Comunitatea românească din Dublin l-a cinstit luni pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, a săvârșită Sfânta Liturghie la Centrul Eparhial.
Ierarhul a subliniat merenia, blândețea și răbdărea cu care sfântul a înfruntat încercările.
„Viața marelui ierarh rămâne o mărturie a puterii credinței și a statorniciei în Hristos, îndemnându-ne să urmăm, fiecare după putere, exemplul său de dăruire și slujire”, a subliniat Preasfinția Sa.
La sărbătoare au participat și membrii Asociației Filantropice „Sfântul Nectarie Irlanda”, organizație care își desfășoară activitatea în cadrul eparhiei și îl are drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Nectarie de la Eghina.
Credincioșii au avut ocazia să se închine și unei părticele din moaștele sfântului, păstrată în lăcașul de cult. Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina este ocrotitorul spiritual al Episcopului Irlandei și Islandei.
















