Ziua Națională a României a fost sărbătorită prin diferite manifestări culturale de românii din toate colțurile lumii. În Serbia, Ambasada României a organizat o recepție la reședința Casei Regale din Belgrad, Beli Dvor. La evenimentul organizat joia trecută, au participat peste 350 de persoane, printre care și Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. În discursul…
Episcopul Ambrozie al Giurgiului a binecuvântat vineri noul magazin de obiecte bisericești al eparhiei. Magazinul a fost amenajat la parterul unei clădiri recent achiziționate de Episcopia Giurgiului în orașul de la Dunăre. Acesta are disponibile spre vânzare obiecte bisericești și cărți. „Îmi doresc ca fiecare dintre parohiile noastre, după 18 ani de arhipăstorire a noastră…
Moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu au fost deshumate luni în cadrul unei slujbe speciale oficiate la Biserica Sapienției din Capitală. La deshumarea osemintelor a participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a elogiat răbdarea Sfântului Constantin Sârbu. „Virtuțile lui sunt îndeobște cunoscute. În primul rând o dragoste deosebită, o dragoste…
Ziua Națională a României a fost serbată prin rugăciune la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. „1 decembrie 1918 este ziua în care s-a pus capăt robiei. Atunci a început era istoriei românilor liberi, unindu-se toţi sub o singură stăpânire naţională”, a spus duminică IPS Irineu. Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final…
Noul Testament bilingv, greacă veche-română, editat la Mănăstirea Vatoped, va fi premiat de Academia Română cu premiul „Dumitru Stăniloae” pentru anul 2022. Premiile vor fi decernate miercuri de la ora 10:00, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale. Același premiu va fi acordat lucrării Tendances et directions dans…
Episcopul Siluan al Ungariei a participat joi la recepția oferită de Consulatul General al României la Gyula cu ocazia Zilei Naționale a României. La eveniment, care a avut loc într-un hotel din Gyula, au participat mai mult de o sută de persoane, printre care primari, membri și conducători de instituții ai comunității românești din Ungaria,…
Muzeul Bisericii „Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului a prezentat luni o expoziție cu lucrări ale lui Valeriu Maximilian care ilustrează Liceul Andrei Șaguna în perioada interbelică. La deschiderea expoziției „Albumul Valeriu Maximilian, albumul pierdut” a fost redat Marșul Liceului Andrei Șaguna. A luat cuvântul directorul muzeului, preotul Sebastian Pârvu, care a evidențiat importanța întoarcerii la…
Episcopia de Bălți a anunțat miercuri programul manifestărilor organizate în data de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României. În prima parte a zilei vor fi oficiate Sfânta Liturghie și un Te Deum , la Paraclisul Episcopal din strada Burebista, municipiul Bălți. Clericii și credincioșii vor depune flori la monumentul Sfântului Domnitor Stefan cel…
Arhimandritul Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, a vorbit joi la Sinaxa monahală a stareților și starețelor din eparhie despre pastorația persoanelor care caută vindecare la Sfântul Nectarie de la Eghina. „Aducerea unui fragment din moaștele Sfântului Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă reprezintă un moment providențial în istoria acestui…
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat marți Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului, la Capela „Sf. Stelian Paflagonul” a Spitalului de Pediatrie din Pitești. La hramul lăcașului de cult au fost duse în pelerinaj moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care se află în patrimoniul Așezământului „Sfinții Împărați” din Pitești. Racla cu cinstitele…
Grupul psaltic Tronos și Corul Tronos Junior au cântat marți, la Palatul Patriarhiei, împreună cu elevii Școlii Copil dorit și ai Liceului Nicolae Steinhardt din Capitală. Concertul a avut un scop caritabil: construirea unui centru dedicat mamelor în criză de sarcină și copiilor nou-născuți. Spectacolul s-a intitulat „Chipul Patriei și al Familiei în ochii copiilor”,…