Completăm micul materic digital cu șase modele de femei din medii și condiții sociale diferite, care au avut în comun curajul și credința fermă în Dumnezeu, în timpul unui regim politic ateu. Elisabeta Rizea (1912 – 2003) Elisabeta Rizea este un simbol al rezistenței anticomuniste din România. Provenea din comuna Domnești, județul Argeș, din familia…
În așteptarea anului 2026, declarat Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar în Patriarhia Română, ne îndreptăm atenția spre câteva personalități feminine care, cu toate că nu sunt incluse în sinaxare, au influențat viața religioasă, cultura și istoria țării noastre. Fie că au născut și au educat viitori sfinți, au adus un suflu nou culturii…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a salutat decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a declara anul 2026 drept An omagial al pastorației familiei creștine și An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame). Decizia privind Anul omagial și comemorativ 2026 a fost aprobată de Sinodul Bisericii Ortodoxe…
Anul 2026 a fost declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) în Patriarhia Română. Decizia a fost aprobată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru de vineri, 25 octombrie. Anul omagial al pastorației familiei creștine Pastorația familiei creștine revine…