Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a oficiat duminică slujba de sfințire a bisericii Schitului hunedorean Cucuiș, așezată sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. Din sobor au făcut parte Episcopul Ignatie al Hușilor, Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei, Episcopul vicar Emilian Crișanul al Arhiepiscopiei Aradului și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul al…
Moaștele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, de la Parohia „Sfântul Anton” – Curtea Veche, vor fi duse miercuri la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Sectorul 4 al Capitalei. Cinstitele moaște, aflate în patrimoniul lăcașului de cult din centrul istoric al Bucureștiului, vor fi duse în pelerinaj și așezate spre închinare în perioada 12-13 iunie. Evenimentul…
Tinerii din Asociația NEPSIS Franța și Belgia s-au întâlnit sâmbătă la congresul anual, organizat în Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli” din Paris. Întâlnirea a fost inaugurată cu oficierea Sfintei Liturghii de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. În continuare, Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe…
Trei sute de copii și tineri din 30 de parohii s-au întâlnit sâmbătă la Mănăstirea Grăjdeni din Vaslui la finalul proiectului eparhial „Luna pastorației copiilor și tinerilor”. Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii și vizionarea filmului care a surprins activitățile desfășurate de tineri în parohiile din care provin. În continuare, voluntarii Asociației „JoyCamps România”…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a pomenit-o sâmbătă, la Mănăstirea Frumoasa din Iași, pe Schimonhia Siluana Vlad, care a împlinit trei ani de la trecerea în veșnicie. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de pomenire, la care au participat numeroși ieșeni, ucenici și apropiați ai Maicii Siluana. „Maica Siluana a plecat la…
Protoieria Iași 2 a inaugurat un centru pentru consilierea și tratarea persoanelor afectate de adicții. Decizia de înființare a acestui centru vine pe fondul numărului ridicat de persoane din municipiul Iași, dependente de alcool, droguri, jocuri de noroc sau alte adicții, conform Doxologia. Centrul de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfânta Cuvioasă…
Arhiepiscopia Bucureștilor pregătește ghizi turistici printr-un proiect dedicat tinerilor. Sectorul eparhial care se ocupă de activitățile cu tineretul și Colegiul Economic „A. D. Xenopol” din Capitală au încheiat un parteneriat în acest sens. O grupă de elevi a participat sâmbătă la acest proiect. Un ghid de turism le-a prezenta istoria Capitalei și particularități ale profesiei.…
Duminică s-au împlinit 25 de ani de la înregistrarea oficială a Institutului pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge (IOCS – Institute for Orthodox Christian Studies). În prezent, directorul instituției de învățământ este un român, pr. Dragoș Herescu. Cu această ocazie, Institutul a comandat o icoană aniversară a Mântuitorului, în compoziția căreia au fost incluse anumite…
Peste 1000 de persoane au alergat sâmnătă la „Crosul Inimilor Mari”, organizat cu scopul strângerii de fonduri pentru construcția Centrului de îngrijiri paliative pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Cluj Napoca în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul…
Preoți și credincioși de pe ambele maluri ale Prutului au participat săptămâna trecută la hramul Bisericii „Sfinții Mari Împărați și întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena” din Cimișeni, Republica Moldova. Sărbătoarea, oficiată conform calendarului nerevizuit, a marcat 137 de ani de existență a sfântului lăcaș. La invitația Părintelui Paroh Ioan Solonaru, au participat…
Episcopia Canadei a primit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, un fragment din moaștele Sf. Ier. Calinic de la Cernica. Odorul a fost însoțit peste ocean de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, care a fost delegatul Patriarhului Daniel la lucrările celui de-al V-lea Congres al Episcopiei Canadei, desfășurat la Vancouver în…
În Duminica a 6-a după Paști, în ziua în care Biserica amintește de minunea vindecării orbului din naștere, Episcopul Ignatie al Hușilor a publicat un articol în Ziarul Lumina în care a subliniat că „Hristos S-a născut din Fecioara Maria, din pântecele ei preacurat, ca dintr-o fântână curată şi neprihănită, fiind trimisul lui Dumnezeu-Tatăl în…
Patrizia Maria Cormos și Bianca Doros, tinerele înecate în râul Natisone din Italia, au fost prohodite sâmbătă în localitățile natale din județul Satu Mare de părinți de la Centrul Eparhial din Baia Mare. Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a transmis un mesaj de condoleanțe în care subliniază că durerea este mângâiată când comunitatea le…
Brâul Maicii Domnului a ajuns săptămâna trecută în două comunități din județul Brașov, adus de maici de origine română de la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia). Pe drumul de întoarcere, delegația din Grecia s-a intersectat cu Daniel Buzdugan, care mergea cu avionul în vacanță. „M-am întâlnit cu Brâul Maicii Domnului în avionul de Thessaloniki”, a scris…
Episcopii Ortodocși din Benelux s-a întrunit vineri la Bruxelles. Ierarhii au discutat, cu această ocazie, despre lentoarea procesului de recunoaștere de către stat a anumitor parohii ortodoxe, în special din Flandra. Întrunirea a fost prezidată de Mitropolitul Athenagoras al Belgiei de la Patriarhia Ecumenică și a avut loc la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din Bruxelles.…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a sfințit duminică noul lăcaș de cult al Mănăstirii Bisericani. Slujba a fost oficiată împreună cu Episcopul Macarie al Europei de Nord și Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. Slujba de târnosire, în cadrul căreia biserica a fost așezată sub ocrotirea Sfântului Ilie Tesviteanul și a Sfinților Iosif și…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a votat duminică seară în jurul orei 18:00 la alegerile europarlamentare și locale 2024. Părintele Patriarh și-a exprimat votul la Secția de votare nr. 661 din cadrul Școlii Gimnaziale „Ienăchiță Văcărescu” din Capitală. Preafericirea Sa a oferit iconițe celor prezenți în secția de votare. În data de 9 iunie, românii își…
„Evanghelia de astăzi ne spune că orbul vindecat mărturisește Dumnezeirea Lui Hristos. Vindecarea orbului din naștere a fost săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos din proprie inițiativă”, a explicat duminică Părintele Patriarh Daniel în predica rostită la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. „Ucenicii, văzând că orbul din naștere era prezent în fața…
„De la orbul din naștere trebuie să învățăm că este bine şi este demn să mărturisim şi să apărăm numele lui Hristos, Cel care ne dăruiește viața şi sănătatea”, a îndemnat duminică Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul la Paraclisul Catedralei Naționale. Episcopul vicar patriarhal a explicat minunea vindecării orbului din naștere și a evidențiat mai…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis duminică un mesaj la sfințirea bisericii noi a Mănăstirii Bisericani, județul Neamț, cu hramurile Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi Sfinţii Cuvioși Părinţi Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Despre noul lăcaș de cult, Preafericirea Sa subliniază că „reprezintă o dovadă a credinței vii şi jertfelnice a unei comunități monahale…