Ștefana Totorcea

Vârstnicii dintr-o parohie băcăuană au aflat care a fost rolul unui ierarh local în dobândirea autocefaliei

Ștefana Totorcea

PS Nichifor Botoșăneanul ne îndeamnă să-I răspundem lui Dumnezeu cu încredințarea copilului față de Tată

Ștefana Totorcea

Triodul, urcuș duhovnicesc: Arhiepiscopul ales Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord a slujit la o parohie din Roma

Ștefana Totorcea

Muzeul Național de Artă al României își prelungește programul pentru a marca Ziua Brâncuși

Ștefana Totorcea

Liceul Teologic Ortodox „Sf. Antim Ivireanul” din Timișoara desfășoară un proiect de orientare profesională

Ștefana Totorcea

Episcopul Iustin și pelerinii din Maramureș au participat la Sf. Liturghie în biserica românilor din Constantinopol

Ștefana Totorcea

Mitropolitul Clujului a binecuvântat un centru cultural-misionar dedicat Sf. Pr. Mc. Liviu Galaction Munteanu

Ștefana Totorcea

Premieră în România: Stații electronice de donare pentru proiecte filantropice din Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Ștefana Totorcea

Arhim. Nectarie Clinci, recunoscător față de fiii duhovnicești ai Mănăstirii Sihăstria Putnei: Vă îndemn să rămâneți uniți

Ștefana Totorcea

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit alimente pentru zeci de familii prahovene

Ștefana Totorcea

Când ne rugăm, să avem duh smerit: PS Timotei Prahoveanul a hirotonit doi clerici

Ștefana Totorcea