Parohia ortodoxă română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Edmonton, Canada și-a sărbătorit hramul duminica trecută, la câteva zile distanță de sărbătoarea propriu-zisă. Evenimentul a inclus sfințirea noii picturi a bisericii parohiale și i-a avut invitați atât pe Mitropolitul Nicolae al celor două Americi, cât și pe Episcopul Ioan Casian al Canadei. Sâmbătă seară, PS…
„Prin boală, Dumnezeu vorbește cu omul și îi trimite acestuia mesajul pedagogic al încercării la care este supus. Boala nu reprezintă o pedeapsă, ci medicament pentru îndreptarea omului și schimbarea lui”, le-a spus Pr. Tudor Gheorghe clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor la conferința pastoral-misionară de primăvară de la Palatul Patriarhiei. Preotul a vorbit despre mai multe…
Mitropolitul Petru al Basarabiei a slujit luni în satul Stolniceni din Republica Moldova, localitatea natală a Mitropolitului Antonie Plămădeală. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, conform calendarul nerevizuit. La slujbă au participat reprezentanți ai autorităților locale, enoriași din parohie și copii. Mitropolitul Basarabiei i-a…
Psalmii lui David conțin o multitudine de referiri la Dumnezeu și creația Sa în diferite nivele, asupra cărora putem reflecta în contextul Zilei internaționale a mediului. Unii psalmi sunt în exclusivitate dedicați naturii și evidențiază mediul înconjurător, roadele pământului și animalele ca manifestări ale puterii și măreției lui Dumnezeu. În Ghidul ecologic parohial, lansat recent…
În vârstă de 98 de ani, teologul de origine germană Jürgen Moltmann a trecut luni seară la Domnul. A fost susținătorul traducerii și publicării în germană a Teologiei Dogmatice a Părintelui Stăniloae. Membru al Bisericii Evangelice din Germania și profesor emerit de teologie sistematică la Universitatea din Tübingen, Jürgen Moltmann l-a cunoscut pe părintele Dumitru…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul i-a pomenit miercuri pe eroii aerului la Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” din Otopeni, județul Ilfov. Unitatea a aniversat luni 75 de ani de existență neîntreruptă. „Vă purtăm în rugăciunile noastre pe dumneavoastră, cei care slujiți astăzi sub drapel în cadrul acestei baze de transport aerian și ne…
Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă UE (CROCEU) a emis un comunicat în care încurajează cetățenii să voteze în mod responsabil. În contextul crizelor globale, CROCEU pune accent pe nevoia de unitate și solidaritate europeană pentru „conturarea unui răspuns coerent și eficient la provocările, incertitudinile și temerile cu care ne confruntăm”. Textul integral: EUROPA NOSTRA…
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) desfășoară în luna iunie, cunoscută drept „Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool”, o campanie de informare despre efectele consumului de alcool adresată în special tinerilor. Intitulată „Alcoolul te face să-ţi pierzi simţurile, nu problemele”, campania evidențiază riscurile și impactul negativ al consumului de alcool, asociat cu…
Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia a fost așezat marți spre închinare la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală. Racla cu cinstitul odor a fost adusă în București la Parohia „Sfântul Ilie” – Ghencea în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. În timp ce pacienții, pelerinii și cadrele…
Patruzeci de copii și tineri cu nevoi speciale din cadrul asociațiilor eparhiale de specialitate au participat luni la un eveniment dedicat sublinierii rolului terapeutic al sportului și mișcării în viața persoanelor cu dizabilități. Intitulat „Rolul terapeutic al sportului și mișcării în viața copilului cu deficiențe”, evenimentul a reunit copii și tineri din centrele eparhiale „Patmos”…
Pro Vita Iași, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a început campania de strângere de fonduri pentru cei 100 de bursieri proveniți din familii numeroase pe care îi va susține pe tot parcursul anului școlar 2024-2025. În perioada 1-30 iunie, poveștile și mărturiile lor impresionante vor fi publicate pe site-urile…
Ziua mondială a mediului înconjurător este serbată din anul 1973, reprezentând principalul mod prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încurajează conştientizarea şi acţiunile pentru mediu la nivel mondial. În fiecare an, această zi adună mii de oameni într-o anumită țară pentru a discuta problemele de mediu și a propune soluții pentru acestea. În 2024, conferințele organizate…
România serbează miercuri Ziua Națională a Învățătorului, instituită în 2007 ca omagiu pentru cei care îi ajută pe copii să facă primii pași în viața școlară. Data coincide cu ziua de naștere a Arhidiaconului Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română. În vremea lui, învățământul se desfășura în mănăstiri, în limba greacă, iar Gheorghe Lazăr…
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a împlinit miercuri 30 de ani de la întronizare. IPS Serafim s-a născut în data de 4 septembrie 1948 în localitatea Boholţ, Făgăraş, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic dintre aceștia. A urmat studiile la Liceul Andrei Şaguna din Braşov,…
Preotul Nicolae Dima de la Biserica „Sfântul Nicolae” – Dintr-o zi din Capitală le-a vorbit luni colegilor preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor despre experiența durerii și despre cum trebuie să reacționăm la suferință. Intitulat „Experiența durerii și elemente practice de pastorație a suferinței”, referatul pr. Nicolae Dima a fost structurat în trei capitole, în care a…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat marți Sfânta Liturghie la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Colentina din București, lăcaș de cult care deține fragmente din moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a explicat faptul că acești sfinți martiri, pe care Biserica îi cinstește…
Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip au fost serbați marți la bazilica de la Niculițel, Tulcea, unde au fost descoperite cinstitele lor moaște. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un altar special amenajat în exteriorul bazilicii. Au slujit Arhiepiscopii Teodosie al Tomisului și Casian al Dunării de Jos împreună cu Episcopul Visarion al Tulcii.…
Eroul național Avram Iancu a fost pomenit sâmbătă la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naștere. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului împreună cu Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Momentul a marcat și împlinirea a…
Basilica Travel organizează un pelerinaj în Israel de praznicul Schimbării la Față a Domnului. Programul include participarea la slujbe pe Muntele Tabor. Pelerinajul este programat pentru perioada 15 – 21 august, întrucât în Patriarhia Ierusalimului Schimbarea la Față este serbată, conform calendarului nerevizuit, în data de 19 august. Pelerinii vor putea vizita: Biserica Adormirii Maicii…
A doua sesiune a conferinței pastoral‑misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor a avut loc marți la Palatul Patriarhiei. Sub președinția Patriarhului Daniel, s-au întrunit clericii din județul Prahova, inclusiv preoții de caritate și cei militari. În prima parte a sesiunii, Patriarhul României le-a indicat participanților o serie de priorități necesare pentru o pastorație…