Maestrul Nicolae Botgros, cel care a dus frumusețea muzicii populare românești în toată lumea, a fost sărbătorit marți, 28 mai 2013, cu prilejul împlinirii a 60 de ani, la Sala Palatului din București, informează Ziarul Lumina. Ca un răspuns la urările și florile celor aproape 5.000 de spectatori, maestrul a dăruit audienței un spectacol de…
30 mai 1924 – S-a născut în Bogdănești, județul Suceava, Episcopul Gherasim Cucoșel (din botez Ioan). Frate (1945), apoi călugăr (1946) în obștea Mănăstirii Neamț, hirotonit ierodiacon (1946), iar mai târziu ieromonah (1952). Studii seminariale la Neamț și superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). Egumen al Mănăstirii Neamț (1957-1962) și profesor la Seminarul…
Elevii claselor a XII-a ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Capitală au susținut astăzi, 29 mai 2013, examenul de atestat. Comisia de examinare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Examenul s-a desfășurat în două etape: proba orală și prezentarea unui proiect academic. „Examenul de atestat care poartă denumirea de…
Protopopiatul Sibiu și Biroul de Asistență Socială al Arhiepiscopiei Sibiului au organizat o acțiune social filantropică, dedicată Zilei Internaționale a copilului, la secția de copii a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, potrivit TRINITAS TV. Protopopiatul a oferit pachete cu fructe pentru cei mici. În această secție a spitalului sunt internați aproximativ 20 de copii proveniți din…
Mai multe Facultăți de Teologie Ortodoxe din Ardeal au fost reprezentate la Simpozionul Internațional „Studia Theologica Doctoralia”, un eveniment academic organizat în acest an de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, în parteneriat cu Universitatea din Graz, Austria. Gazda simpozionului din acest an a fost Centrul Socio-Cultural „Sfântul Paisie” al Mănăstirii Neamț. Șase doctoranzi ai…
Marți seara, 28 mai 2013, Corala „Te-Deum Laudamus” din București a susținut un concert de cântări bisericești în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, potrivit TRINITAS TV. Alături de spectatori s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian al Buzăului și Vrancei. Reunite sub titlul „Bucuria Învierii”, piesele interpretate au fost specifice perioadei Penticostrului, mai ales…
În fiecare an, în ultima miercuri din luna mai, se sărbătorește Ziua Mondială a Sclerozei Multiple. Cu această ocazie, prima ștafetă ciclistă națională Scleroză Multiplă, de conștientizare publică asupra maladiei, „Mobilizează și unește oameni!”, s-a încheiat în Parcul Herăstrău din Cpaitală, potrivit TRINITAS TV. După ce au mers pe bicicletă prin 5 orașe, Oradea, Bistrița,…
Seminarul Teologic Ortodox din București a fost astăzi, 29 mai 2013, gazda Concursului interdisciplinar „Călătorie în tainele Sfintei Scripturi”. Competiția a reunit seminariști, dar și elevi de la Colegiul Național „Octav Onicescu” și de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”. „Acest concurs și-a propus ca pentru clasa a IX-a și a X-a din cele trei unități…
La inițiativa Fundației „Artmedia” din Timișoara, cu sprijinul Mitropoliei Banatului și Inspectoratului Școlar Județean Timiș joi, 30 mai va avea loc gala de premiere a celor mai buni 50 de elevi olimpici din județ, potrivit mitropolia-banatului.ro. În acest sens la Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” se va desfășura conferința-dezbatere „Despre dragoste” susținută de artistul și…
În sala Manole din incinta palatului archiepiscopal, sub președenția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a avut loc miercuri, 29 mai 2013, examenul de certificare a competențelor profesionale (atestatul teologic) pentru 16 elevi ai seminarului teologic Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș. Elevii seminariști au pregătit o lucrare de diplomă (proiect de atestat),…
Parohia Ortodoxă Română Sfânta Parascheva din Boston împreuna cu medici de origine română din zona Bostonului, anunța lansarea Seriei de Conferințe pe teme medicale de comun interes, în Limba Romana: ORA DE SĂNĂTATE. Prima întâlnire va avea loc la 2 Iunie 2013; Ora 1:30PM în Biserica Ortodoxă Romana Sf. Parascheva,171 Water Street, Wakefield, MĂ. În…
La Palatul Patriarhiei s-a desfășurat, astăzi, 29 mai 2013, o întâlnire de lucru în cadrul proiectului FORTE. Au participat membri ai proiectului desfășurat de Federația Filantropia, dar și parteneri în domeniul incluziunii sociale. Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS părintele consilier patriarhal Dorel Moțoc, managerul proiectului FORTE: „Evenimentul de astăzi poartă titlul de…
În sala de conferințe a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” a avut loc ieri, 27 mai, cursul festiv al promoției 2009-2013. La emoționantul moment alături de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au participat preoți profesori și dascăli ai celor 40 de elevi absolvenți din această serie, după cum ne-a precizat Pr. Constantin…
Marți, 28 mai, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie, la Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu a avut loc susținerea examenului de atestare a competențelor profesionale pentru elevii clasei a XII-a. În prezența corpului profesoral, seminariștii au susținut un proiect scris la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, sub îndrumarea Pr. Prof. Mihai Ciprian Vișoiu precum…
În localitatea tulceană Horia a fost inaugurat, marți, 28 mai 2013, Centrul de recuperare neuro-psihiatrică, care în ultimii doi ani a fost restaurat din fonduri europene prin grija Direcției de Asistență și Protecție Socială. La această ceremonie au fost prezenți autorități centrale și locale și reprezentanți ai unor instituții de ocrotire socială. Cu această ocazie,…
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii a ținut în data de 28 mai 2013 o conferință la Facultatea de Limbi Clasice din cadrul Universității din București. Tema referatului prezentat a fost „Sfântul Nicolae Cabasila în spiritualitatea și cultura europeană din secolul al XIV-lea”, prezentarea bucurându-se și de traducere concomitentă în…
Momente încărcate de emoție și nostalgie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, unde zeci de absolvenți din promoția 1993, prima a facultății, s-au revăzut luni, 27 mai 2013, după 20 de ani de la terminarea studiilor universitare, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. Prima promoție a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”…
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale în colaborare cu Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Marsilia o organizat în perioada 24 – 26 mai 2013 tradiționalul Pelerinaj la moaștele Sfântului Ioan Casian la care au participat ierarhii din Sinodul mitropolitan, preoți, monahi, monahii și numeroși credincioși din Franța și din Spania. În acest an,…
În cadrul Festivalului de arhitectură de la Torino 2013, marți, 28 mai 2013, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei a participat la Seminarul de arhitectură bisericească românească. La acest seminar au participat: Arhitectul Carlo Novarino – președintele FOAT, Dr. Francesco Maltese – consilier cultural la Primăria localității Moncalieri, Domnul Daniel Șerban Zinelli –…
În Duminica a V-a după Paști, 2 iunie 2013, credincioșii din zona de nord a județului Mehedinți îl vor primi în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. În această duminică, Preasfinția Părinte Nicodim va efectua o vizită pastorală în Parohia Ponoarele din Protopopiatul Baia de Aramă și va sluji Sfânta Liturghie…