În cadrul celei de-a 8-a zi a programului „Zile de Vacanță petrecute în biserică”, tinerii români din Lazio au vizitat marți Cetatea Eternă, informează Episcopia Italiei. Primul obiectiv religios din program a fost Basilica „San Paolo Fuori le Mura”, a 2-a cea mai mare biserică din Roma, după care a urmat biserica „San Pietro” de la…
Victimele cutremurului din localitatea italiană Amatrice au fost comemorate la împlinirea a trei ani de la tragedie. Cutremurul din 24 august 2016 a afectat centrul Italiei și s-a soldat cu 300 de victime, printre care 11 români. Cei trecuți la Domnul în urma nefericitului eveniment au fost comemorați la Parohia din Rieti, după Sfânta Liturghie,…
Copiii românilor din Italia se vor revedea joi în cadrul Proiectului „Zile de vacanță petrecute în Biserică”. Proiectul este implementat de obștea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Roma şi organizat în contextul Anului 2019 ca An omagial al satului românesc în Patriarhia Română. Durata de desfăşurare este de nouă săptămâni, iar activităţile structurate pe diferite…
Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit sâmbătă la Pavona noi slujitori pentru credincioşii din Italia. Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei a hirotonit în timpul Sfintei Liturghii pe diaconul Marian Găină întru preot care va păstori comunitatea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Olbia, informează Episcopia Italiei. De asemenea, ierarhul a hirotonit în diacon pe ipodiaconul Ciprian…
Episcopul vicar Atanasie de Bogdania a sfinţit sâmbătă piatra de temelie a viitorului locaş de cult din cimitirul Torino, singurul cimitir ortodox dedicat comunităţii româneşti din Italia. Cimitirul a fost amenajat prin eforturile părintelui Lucian Roșu de la parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino II, informează Episcopia Italiei. După slujbă, ierarhul a anunţat numirea părintelui…
Tinerii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei participă timp de 9 săptămâni, câte o zi pe săptămână, la școala de vară intitulată „Zile de vacanță petrecute în biserică”. Proiectul se desfășoară la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Roma. Proiectul presupune mai multe activități prin intermediul cărora tinerii pot afla informații despre creația lui Dumnezeu, Sfânta…
În oraşul sicilian Vittoria va fi construit un ansamblul parohial alcătuit din biserică, spații destinate diferitelor activități catehetice și un așezământ social, informează Episcopia Italiei. Iniţiativa aparţine parohiei Ragusa. La începutul lunii, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania a oficiat o slujbă de binecuvântare pe locul unde va fi demarat proiectul eclezial. Arhiereul vicar al Episcopiei…
Parohia ortodoxă românească „Sfânta Cuvioasă Melania Romana” din Ragusa, Italia, va avea o nouă biserică şi un centru social. Slujba de binecuvântare a terenului unde vor fi construite cele două edificii a fost oficiată miercuri de Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei. Ansamblul parohial va fi ridicat în oraşul Vittoria şi…
Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania i-a vizitat joi pe tinerii participanţi la tabăra „Vacanța Bucuriei”, organizată de Episcopia Italiei în regiunea Lazio. Ierarhul a avut două întâlniri cu copiii de 8-10 ani şi cu cei de 11-12 ani, informează Episcopia Italiei. În timpul acestora, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a prezentat importanța postului şi a…
Majoritatea românilor ortodocși din Italia se roagă în spații liturgice puse la dispoziție de Biserica Romano-Catolică. În cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei în momentul de față funcționează 256 de parohii și 127 de filii. Dintre acestea, își desfășoară activitatea liturgică în biserici sau spații puse la dispoziție de Biserica Catolică 306 comunități, după cum…
Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a spus tinerilor prezenţi vineri în biserica parohiei „Botezul Domnului” din Monterotondo că rugăciunea trebuie să fie o prioritate, informează Episcopia Italiei. La prima întâlnire din acest an din cadrul „Serilor Filocalice”, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a insistat pe necesitatea rugăciunii în viaţa noastră şi a atras atenţia…