Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, Grecia, va fi adus la Bucureşti. Credincioşii vor putea aduce cinstire odorului la Parohia Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sector 4. Programul evenimentului este următorul: Duminică 18 iunie 2017 08:45 – așezarea raclei cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului într-un baldachin pe esplanada de la intrarea în biserica parohială;…
La Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti a avut loc ieri festivitatea de încheiere a anului şcolar. Momentul festiv s-a desfăşurat în prezenţa Episcopului Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar şi a cadrelor didactice care i-au îndrumat pe elevi în cei patru ani de liceu. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a vorbit tinerilor teologi despre misiunea…
Mănăstirea Sfinţilor Români din Arhiepiscopia Bucureştilor îşi va celebra hramul duminica aceasta. Din încredinţarea Patriarhului României, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal. Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica…
Părintele Chad Hatfield, Președintele Institutului Teologic Ortodox Sfântul Vladimir din New York a oficiat în data de 11 iunie 2017 Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Sfânta Parascheva – Nouă din Capitală. Oaspetele a coliturghisit împreună cu părintele Michael Tița, consilier patriarhal în cadrul Sectorului relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe al Patriarhiei Române. În…
Clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor care îndeplinesc condițiile statutare și regulamentare se pot înscrie la cursurile pentru obținerea gradelor clericale profesionale. Dosare pot fi depuse la Protoieria de care aparțin până în 23 iunie 2017, informează Radio Trinitas. Pr. Cons. David Pestroiu de la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a spus că…
În perioada 18-20 iunie 2017, credincioșii bucureșteni vor avea ocazia să aducă cinstire Brâului Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Racla cu cinstitul odor va fi adusă la Parohia Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sector 4. Credincioșii se vor putea închina la raclă între orele 08-22, a precizat părintele diacon Vlad Mândru,…
Capela Parohiei prahovene Cosminele a fost sfințită în 11 iunie 2017 de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Apoi, noul monument ridicat în cinstea eroilor comunităţii a fost binecuvântat prin rugăciunile ierarhului, informează Radio Trinitas. În continuare, Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială. La finalul slujbei, i-a oferit Părintelui…
Parohia Sfânta Vineri – Colentina din Protoieria Sector II Capitală a organizat, în perioada 7-8 iunie 2017, un eveniment comemorativ dedicat protopsaltului Ion Popescu Pasărea și cântăreților de muzică bisericească. Este un eveniment de tradiţie al parohiei care, de mai bine de 50 de ani, organizează aceste manifestări, a transmis pr. Alexandru Stuparu de la…
Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor se va afla duminica aceasta în Parohia Cosminele, Protoieria Ploieşti Nord. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul va sfinţi capela parohiei şi va oficia Sfânta Liturghie. Din soborul slujitor va face parte şi părintele Adrian Matei, Protoiereul Protopopiatului Ploieşti Nord. Parohia Cosminele este situată în comună Cosminele, judeţul Prahova. Construcţia bisericii parohiale, cu hramul ,,Înălţarea Domnului“, a început în anul 1897 şi s-a încheiat în anul 1899. În…
În Parohia Vărăştii de Sus din Protopopiatul Ilfov Nord a avut loc miercuri, 7 iunie 2017, întrunirea preoților Cercului pastoral Moara Vlăsiei, a transmis Pr. Cornel Enache. În deschiderea reuniunii a fost oficiată slujba Acatistului Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil. Mai departe, au fost prezentate referate în registrul Anului omagial al iconarilor și pictorilor bisericești…
Ierarhi, preoți din întreaga ţară, profesori de teologie, studenți și sute de credincioși i-au adus astăzi un ultim omagiu părintelui Adrian Gabor. Slujba de înmormântare a avut loc în biserica bucureșteană Sfântul Nicolae – Buzești după Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. Episcopul vicar patriarhal a transmis, la final, mesajul Patriarhului României intitulat: Părintele Adrian…