Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord și Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu un sobor de preoți slujitori, vor săvârși duminică, 12 septembrie, Dumnezeiasca Liturghie și vor pune piatra de temelie la noua biserică a Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Martiri Năsăudeni”, în orașul Sölvesborg din sudul Suediei, informează Biroul…
Un grup de 35 de Președinți de Raioane din Republica Moldova se află zilele acestea în România. Ei efectuează un pelerinaj la Mănăstirile din Moldova și Bucovina. Oamenii politici sunt însoțiți de Constantin Simirad, Președintele Consiliului Județean Iași și Președintele Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru care a oferit mai multe detalii pentru Radio TRINITAS: „În modul acesta…
La 9 septembrie, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Coșcalia, raionul Căușeni, informează mitropoliabasarabiei.md. În cuvântul de învățătură rostit în fața creștinilor din Coșcalia,…
9 septembrie 1916 – S-a născut în Valea Albă-Războieni, județul Neamț, preotul Virgil Gheorghiu, ziarist, poet și memorialist. Studii la Liceul Militar din Chișinău (1928-1936), apoi la Facultatea de Filosofie din București (1936-1940), mai târziu studii de Teologie la Heidelberg. Ziarist în București, atașat cultural la Legația română din Zagreb-Croația (1943-1944), din august 1944 a…
Credincioșii din Parohia ortodoxă română ‘Nașterea Maicii Domnului’ Saarbrucken și Saarland din Germania s-au bucurat duminică, 5 septembrie, de vizita Înaltpreasfințitului Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, informează ‘Ziarul Lumina’. La slujba hramului au participat și oficialități ale statului german. Mitropolitul Germaniei a săvârșit Sfânta Liturghie, pentru a treia oară în acest an,…
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului aniversează astăzi, 9 septembrie, 37 de ani de arhierie. Înaltpreasfințitul Justinian Chira s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș și a intrat în monahism în 1942. La 17 aprilie 1943 a fost hirotonit preot la Mănăstirea Rohia, pe care a condus-o din…
A apărut numărul 6-7, pe lunile iunie-iulie, al Revistei „Vestitorul Ortodoxiei”. În cele 64 de pagini ale Revistei se regăsesc mediatizate numeroase evenimente importante din viața Bisericii Ortodoxe Române, dintre care menționăm: Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 6-7 iulie 2010, informații despre proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului, despre rezultatele concursului…
8 septembrie 1834 – S-a născut în Satu Mare, județul Suceava, preotul și publicistul Artemie Berariu. Studii gimnaziale la Suceava și Cernăuți, superioare la Institutul Teologic din Cernăuți (1854-1858), studii de specializare în Teologie și studii de Filologie clasică la Universitatea din Viena (1858-1861). Preot în Ceahor (1862-1883), profesor suplinitor la Institutul Teologic din Cernăuți…
8 septembrie 1827 – A trecut la cele veșnice în București, Episcopul Costandie Filitti (din botez Constantin, nepot de soră al Mitropolitului Dositei Filitti). Învață la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Zița, în care s-a călugărit; venit în Țara Românească, a ajuns protosinghel la Mitropolie, iar la 29 octombrie 1793 a fost ales Episcop al Buzăului,…
În Parohia „Sfântul Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid), Spania se desfășoară programul misionar parohial „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!” care are ca scop pregătirea duhovnicească și zidirea sufletească a copiilor din enorie, după cum ne informează Pr. Paroh, George Cimpoca. Astfel, în perioada 6 – 11 septembrie a.c., un program special care cuprinde…
Deoarece numărul credincioșilor ortodocși români de pe teritoriul Suediei este în continuă creștere este necesară construirea de noi lăcașuri de cult. Pe 12 septembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord, va așeza piatra de temelie pentru noua biserică a parohiei ortodoxe românești din Solvesborg, Suedia. Mai multe informații cu privire la…
La Biserica „Sfânta Parascheva” din Bruxelles prima Sfântă Liturghie din acest locaș de cult va fi oficiată miercuri, 8 septembrie, de către părintele Bogdan Popescu, delegat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Slujba va începe la orele 11:00 și sunt așteptați toți credincioșii români din Bruxelles. Cu această ocazie se va anunța viitorul…
La 5 septembrie, în Duminica a XV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, informează mitropoliabasarabiei.md. În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Petru a vorbit despre…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, lucrarea părintelui inspector general bisericesc Alexandru Moțoc intitulată „Sfântul Dionisie Exiguul – Părintele Erei creștine”. „Cartea de față, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul – Părintele erei creștine, teză de doctorat a părintelui Alexandru Moțoc, concepută și scrisă…
Centrul de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția „Basilica Travel” organizează, în perioada 20 – 26 septembrie, un pelerinaj la Sfântul Munte Athos, informează TRINITAS TV. Transportul se va face cu autocarul, în prima zi trecându-se prin Bulgaria către Grecia, cu punct de sosire la Ouranopolis. A doua zi, pelerinii se vor îmbarca spre Dafni,…
Cu ocazia sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc duminică, 29 august, Adunarea Generală anuală a parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Sydney – Australia. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, alături de preotul paroh Vasile Prunduș. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Mihail a vorbit despre…
La invitația filialei ATORG München, în perioada 15-17 octombrie, va avea loc la Castelul Falkenstein întâlnirea anuală a filialelor ATORG, informează Ziarul Lumina. Invitatul acestei ediții a întâlnirilor anuale este părintele profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care va susține conferința ‘Cred Doamne, ajută necredinței mele. Credința ca taină a nemuririi’.…
În Parohia ortodoxă română ‘Sfânta Maria’ din Dacula, Atlanta, se vor desfășura începând cu duminică, 5 septembrie, cursurile școlii duminicale, pentru a oferi copiilor din parohie o bună educație creștin-ortodoxă, informează site-ul www.stmaryro.org, citat de „Ziarul Lumina”. De asemenea, parohia a primit icoane pentru noul iconostas și două candelabre noi, aduse din România. ‘Mulțumim tuturor…
Preasfințitul Episcop Mihail al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande a efectuat în perioada 20-22 august o vizită pastorală în parohiile ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Southland și ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Christchurch, Noua Zeelandă, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, citat de „Ziarul Lumina”. ‘La…
Grupul psaltic „Stavropoleos” a participat vineri, 20 august, la cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Internațional „Muzică în vechea Cracovie”. Evenimentul a fost găzduit de Biserica Dominicană din centrul orașului polonez Cracovia și a fost organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia, în colaborare cu Fundația Capella Cracoviensis, informează Ziarul Lumina. Concertul Grupului „Stavropoleos”…