Academia Română a ales miercuri patru noi membri corespondenți, între care și Părintele Profesor George Remete, fostul șef al Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Teologul a devenit membru al Secției de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie a Academiei Române, alături de prof. univ. dr. Romiță Iucu, expert în științele educației.…
Studenții teologi de la Chișinău s-au rugat miercuri Sfinților Trei Ierarhi la Biserica Sfântul Nicolae din Cenac, Raionul Cimișlia. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud cu prilejul sărbătorii ocrotitorilor învățământului teologic, cinstiți după calendarul nerevizuit. La slujbă au participat elevi și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru…
Ziua Mondială a Radioului este serbată anual în data de 13 februarie, zi care amintește de prima emisie a Radioului Națiunilor Unite din 1946. Radioul este sărbătorit la nivel mondial din anul 2012. Anul acesta, Ziua Mondială a Radioului are tema „Radioul și schimbările climatice”, pentru a sprijini posturile de radio în acoperirea jurnalistică a…
Ți-am pregătit 5 știri importante de ieri, ca să începi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel a primit vizita Ambasadorului Republicii Cehe la București La finalul întrevederii cu Părintele Patriarh Daniel, Excelența Sa Martin Košatka a declarat: „A fost o mare onoare pentru mine să fiu primit de Patriarhul Bisericii Ortodoxe…
Protopopii din Episcopia Spaniei și Portugaliei s-au întrunit marți pentru a discuta aspecte referitoare la viața comunităților parohiale din eparhie. Printre subiectele discutate s-au numărat buna administrare a parohiilor și chestiuni de ordin financiar. Ședința a avut loc la sediul Episcopiei Spaniei și Portugaliei din Madrid și a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei. Cu…
Aproximativ 32 de tineri din județul Caraș-Severin participă în aceste zile la tabăra de lideri organizată de ATOR Banatul de Munte, la Poiana Mărului. Tabăra este organizată în colaborare cu Departamentul pentru tineret al Episcopiei Caransebeșului, în perioada 9-14 februarie. Lucrările au început cu o slujbă de binecuvântare, oficiată de arhim. Casian Rușeț, duhovnicul Mănăstirii…
Protopopii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului au discutat marți despre proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj. Discuțiile au fost purtate la ultima întâlnire a protopopilor din Eparhia Clujului. La eveniment au participat Mitropolitul Andrei al Clujului și Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum…
Ziarul21 din Turda, județul Cluj, a realizat un interviu video cu parohul Călin Pop din Visuia, județul Bistrița-Năsăud. Tânărul preot vorbește despre experiența sa de păstor al unei mici comunități rurale, unde a ajuns odată cu începerea pandemiei din 2020. „Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, are niște cuvinte pe care le spune…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit miercuri, la Reședința Patriarhală, pe Ambasadorul Republicii Cehe la București, Excelența Sa Martin Košatka. Oaspetelui i-a fost prezentat muzeul din Reședința Patriarhală și Salonul Sfinților Români. La finalul întrevederii cu Părintele Patriarh Daniel, Excelența Sa Martin Košatka a declarat: „A fost o mare onoare pentru mine să fiu primit…
Tripadviser prezintă Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” drept destinație turistică recomandată de „Traveler favorites” – 4, 5 stele din 5 și este pe primul loc în topul atracțiilor culturale din România. Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București oferă o experiență etnografică unică, prezentând viața țăranului român din diverse zone rurale ale țării. Ansamblul muzeal…
Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și-a asumat să reconstruiască casa unei familii numeroase din eparhie. În noaptea de 22-23 decembrie 2024, casa familiei Popa din Enăchești, județul Bacău, a fost mistuită de un incendiu devastator, lăsându-i fără adăpost chiar înainte de sărbători. „Din păcate, casa nu era asigurată, iar familia…
Preasfințitul Părinte Iustin a mers luni în pelerinaj la Niceea, orașul în care, acum 1700 de ani, avea loc Primul Sinod Ecumenic. Vizita face parte dintr-un amplu pelerinaj desfășurat în perioada 6-11 februarie, care a inclus mai multe mănăstiri și locuri cu importanță istorică din Capadocia și Asia Mică. Unul dintre obiectivele vizitate a fost…
Tinerii din Nepsis Irlanda au participat sâmbăta trecută la un atelier culinar în care au învățat cum să își prepare propria pizza. Activitatea a avut loc la o pizzerie locală din Blanchardstown, Dublin, unde voluntarii au descoperit cum să combine diferite ingrediente. „Cu entuziasm și voie bună, fiecare și-a pus creativitatea la încercare, alegând ingrediente…
Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat luni Sfânta Liturghie în Parohia românească din Kalmar, Suedia. Parohia aflată pe malul Mării Baltice a fost înființată în urmă cu 8 ani și este ocrotită de Sfântul Haralambie, cel mai vârstnic martir al Bisericii Ortodoxe. Cu acest prilej, Episcopul Europei de Nord a adus spre închinare icoana relicvar a…
Biserica „Sf. Haralambie” din zona Pieței Centrale a orașului Galați și-a cinstit luni ocrotitorul, prilej cu care Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat Sf. Liturghie și a binecuvântat lucrările de construcție realizate la noul centru social al parohiei. Special pentru sărbătoare, a fost adusă de la Parohia „Sfinții Împărați” din oraș o raclă…
La biserica bucureșteană „Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal” vor avea loc în perioada Postului Mare, două seri catehetice sub titlul „Tinerii și provocările societății contemporane”. Prima va fi susținută de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în 20 martie, a treia a săptămână din Post. Preasfinția Sa este autorul…
Într-un interviu acordat pentru Ziarul Lumina, pr. Viorel Ioniță vorbește despre contextul în care a fost convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, de la desfășurarea căruia se împlinesc anul acesta 1700 de ani. Părintele este consilier patriarhal onorific și profesor de teologie cu vastă experiență pastorală, ecumenică și misionară. Interviul acoperă subiecte referitoare la…
Elevi ai Liceului Teologic Târgu Jiu au prezentat marți, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din oraș, piesa „Cartierul nu are scurtături”, care îi învață pe tineri să evite a deveni victime ale traficului de persoane. Piesa, realizată sub coordonarea Pr. Ionuț Pădureanu, ilustrează necesitatea discernământului în stabilirea relațiilor de prietenie la vârsta adolescenței, când dorința de…
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a plantat duminică un copac simbolic în curtea Protopopiatului Bârlad, alături de tinerii din ATOR. Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși Români, filiala Bârlad, s-au întâlnit duminică la sediul protoieriei pentru ședința săptămânală. La întâlnire a participat și Preasfințitul Părinte Ignatie care a dialogat cu tinerii. Cu această ocazie, ierarhul și voluntarii…
Rolul elitelor politice și bisericești în ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie a fost una din temele referatelor prezentate marți la Cercul Pastoral al preoților de caritate din județul Prahova, desfășurat la Paraclisul Spitalului CF Ploiești. Referatul legat de tematica Centenarului Patriarhiei Române a fost realizat și prezentat de Sorin Stanciu, profesor de…