Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Excelenţa Sa doamna Kathleen Kavalec, a vizitat luni, pentru prima dată, Curtea de Argeș. Între obiectivele vizitate, s-au numărat Mănăstirea Curtea de Argeș și Biserica Domnească „Sfântul Nicolae”. „Mi-a plăcut prima mea vizită la Curtea de Argeș, multă istorie și arhitectură interesante. Atât de multe de văzut și…
Tinerii din Centrele „Ecclesia” ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au întâlnit duminică la Muzeul Satului Bucovinean în cadrul evenimentului „Învierea Domnului în satul românesc”. Întâlnirea a fost organizată de Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și a reunit peste 350 de copii și tineri. Seria activităților a debutat cu Sfânta Liturghie…
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului i-a pomenit sâmbătă pe veteranii din Al Doilea Război Mondial la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava. Împreună cu Mitropolitul Laurențiu au slujit preoți militari și diaconi de la instituțiile de apărare și instruire a personalului militar din Ardeal. Toma-Cosmin Roman, muzeograful Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a transmis la…
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Copou, cu ocazia serbării celui de-al doilea hram. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură referitor la sărbătoarea închinată femeilor creștine. „Să înțelegem că atunci când omul își urmează gândul inimii de cinstire și de dragoste de Dumnezeu, Dumnezeu…
Sute de credincioși au participat duminică la unul dintre hramurile Catedralei din Râmnicu-Vâlcea, Sărbătoarea „Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de șase ierarhi români. Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a subliniat că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, a fost „păstor îndumnezeit al turmei…
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu obștea monahală condusă de arhim. Ștefan Gușă, au început demersurile pentru ridicarea unei mănăstiri în apropierea chiliei unde a locuit părintele Cleopa Ilie, lângă satul Vadu Negrilesei. Totodată, Arhiepiscopia face un nou apel de sprijin economic către credincioși. „Având în vedere greutățile și costurile unei astfel de zidiri, facem…
Mitropolitul Georgios de Kitros, Katerini și Platamonas (Grecia) a oficiat duminică liturghia la hramul Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, ocazie cu care le-a adresat românilor invitația la pelerinaj în Grecia. Ierarhului grec i-au fost alături în slujire șapte episcopi români: Episcopul Lucian al Caransebeșului, Episcopul Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor, Episcopul Galaction al Alexandriei…
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie și slujba de sfințire prin stropire cu agheasmă a Bisericii Domnești „Sf. Anton – Curtea Veche” din Capitală. Lucrările de înnoire au vizat schimbarea pardoselii și a sistemului de încălzire. Ierarhului i s-au alăturat în slujire Părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și coordonatorul Publicațiilor Lumina,…
„Arătarea Domnului în Grădina de lângă Golgota, în tâlcuirea marilor Părinți ai Bisericii, ne aduce aminte de întâia femeie care l-a văzut pe Adam înainte de căderea lui”, a amintit duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „În grădina din apropierea locului Răstignirii, o femeie a trebuit să-L vadă pe Noul Adam”, a explicat ierarhul. „Iar femeile…
Conferințele preoțești de primăvară din cele nouă protopopiate ale Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului se desfășoară în perioada 25 aprilie – 30 mai și au o temă comună: „Bătrânețea și bătrânii în viața Bisericii. Lecția pedagogiei eclesiale”. Prima conferință, organizată la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a reunit peste 200 de…
Simpozionul național „Bartolomeu Valeriu Anania – Vocea in agora cetății”, aflat la prima ediție, s-a desfășurat în perioada 27-28 aprilie la Muzeul Mitropoliei Clujului de la demisolul Catedralei Mitropolitane. Elevii Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” au participat la manifestări în contextul săptămânii „Școala altfel”. Personalități clericale și laice, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă…