Arhiepiscopia Clujului organizează duminică tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de doi ani în timpul pandemiei. Clujenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru roadele pământului”. Procesiunea va începe la Catedrala din Cluj cu rugăciune: Mitropolitul Clujului…
În perioada 10-11 iunie, la Suceava se va desfăşura Simpozionul Național „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Anania”. Evenimentul, aflat la a 9-a ediţie, este organizat de Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Seminarul…
În primăvara acestui an, în eparhiile Patriarhiei Române au avut loc alegeri pentru Adunările parohiale şi eparhiale, mandatul 2022-2026. Adunările parohiale au fost constituite deja în luna ianuarie, iar cele eparhiale sunt în curs de constituire pe parcursul acestei luni. Ce este Adunarea eparhială? Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice,…
Preasfințitul Părinte Macarie a slujit în Duminica Părinților și Copiilor la Bergen, Norvegia, și le-a vorbit credincioșilor despre copilărie și schimbările pe care aceasta le suferă în zilele noastre. „Nevinovăția, bucuria sfântă, tihna, jocurile copilăriei, poveștile, școala, sunt astăzi rescrise și reformate de neprieteni ai familiei și ai copilului”, a spus Episcopul Europei de Nord.…
S-au împlinit șapte ani de la mutarea la Domnul a Preotesei Ștefania Mogoșescu, dar enoriașii Parohiei Casale Monferrato continuă să și-o amintească. Mamele din parohie au evocat-o după șapte ani, în câteva mesaje publicate pe site-ul eparhial. „A fost o persoană amabilă, educată, mereu elegantă și inteligentă. A știut să-l citească pe fiul meu mai…
Fundația „Cuvântul care Zidește” a Mitropoliei Olteniei a organizat vineri două festivaluri – concurs de oratorie şi pictură. Au participat elevi de la 16 şcoli din judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi. Competiţiile au fost desfăşurate în parteneriat cu Sectorul Învățământ, Activități cu Tineretul și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei şi găzduite de Centrul „Mitropolit Firmilian”. Festivalul…
Se împlinește un an de la mutarea la cele veșnice a Maicii Siluana Vlad, neobosită propovăduitoare și sfătuitoare a tinerilor și familiilor. Celor care ezitau să-și întemeieze o familie le spunea: „O mare înşelare este să crezi că, pentru a iubi, trebuie mai întâi să cunoşti omul din faţa ta. Nu, ci ca să cunoşti,…
Președintele Camerei Deputaților s-a întâlnit marți, cu ocazia vizitei oficiale în municipiul Buzău, cu Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian. Evenimentul a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. La întâlnire au participat Lucian Nicolae Bode, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, precum și membrii Consiliului Eparhial. În timpul vizitei au fost discutate diferite…
Paraclisul Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon” își serbează sâmbătă al doilea hram: „Sf. Ier. Luca al Crimeei”. Preotul de caritate Marian Mihai a prezentat programul sărbătorii pentru Basilica.ro. În seara de vineri, începând de la ora 17:00, Părintele Radu Petre Mureșan, parohul Biserici Mavrogheni, situată în vecinătate, va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia și…
Arhiepiscopul Dunării de Jos a participat luni la a manifestările care au marcat 150 de ani de la înființarea Regimentului 11 Dorobanți „Siret”. Ierarhul a oficiat slujba de Te Deum și a vizitat noua capelă a Garnizoanei Galați, dedicată Sf. Mc. Emilian de la Durostorum. Părintele Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și…
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a participat marți la evenimentul comemorativ organizat în cinstea celor 18.000 de evrei deportați în urmă cu 78 de ani din Cluj și împrejurimi. Evenimentul a debutat la Monumentul victimelor Holocaustului din Parcul Caragiale și a continuat la Sinagoga Neologică din Cluj-Napoca. În a doua parte a evenimentului,…
8 iunie este Ziua Mondială a Oceanelor, ocazie potrivită pentru a conștientiza și a prețui aceste daruri uriașe primte de la Dumnezeu. Oceanele ocupă două treimi din suprafața globului pământesc și generează cea mai mare parte a oxigenului pe care îl inspirăm, absorb o mare parte din emisiile de dioxid de carbon, asigură hrană și…
„Dacă o persoană – indiferent de gravitatea situației sale – îmi va cere ajutorul, îl voi ajuta necondiționat, deoarece am văzut cum un gest micuț poate să înflorească speranța în sufletul unui om”, spune Bianca, o adolescentă în vârstă de 17 ani din Parohia Săcărești, județul Iași. Tinerii din parohie povestesc ce le oferă celor…
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a sfinţit sâmbătă altarul și a binecuvântat lucrările realizate la biserica Parohiei româneşti „Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta” din orașul italian Monfalcone. Lăcaşul de cult este dedicat comunităţii de basarabeni și bucovineni din localitate. Parohul, părintele Sergiu Calmiș, este originar din Basarabia. Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei…
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi organizează în perioada 9-23 iulie, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Allegan, Michigan, tabăra de vară pentru copii „Sfânta Filofteia”. Tabăra are ca obiectiv principal promovarea valorilor creștin ortodoxe și ale culturii românești tradiționale în rândul copiilor din eparhiile Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Programul activităților…
Protopopiatul Fălticeni a organizat în ultima zi a lunii mai cea de a cincea ediție a Cupei Prieteniei, competiție sportivă dedicată tinerilor din parohii cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani. Competiția, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a avut loc în Sala Sporturilor din Brăiești, Comuna Cornu Luncii, și a adunat…
„Este foarte important să înţelegem că cea mai importantă rugăciune pentru mântuire este rugăciunea pentru pocăinţă. Smerenia l-a mântuit pe tâlharul din dreapta Mântuitorului Hristos”, le-a spus marţi Patriarhul Daniel clericilor din judeţul Prahova reuniţi în conferinţă la Palatul Patriarhiei. „Rugăciunea de pocăinţă este esenţială pentru cel care crede în Dumnezeu şi că fără pocăinţă…
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul au inaugurat luni un nou centru educațional-medical al eparhiei în municipiul Arad. Centrul „Sfinții Doctori fără de arginți” va avea ca scop derularea de programe de sănătate relațională, educație pentru viață și educație pentru sănătate. De asemenea, vor fi organizate proiecte și programe de incluziune socială…
„Părintele Mina Dobzeu se înscrie în rândul marilor isihaști ai Bisericii noastre. L-am numit pe Părintele Mina – așa cum este gravat și pe cruce – îndrăgostitul de Numele lui Iisus, de Rugăciunea lui Iisus”, a afirmat luni Episcopul Ignatie la parastasul Părintelui Mina. Slujba de pomenire a fost oficiată de către Episcopul Huşilor la…
Părintele Patriarh Daniel a transmis marți un scurt mesaj de binecuvântare şi încurajare pentru pentru elevii care au examene. „Examenele constituie bune prilejuri de evaluare și maturizare intelectuală într-ο societate animată de competiție, dar şi trepte necesare spre cultivarea valorilor spirituale și culturale care sporesc capacitatea de dialog și de comuniune între persoane”, afirmă Patriarhul…