În Duminica Floriilor, în a doua parte a zilei, Mitropolitul Teofan a botezat şase copii romi din Vânători-Neamţ, judeţul Neamţ. Slujba botezului a fost oficiată de ierarh în biserica parohiei „Sfinții Voievozi” și „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei le-a mulţumit naşilor pentru că i-a încreştinat pe cei şase copii şi i-a…
În ziua de Florii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a inaugurat Centrul de zi pentru persoane vârstnice din comuna Bălțătești, județul Neamț. Pe lângă Centrul de zi, va funcționa și o unitate de tratament. Beneficiari vor fi 180 de persoane din comuna Bălțătești, cu o situație materială modestă, care se vor bucura zilnic…
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei scrie în Pastorala de Paști că, așa cum sărbătoarea Învierii celebrează pogorârea la iad a Mântuitorului Iisus Hristos, și iadul din noi este „un loc unde ne putem întâlni cu Dumnezeu”, căci El „coboară pentru a ne arăta că ne iubește, ne iartă, ne mângâie”. „De acolo, de jos, din străfundurile…
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cheamă credincioșii să participe la Marșul pentru viață 2023. „Este un act de mărturisire dedicat frumuseții”, a spus ierarhul. În Arhiepiscopia Iașilor au loc 18 Marșuri pentru viață, cel mai important fiind cel de la Iași. Participarea este „un act de mărturisire a frumuseții, căci după icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași împreună cu Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor. În predica rostită la finalul slujbei, IPS Teofan a spus că Biserica ne cheamă să păstrăm „adevărul de credință, să cinstim sfintele icoane, sfintele moaște și toate lucrările sfinte care…
Mitropolitul Teofan a slujit duminică în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea botoşăneană Stănești. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat Sfânta Liturghie şi l-a botezat pe cel de-al şaselea copil al familiei preotului paroh Mihail Istrate. În continuarea evenimentelor, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a binecuvântat noua casă parohială de la Stăneşti. Constucția a început în…
Catedrala Mitropolitană din Iași și-a serbat hramul istoric de Praznicul Întâmpinării Domnului. Manifestările religioase au debutat miercuri cu slujba Privegherii oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul în Catedrala Mitropolitană. Răspunsurile Liturgice au fost oferite de Corurile „Chivotul” și „Byzantion”. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu…
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a slujit luni la mănăstirea ieşeană care îi care ca ocrotitori pe Sfinţii Trei Ierarhi. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a precizat în predica sa că viaţa omului trebuie să fie asemenea slujirii sfinţilor cinstiţi în 30 ianuarie. „Învățătura Sfinților Trei Ierarhi, de la un capăt până la celălalt, este răzbătută…
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a fost cinstit joi la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se află moaştele sale. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Mitropolitul Teofan le-a vorbit credincioşilor despre virtuţile sfântului cinstit în…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a participat marți la evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. În discursul său, ierarhul i-a elogiat pe făuritorii Unirii și a detaliat „ce așteaptă ei de la noi într-o zi precum aceasta”. „Două zile memorabile pentru națiunea română – 5 și 24 ianuarie 1859. Un început de istorie cu…
„Fără Hristos nu putem face nimic pentru binele nostru și pentru pacea lumii”, transmite Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun din acest an. Ierarhul deplânge atmosfera apăsătoare creată în contextul războiului din vecinătate. „Conștiința că suntem împreună-pătimitori cu cei aflați în suferinţă din cauza războiului, că aparţinem aceluiași Trup tainic al lui Hristos, ar trebui…