Calendar Ortodox 28 octombrie

Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Țării Românești

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, unde a apărat învăţătura ortodoxă a isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama.

Pentru vrednicia sa a fost ales mitropolit al Vicinei, după moartea mitropolitului Chiril, în 1358. Sfântul Iachint a fost unul dintre cei mai străluciţi mitropoliţi care a sfârşit şirul ierarhilor ce au păstorit de-a lungul veacurilor creştine la Vicina, în Dobrogea.

În această parte de ţară, locuită de strămoşii noştri geto-daci, s-a păstrat credinţa adevărată în Mântuitorul Hristos şi s-a trăit după cuvântul Evangheliei propovăduit aici de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.

În vremea păstoririi la Vicina, Sfântul Iachint a purtat grijă de eparhia sa, de preoţi, de credincioşi şi de monahi, dar s-a luptat cu mari încercări din pricina năvălirii tătarilor, apoi şi a genovezilor asupra acestor locuri. Sfântul Iachint a fost chemat în mai multe rânduri şi în Ţara Românească, pentru binecuvântarea credincioşilor creştini ortodocşi de pe aceste plaiuri.

Mitropolitul Iachint ducea o viaţă sfântă şi era pildă pentru creştinii ortodocşi din acele timpuri. El învăţase rugăciunea inimii de la monahii din preajma Sfântului Grigorie Palama şi-i învăţa pe călugării din mânăstirile eparhiei sale să dobândească starea de rugăciune neîncetată. De sfinţenia vieţii lui auzise însuşi Voievodul Basarab I Întemeietorul (cca. 1310-1352), dar în timpul domniei lui nu este atestată existenţa unei autorităţi bisericeşti în Ţara Românească recunoscute de Constantinopol.

Această lipsă a împlinit-o fiul marelui Întemeietor, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care a făcut demersuri la Patriarhia de Constantinopol pentru venirea Mitropolitului Iachint de Vicina la Curtea domnească de la Argeş. În luna mai 1359, cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist I al Constantinopolului (1350-1354; 1355-1363) şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab, Sfântul Iachint s-a mutat în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş.

Astfel, locul Vicinei a fost luat, în şirul mitropoliilor Patriarhiei de Constantinopol, de Mitropolia Ungrovlahiei sau a Ţării Româneşti, care de atunci înainte s-a îngrijit şi de credincioşii ortodocşi din Dobrogea. Mutarea Mitropolitului Iachint a fost lesne de înfăptuit, deoarece, încă de la începutul secolului al XIV-lea, Ţara Românească a lui Basarab I se întindea până la Gurile Dunării, la Chilia.

În scrisoarea prin care Sfântul Patriarh Calist I întăreşte mutarea Sfântului Iachint în Ţara Românească, se arată că „toţi clericii din ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări şi laicii trebuie să asculte şi să se supună lui ca unui adevărat păstor şi părinte al lor”, că arhiereul trebuie să-i înveţe pe toţi „calea Evangheliei, depărtându-i şi împiedicându-i de la faptele oprite ale păcatului şi de la toată dogma străină de Biserica lui Hristos”, de vreme ce şi în Ţara Românească erau în vremea aceea unii care încercau să ademenească poporul, fie la Biserica papală, fie la erezia bogomilică.

De aceea patriarhul Constantinopolului îl încredinţează pe acest minunat ierarh poporului român evlavios, ştiindu-l pe Iachint cuvios, rugător, râvnitor în săvârşirea celor sfinte, bun chivernisitor al lucrării Bisericii, precum şi mare apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe.

Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei, prin cuvânt şi faptă, pe voievod şi pe dregători, care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru dobândirea unor trecătoare foloase lumeşti făgăduite de străini.

De asemenea, marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească a Ţării Româneşti, de hirotonirea unor preoţi vrednici şi de buna rânduială a vieţii monahale, fiind iubit de popor pentru blândeţea şi milostivirea lui. Spre sfârşitul păstoriei sale, a venit în Ţara Românească Sfântul Cuvios Nicodim, care a ridicat mai apoi mânăstirile cu viaţă de obşte: Vodiţa şi Tismana.

În ultimii ani ai vieţii, Sfântul Iachint a îndurat, cu răbdare şi rugăciune, povara multor neputinţe şi boli, şi a suferit felurite clevetiri nedrepte din pricină că slăbiciunea bătrâneţii îl împiedica să mai meargă la Constantinopol. El însă a biruit încercările prin smerenie şi cu nădejde în Dumnezeu, dând tuturor pildă de răbdare a necazurilor în chip duhovnicesc.

În toată viaţa sa, întâiul între mitropoliţii Ţării Româneşti s-a arătat bineplăcut lui Hristos şi, la adânci bătrâneţi, în anul 1372, a fost chemat la veşnicele locaşuri, fiind plâns de tot poporul ca un adevărat părinte şi propovăduitor al adevărului dumnezeiesc.

Troparul, glas 1
Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni şi întâiule între mitropoliţii Ţării Româneşti, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credinţe, lucrător al virtuţilor şi rugător pentru sufletele noastre.

Sf. Cuv. Teofana Basarab

Sfânta Teofana s-a născut la începutul secolului al XIV-lea și a fost fiica lui Basarab I, primul domnitor al Țării Românești, și a doamnei Marghita. Familia ei a fost apropiată de valorile duhovnicești și de viața monahală. Tatăl ei a construit Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Curtea de Argeș, iar fratele ei a fost unul dintre ctitorii Mănăstirii Cutlumuș din Athos.

A fost botezată cu numele Teodora și a primit o educație aleasă.

În 1322, s-a căsătorit cu Ivan Alexandru, despotul de Loveci, viitor țar al Bulgariei, cu care a avut trei băieți și o fată. Și-a pierdut doi fii pe câmpul de luptă, iar durerea sa de mama este surprinsă într-unul dintre puținele portrete contemporane ale sale, aflat în manuscrisul „Cronica lui Manase”.

Ca țarină, a sprijinit activitățile culturale mai ales, copierea de cărți, traducerea scrierilor duhovnicești athonite și bizantine. Alături de soțul ei a ctitorit și a restaurat biserici și mănăstiri.

În 1345, țarul a hotărât să se despartă de Teodora, alegând drept soție o femeie necredincioasă.

Pentru a nu afecta relațiile diplomatice dintre cele două țări, sfânta nu s-a întors în locurile natale, ci s-a retras la o mănăstire din Bulgaria. A fost tunsă în monahism cu numele Teofana și a avut o legătură strânsă cu unul dintre ucenicii Sfântului Grigorie Sinaitul, Sfântul Teodosie Isihastul, cel mai important reprezentant isihasmului din Bulgaria.

A sporit în viața duhovnicească, învățând de la Sfântul Teodosie ascultarea, milostenia, cultivarea liniștii și rugăciunea minții.

Sfânta Teofana a devenit astfel prima monahie de neam român cunoscută în istorie.

Amintirea sa s-a păstrat în rândul popoarelor bulgar și sârb, care îi păstrează până astăzi amintirea faptelor și a viețuirii duhovnicești.

Nu se cunoaște data la care Sfânta Teofana a trecut la Domnul. Potrivit tradiției, a fost îngropată în fața altarului bisericii săpate în stâncă de la Mănăstirea Albotina, loc în care a viețuit pentru o perioadă lungă de timp.

Troparul, glas 5

Pe mlădiţa aleasă a Basarabilor, care, prin viaţa sa sfântă, a strălucit minunat, ca o vrednică povăţuitoare a Bulgariei, iar, primind chipul îngeresc, îndelung s-a nevoit în privegheri și postire, pe Cuvioasa Teofana, cu vrednicie acum toţi să o cinstim.

Sf. Mc. Terentie, cu soţia sa Neonila şi cei șapte fii

Sfinții Terentie și Neonila sunt ocrotitori ai familiilor cu mulți copii, mai ales în Grecia.

Troparul glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sf. Ier. Firmilian

Sfântul Ierarh Firmilian a fost un episcop instruit și activ în Cezareea Capadociei, începând cu anul 230 d. Hr.

A fost implicat în disputele teologice ale vremii sale. A condamnat schisma lui Novatian și poziția papei Ștefan al Romei, care accepta botezul ereticilor. A prezidat sinodul din Antiohia, convocat împotriva ereticului Pavel de Samosata.

Din scrierile lui se mai păstrează o singură epistolă, scrisă în anul 256 și adresată Sfântului Ciprian al Cartaginei. A murit în anul 268 şi este prăznuit pe data de 28 octombrie.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

• Sf. Mc. Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce.
• Sf. Mc. Ana, mama Sf. Mc. Chiriac.
• Sf. Fevronia, fiica împăratului Heraclie.
• Sf. Cuv. Atanasie, Patriarhul Constantinopolului.