Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles a organizat duminică, 3 iulie 2011, după săvârșirea Sfintei Liturghii, un eveniment cultural dedicat Sfântului Ștefan cel Mare, după cum ne-a relatat părintele Bogdan Popescu. Rugăciunea, mărturia istorică, poezia și muzica au readus în inimile românilor din Bruxelles chipul glorios și sfânt al Marelui Ștefan. În încheierea evenimentului participanții au…
Cu prilejul împlinirii a patruzeci de ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Maxim, ca Patriarh al Bulgariei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, i-a adresat un mesaj de felicitare pe care îl redăm în cele ce urmează: Preafericitului Părinte Maxim, Patriarhul Bulgariei Preafericirea Voastră, În aceste momente deosebite, Ne facem părtași bucuriei Bisericii…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat astăzi, 3 iulie, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor de la Mănăstirea Țigănești din județul Ilfov. În cuvântul de învățătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că cea dintâi chemare și preocupare a omului este Împărăția cerurilor, pentru că omul, care este creat după chipul…
În Peninsula Iberică a funcționat încă din deceniul al optulea al secolului trecut o parohie românească la Madrid, iar după ce Spania și Portugalia au devenit destinații preferate de tot mai mulți români aflați în căutarea unui trai mai bun și a unui loc de muncă, parohiile ortodoxe românești au crescut din punct de vedere…
Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții), Matei 6, 22-33 ‘Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă va fi ochiul tău viclean, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât…
Săptămâna trecută a avut loc la Budapesta consultarea Comisiei ‘Biserici în dialog’ a Conferinței Europene a Bisericilor (CEC), unde s-a luat în discuție și problema dialogului ecumenic între Biserici. Lămuriri asupra acestui subiect a oferit părintele Viorel Ioniță, secretarul general al CEC, într-un interviu pentru ENInews, citat de „Ziarul Lumina”. Consultarea Comisiei ‘Biserici în dialog’…
Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși (I.A.O.D.T.), care a luat naștere la Arad, odată cu prima sa conferință organizată în anul 2007 de către Facultatea de Teologie Ortodoxă de aici, s-a dorit a fi o platformă de dezbatere privind rolul și misiunea teologiei în viața Bisericii și a societății, în care, din doi în doi ani,…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de felicitare Sanctității Sale, Papa BENEDICT al XVI-lea cu ocazia aniversării a șaizeci de ani de la hirotonia întru preot și a șase ani de la întronizarea ca episcop al Romei. 29 iunie 2011 Sanctității Sale, Papa BENEDICT al XVI-lea Vatican Sanctitatea Voastră, Cu…
Papa Benedict al XVI-lea i-a sărbătorit pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel în Catedrala ‘Sfântul Petru’ din Vatican, unde a săvârșit Mesa, Liturghia romano-catolică, informează site-ul news.vatican, citat de „Ziarul Lumina”. Anul acesta, sărbătoarea Sfinților Apostoli a avut o însemnătate deosebită pentru Pontiful Bisericii Catolice, întrucât s-au împlinit 60 de ani de când diaconul Iosif…
Un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei a oficiat ieri, 28 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale, o slujbă de pomenire a victimelor ocupației sovietice, cu ocazia împlinirii a 71 de ani de la anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei, citat de „Ziarul Lumina”. Ziua de 28 iunie…
Douăzeci de profesori de Teologie din România alături de alții din mai multe state europene participă zilele acestea, la Bruxelles, la un simpozion despre misiunea sacramentală a Bisericii Ortodoxe în context european. Întrunirea este organizată de Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile Uniunii Europene, în colaborare cu Parlamentul European. În atenția participanților se află problemele…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale și Meridionale, Centrul de studii și rugăciune – Sfânta Cruce (Dordogne, Franța) va fi din nou gazda a celei de a treia ediții a Universității de vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, stagiu de formare pentru clericii și credincioșii din…
În ziua de 27 iunie 2011, în locașul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Vila-Real-Spania a avut loc ședința preoților din Protopopiatul Castellón, după cum ne-a mărturisit Părintele Protoiereu de Castellón, Aurelian Stoica. Ședința a fost prezidată de către Prea Sfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. Conferința cu tema „Taina…
Două evenimente legate de viața Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria au atras atenția redactorilor emisiunii „Ecranul nostru” a studioului teritorial din Seghedin al Televiziunii Maghiare M1. Rezervată minorității române care trăiește în Ungaria, emisiunea care redă săptămânal (miercurea , de la orele 14 – ora Ungariei, pe postul de televiziune M1 – și vinerea, de…
28 iunie 1914 – S-a născut în Câmpeni – Dealul Capsei, județul Alba, Valerian Trifa, Arhiepiscop în America. Studii la Gimnaziul „Horia” din Câmpeni și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (1924-1931), apoi la Facultatea de Teologie din Chișinău (1931-1935); doctorand la Facultatea de Teologie din București, studii la Facultatea de Litere și Filosofie din…
În cadrul Școlii parohiale ortodoxe pentru copii, Sfinții Martiri Brâncoveni, din Coslada – Spania, a avut loc sâmbătă, 25 iunie, festivitatea de încheiere a cursurilor. După rugăciunea de mulțumire, părintele paroh George Cimpoca a mulțumit copiilor și părinților pentru efortul depus pe parcursul anului, dnei preotese Gina Cimpoca, și a premiat pe câștigători. Anul acesta…
Părintele George Cimpoca, parohul Bisericii Sfântul Nectarie Taumaturgul din Coslada – Spania, a organizat, duminică, 26 iunie, împreună cu un grup de credincioși ai parohiei, o scurtă drumeție în zona Boca del Asno (Gura Măgarului), o zonă montană spectaculoasă din punct de vedere geografic. Această ieșire în aer liber reprezintă una dintre cele mai plăcute…
În Duminica Sfinților Români (26 iunie 2011), Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Părintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean și cu Arhidiaconul Claudiu, în Catedrala Episcopală din Giula, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Estonia, în frunte cu Mitropolitul Stephanos, a decis revenirea la calendarul gregorian, informează ziarul „Lumina de Duminică”. În sesiunea plenară, decizia a fost supusă la vot, iar din cei 88 de reprezentanți prezenți, 73 au votat pentru, unul împotrivă și au existat 14 abțineri. Inițial, Biserica Ortodoxă din Estonia…
Institutul Cultural Român din Budapesta a organizat ieri seară un concert de muzică religioasă al corului de cameră ‘Psalmodia Varadiensis’ al Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Episcop Dr. Vasile Coman’ a Universității din Oradea, sub bagheta dirijorală a părintelui Mihai Brie, informează „Ziarul Lumina”. Corul, format din 25 de membri de diferite profesii și vârste, a…