Cristian Damian

Hramul Catredralei din Huși: Suntem chemați, asemenea Sfintei Chiriachi, să-L iubim pe Cel care ne-a iubit până la capăt

Cristian Damian

Arhiepiscopul Casian a evocat moștenirea duhovnicească a Sfinților Dometie și Filotimia de la Râmeț

Cristian Damian

Episcopul Nicodim a slujit la hramul Mănăstirii Balta, închinat Sfântului Atanasie Athonitul

Cristian Damian

Comemorări în Rep. Moldova: Victimele deportărilor comuniste din 1949 au fost pomenite la 77 de ani de la tragedie

Cristian Damian

Preasfințitul Părinte Ignatie împlinește 50 de ani

Cristian Damian

Episcopul Ignatie: În momentul în care Dumnezeu vine în viața noastră și ne vindecă, devenim oameni luminoși

Cristian Damian

Omul nu poate exista în deplinătatea ființei sale decât în comuniune cu Izvorul vieții, explică IPS Varsanufie

Cristian Damian

Episcopul Veniamin: Să avem credință, pentru că Dumnezeu ne poate vindeca de orice boală, suferință și rană sufletească

Cristian Damian

A apărut „Viața și Acatistul Sfintei Cuvioase Filotimia de la Râmeț”

Cristian Damian

Să iubim Biserica și să nu lăsăm păcatul să pună stăpânire pe sufletele noastre, îndeamnă Mitropolitul Irineu

Cristian Damian