„Evanghelia de astăzi ne cheamă să răspundem chemării lui Hristos”, a afirmat duminică Patriarhul României în Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. În cuvântul rostit, Patriarhul Daniel a subliniat importanţa răspunsului omului la chemarea lui Hristos, potrivit darurilor primite de la Dumnezeu. „Deşi această pildă (n. red.: a lucrătorilor răi) se referă la Vechiul Testament,…
„Sfântul Ioan Botezătorul este un om al rugăciunii și al postului, al înfrânării. În același timp, este și un om al dreptății sociale, el ia partea celor săraci, celor asupriți, celor marginalizați, celor umiliți și îndeamnă la milostenie, la fapte bune. Dar, în mod deosebit, el apără unitatea familiei”, a spus Patriarhul Daniel marți, când…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței patriarhale. În predica rostită, Preafericirea Sa a enumerat învățăturile desprinse din Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii. Prima învățătură din pericopa evanghelică este aceea că „tânărul bogat numește pe Iisus ‹Bunule Învățător› pentru că a înțeles…
În predica rostită marți la Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Patriarhul României a oferit mai multe explicații despre termenii legați de Adormirea Maicii Domnului, dar și despre semnificațiile profunde ale sărbătorii. „Maica Domnului a trecut prin moarte ca toți oamenii”, a spus Preafericirea Sa. „Însă ea nu mai așteaptă învierea de obște,…
„În vindecarea bolnavilor, contează foarte mult și credința comunității, a obștii, a celor din jur”, a spus Patriarhul Daniel în omilia sa din Duminica Vindecării lunaticului. „La slujba Sfântului Maslu în general participă oameni care sunt milostivi și care se roagă pentru vindecarea celor bolnavi și care se roagă și pentru ca Dumnezeu să-i ferească…
„Schimbarea la Faţă a Domnului este icoana profetică a Bisericii întregi, pentru că aici vedem cum Hristos Domnul adună prin harul Său, prin lumina Evangheliei şi a sfintelor taine, prorocii şi apostolii şi pe toţi cei care cred în El”, a afirmat duminică Patriarhul Daniel la hramul istoric al Mănăstirii Cernica. ”Schimbarea la Faţă a…
Patriarhul Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie la Mănăstirea ilfoveană Pasărea și le-a vorbit credincioșilor despre prioritizarea celor spirituale față de cele materiale. Făcând referire la textul evanghelic duminical, Preafericirea Sa a subliniat că Mântuitorul le-a predicat mulțimilor, i-a vindecat pe cei bolnavi și abia la final a hrănit mulțimile. Așa se întâmplă și…
În predica rostită duminică la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre propovăduirea Evangheliei lui Hristos și faptele iubirii milostive. Evanghelia Duminicii a 7-a după Rusalii relatează vindecarea de către Mântuitorul Hristos a doi orbi și a unui mut demonizat. La finalul textului se menționează că…
„Sfântul Proroc Ilie nu a scris nicio carte și totuși el este numit ‹temeiul prorocilor›, adică un proroc de bază, demn de iubit și admirat. El a rămas prin faptele și minunile sale un arătător care a prefigurat lucrări viitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica rostită de…
Evanghelia Vindecării slăbănogului din Capernaum ne arată felul în care „credința celor milostivi ajută pe cel bolnav”, a spus duminică Patriarhul Daniel. „Acești patru anonimi care l-au ajutat pe omul paralizat să ajungă la Iisus, ca să fie vindecat, reprezintă pe toți slujitorii Bisericii, pe preoții duhovnici, pe credincioșii milostivi și pe medicii competenți care…
„Mântuitorul Iisus Hristos merge cu un scop precis să elibereze de demoni pe doi oameni chinuiţi care nu mai stăteau în cetate cu oamenii, ci se ascundeau în morminte. Această situaţie dramatică, tristă, arată că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte suferinţa fiecărui om şi în acelaşi timp doreşte să-i elibereze pe oameni de stăpânirea diavolului ”,…