Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului își serbează joi onomastica, de sărbătoarea Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia. Ierarhul s-a născut în data de 9 septembrie 1970 în municipiul Arad. În perioada 1987–1992 a urmat cursurile Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, iar în anul 1996 a absolvit Facultatea de Teologie din Arad. În…
„Să nu venim la Sfânta Parascheva numai cu lista cererilor noastre, ci și cu disponibilitatea de a asculta chemarea lui Dumnezeu”, a îndemnat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul miercuri la hramul de toamnă al Bisericii „Sf. Anton” – Curtea Veche din Capitală. Preasfinția Sa a subliniat că adevărata cinstire a cuvioasei trebuie să ne schimbe…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a premiat miercuri zece tineri cu rezultate remarcabile în diferite domenii ale educației, științei și culturii. Momentul a marcat prezentarea publică a Programului Educațional „Bursierii Sfintei Parascheva”. Înaltpreasfinția Sa i-a invitat pe beneficiari la altarul exterior unde a fost oficiată Sfânta Liturghie, le-a înmânat diplomele și prima bursă pe luna…
Aproape 40.000 de persoane își serbează onomastica miercuri, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Potrivit datelor oferite de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 3.210 bărbați și 36.312 femei. Cele mai întâlnite prenume masculine derivate din numele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt: Paraschiv (2.902); Chivu (203) și Petcu (88). Dintre femeile care…
Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a fost oficiată la altarul exterior amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași. Din soborul de ierarhi slujitori, au făcut parte Mitropolitul Dimitrie al Franței și Exarh al Europei din Patriarhia Ecumenică, Mitropolitul Gheorghe de Kitros, Katerini și Platamonas din Biserica Ortodoxă a Greciei, Episcopul Qais de…
Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întrunit luni în ședință de lucru la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca. Lucrările Sinodului Mitropolitan au fost conduse de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. La ședință au participat Episcopii Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Benedict al Sălajului, Episcopul vicar Samuel Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului…
Arhiereul vicar Maxim Danubianul al Episcopiei Italiei i-a îndemnat pe pelerinii de la Iași să ceară ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva atunci când le este greu. „Sfânta Cuvioasă Parascheva te rog, ajută-mă că mai am o oră sau două ore sau trei ore. Ajută-mă ca să pot veni să mă întâlnesc cu tine, să îți pot…
Luni s-au împlinit 30 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Manifestarea a adunat atunci peste un milion de credincioși în Capitala Moldovei. Racla cu cinstitul cap al sfântului apostol a fost adusă în data de 12 octombrie 1996 de o delegație din Biserica Greciei,…
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre este marcată anual în data de 13 octombrie, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). În 2026, ziua se desfășoară sub tema Reziliența începe acasă și atrage atenția asupra importanței pregătirii populației pentru cutremure, inundații, incendii și alte situații de urgență Organizația Națiunilor Unite atenționează că reducerea riscului la dezastre…
Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate în procesiune în zilele de 19 și 20 octombrie la parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În prima zi de pelerinaj, racla va fi dusă la mai multe comunități, între care: Ipotești, Bosanci, Bunești, Fălticeni, dar și la Spitalul Municipal Fălticeni. Moaștele…
Academia Română organizează în data de 22 octombrie conferința „Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață”, susținută de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Participarea este gratuită. Manifestarea va avea loc în Aula Academiei Române și va fi moderată de Acad. Marius Andruh, președintele forului. Potrivit organizatorilor, vor fi abordate fundamentele științifice ale…