În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost serbată luni Ziua Bucovinei. Sărbătoarea marchează momentul în care, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă în 1775. Ziua Bucovinei a fost serbată în Eparhie prin inaugurarea Monumentului „Turnul Unirii”, din cadrul…
Copiii de la Grădinița „Sf. Stelian” din Târgu Jiu, înființată de Mitropolia Olteniei, și-au serbat luni ocrotitorul. Părintele Ciprian Sârbu, directorul filialei Târgu-Jiu a Asociației Vasiliada, a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul instituției. Supravegheați de educatori și personalul grădiniței, copiii au participat la slujbă și s-au împărtășit. La final, au primit dulciuri în dar din…
Moaștele Sfântului Paisie de Neamț au fost aduse duminică la Galați cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Catedralei Arhiepiscopale. Delegația care a adus cinstitele moaște de la Mănăstirea Neamț a fost condusă de Arhimandritul Benedict Sauciuc. Procesiunea a început de la Biserica Vovidenia din Galați și a urmat traseul străzii „Domnească”. La intersecția străzilor…
Episcopul Antonie de Bălţi a oficiat luni o slujbă de pomenire pentru Arhimandritul Anatolie Tihai în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, Republica Moldova. După slujbă, ierarhul a vorbit despre viaţa și activitatea părintelui Anatolie, misionar român în ţinutul Japoniei. PS Antonie a amintit şi de cele două volume scoase de…
La Reşedinta episcopală din Deva a avut loc luni ședinţa de lucru a Sinodului Mitropoliei Ardealului în care au fost anunțate numele celor doi candidați pentru slujirea de Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Cei doi candidați sunt Arhimandritul Gherontie Ciupe, Vicar administrativ eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei, respectiv Arhimandritul Nifon Jorza, Starețul Mănăstirii…
Un seminar de informare și conștientizare cu privire la prevenirea și combaterea violenței domestice s-a desfășurat vineri la Biserica bucureșteană „Sfântul Elefterie”- Nou, Paraclis Patriarhal. În cadrul întâlnirii, la care au participat clericii slujitori ai lăcașului de cult și persoane din parohie, au ținut alocuțiuni Alexandra Nadane, directorul Centrelor ROUA și Maria Ulican, șef serviciu…
Preasfințitul Părinte Antonie s-a alăturat sâmbătă campaniei de prevenire a risipei de alimente prin donarea mai multor produse de bază către Banca de alimente. Ierarhul s-a întâlnit cu voluntarii care sprijină prevenirea risipei de alimente prin informarea clienților care își fac cumpărăturile în marile magazine din Republica Moldova. Episcopia de Bălți s-a implicat activ și…
Racla cu moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe” — Nou din Bucureşti va fi dusă la Ploieşti de hramul Bisericii „Naşterea Domnului şi Sfântul Apostol Andrei”. Credincioşii au posibilitatea să aducă cinstire sfântului martir în perioada 29-30 noiembrie 2022. Lăcaşul de cult este situat pe strada Andrei Mureșanu nr. 74.…
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a slujit duminică în Parohia „Sfânta Treime” din Reghin. În predică, ierarhul a îndemnat „să trăim în Legea Evangheliei” şi a explicat de ce. „Dacă Hristos este Lumina lumii și Pâinea vieții, nu putem decât să cădem în genunchi în fața Lui și, dimpreună cu Apostolul Petru, să-I zicem: Doamne,…
Caravana „Dar de Crăciun” a organizației eparhiale Filantropia Ortodoxă Huși începe de sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae. Delegații Moșului au pregătit deja darurile pentru o mie de copii. Alte patru mii de copii așteaptă, astfel că solidaritatea trebuie să continue. Membrii și voluntarii Asociației Filantropia Ortodoxă Huși au pregătit: 1000 de geci 1500 de pachete cu…
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a sfinţit duminică cea mai nouă biserică din municipiul Târgovişte. Lăcaşul de cult are hramurile „Sf. Ioan Gură de Aur” și „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” și va fi atât biserică parohială, cât și paraclis pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din…