Sfinților și Drepților Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, au fost duse înapoi în Cipru. Pe tot parcursul pelerinajului, mii de oameni s-au închinat la racla cu cinstitele odoare ale celor doi Sfinți ocrotitori ai familiei și ajutători ai celor care-și…
basilica.ro
18:05basilica.ro
Universitatea de vară a Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale
Între 29 august și 1 septembrie a avut loc, pentru al cincilea an consecutiv, Universitatea de Vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, sub oblăduirea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif. După cum ne informează Secretariatul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, lucrările au avut loc la Centrul <I>Sfânta Cruce</I> (Dordogne), iar…
basilica.ro