Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împlineşte luni 31 de ani de la hirotonia în Arhiereu. Ierarhul s-a născut în 24 octombrie 1946 în comuna Țiganca, Județul Cahul, Republica Moldova, ca fiul lui Păduraru Chiril și Avram Ana. Studiile primare și medii le-a făcut în comuna Țiganca, după care a urmat școala profesională Ion…
Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat vineri slujba de Te Deum la împlinirea a 19 ani de la reînființarea Mitropoliei Basarabiei. În a doua parte a zilei, ierarhul a participat la Conferința „19 ani de la înregistrarea juridică a Mitropoliei Basarabiei”. Slujba de Te Deum s-a desfășurat la biserica „Nașterea Domnului” din Bălți și a fost…
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a publicat luna trecută raportul anual de activitate. Bugetul organizației a fost de peste 650.000 de euro. Anul pandemiei de Covid-19, care a agravat provocările sociale din Republica Moldova, a scos la iveală și o furtună de solidaritate, declară Igor Belei, Directorul Executiv al organizației. „În anul 2020 am…
Înaltpreasfinţitul Părinte Petru a sfinţit sâmbătă biserica din Elizavetovca, Raionul Ungheni, care are ca ocrotitori pe Sfinţii Ierarhi Dionisie Episcopul Cetăţii Albe – Ismail şi pe Luca al Crimeei. Mitropolia Basarabiei anunţă că este primul lăcaş de cult din Patriarhia Română dedicat sfântului basarabean canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2018. După sfinţire, Înaltpreasfinţitul…
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei și-a serbat sâmbătă 20 de ani de existență cu copiii din satul basarabean Bălăbănești, raionul Criuleni, cărora le-a oferit Ludobusul, noul proiect al organizației. Ludobusul este un microbuz echipat cu jocuri pentru copii și însoțit de animatori voluntari pregătiți pentru a desfășura activități cu cei mici. Scopul proiectului este…
Diaconia, Misiunea Socială a Mitropoliei Basarabiei, lansează sâmbătă, la Bălăbănești, în raionul Criuleni din Republica Moldova, un nou proiect pentru copiii din localitățile rurale: Ludobusul. Acesta este un serviciu inovativ de educație nonformală menit să le ofere copiilor din localitățile rurale acces la activități extrașcolare. Ludobusul este un microbuz dotat cu o bibliotecă de jocuri…
Ajutorarea eparhiilor Mitropoliei Basarabiei și a parohiilor românești din Bucovina de Nord prin diverse proiecte de către eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei este una dintre deciziile luate la ultima şedinţă a Sinodului Mitropolitan. Ierarhii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-au reunit în şedinţă de lucru în perioada 27-28 mai 2021 la Mănăstirea Miclăușeni. Întrunirea a fost…
Mitropolitul Petru al Basarabiei s-a întâlnit joi cu Excelența Sa, Domnul Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova. Întrevederea a avut loc la Reşedinţa mitropolitană din Chişinău. În timpul dialogului, Ambasadorul Daniel Ioniță a apreciat implicarea pe partea social-filantropică a Mitropoliei Basarabiei în perioada de criză sanitară și colaborarea între ambasadă și mitropolie prin participarea…
Înaltpreasfinţitul Părinte Petru a donat produse alimentare în cadrul campaniei Masa Bucuriei, derulată sâmbătă în Republica Moldova. Mitropolitul Basarabiei a achiziţionat mai multe alimente într-unul dintre magazinele partenere campaniei. Organizată tradițional în sâmbăta Floriilor, Campania Masa Bucuriei presupune o colectă națională de produse alimentare neperisabile. Acțiunea de anul acesta a avut loc concomitent în…
Mitropolia Basarabiei transmite o scrisoare deschisă către premierul Republicii Moldova în care susține că trebuie permisă oficierea slujbelor în biserici în perioada pascală. Ultima decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prin care s-a decis interzicerea oficierii sfintelor slujbe în incinta locașurilor de cult în perioada 25.04.2021 – 11.05.2021, a creat nedumerire în…
Românii din Mitropolia celor două Americi se întâlnesc online, vineri, 23 aprilie 2021, cu cei trei ierarhi români ai Mitropoliei Basarabiei. Mitropolitul Petru al Basarabiei, Episcopul Antonie de Bălți și Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud le vor prezenta participanților aspecte istorice din regiunea lor, provocările actuale, dar și proiectele viitoare. Evenimentul va fi deschis…