Amfiteatrul „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a găzduit luni seară tradiționalul concert de colinde organizat încă din anii ’50. Studenții teologi au interpretat un repertoriu variat. Colindele tradiționale românești au fost semnate de compozitori precum Anton Pann, Nicolae Lungu, Gheorghe Danga, Vasile Popovici și Valentin Teodorian.…
Catedrala Mitropolitană din Sibiu a găzduit, luni, un concert de colinde susținut de trei coruri. Cele trei grupuri corale, Corul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Corul Regimentului 46 Artilerie și corul Parohiei Sibiu – Dealu Ocnei, au interpretat un program variat de colinde tradiţionale. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul…
Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit luni pachete cu alimente de bază și produse tradiționale la 50 de familii din județul Prahova. Acțiunea filantropică a avut loc în contextul sărbătorilor Nașterii Domnului și a vizat familiile monoparentale cu copii și vârstnici. „Prin grija sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, ne-am îndreptat…
Dr. Alexandra Nadane, președinta Asociației România pentru viață, și Teodora Diana Paul, președinta Asociației Studenți pentru viață, au susținut duminică, la Parohia Dobroteasa din Capitală, o prezentare despre efectele inteligenței artificiale și riscurile pe care lumea virtuală le prezintă pentru copii și tineri. Invitatele le-au vorbit tinerilor și părinților din comunitate despre distincția între real…
Parohia buzoiană Nehoiu a organizat o donare de sânge, parte a campaniei „Donează! Gestul tău contează!”, la începutul lunii decembrie. Acțiunea a devenit o tradiție pentru comunitate, ajunsă la al 8-lea an de desfășurare. Astfel, peste 300 de preoți și credincioși din localitate și din împrejurimi s-au prezentat în sala de activități a parohiei pentru…
Patriarhia Română a fost premiată luni la Gala Celebrităților 2025 cu Premiul de excelență pentru inaugurarea Catedralei Naționale, conform Ziarului Lumina. Premiul a fost ridicat de părintele Nicolae Crângașu, consilier patriarhal coordonator la Sectorul monumente și construcții bisericești al Patriarhiei Române. „Catedrala Mântuirii Neamului reprezintă un model de construcție bisericească ce îmbină armonios dimensiunea arhitecturală…
Locuitorii din Pârteștii de Sus, Suceava, au beneficiat de consultații gratuite, la finalul săptămânii trecute. Caravana medicală a avut loc cu implicarea directă a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil” din localitate. Peste 100 de persoane cu acces dificil la serviciile medicale au beneficiat de o evaluare a stării de sănătate prin consult clinic și…
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului au primit primele cete de colindători, veniți să vestească Nașterea Domnului la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca. Primul grup a sosit luni, fiind format din profesorii și cei peste 1.000 de elevi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae…
Editura Trinitas a Patriarhiei Române a publicat recent o carte de referință: „Icoane ale Împărăției Cerurilor: 40 de artiști despre mozaicul Catedralei Naționale”. Volumul reunește interviuri cu 40 de artiști care vorbesc despre pictura în mozaic de la Catedrala Națională, unii dintre ei fiind direct implicați în realizarea acesteia. Interviurile, realizate de Luiza Barcan, critic…
Persoanele cu dizabilități de la Centrul de plasament temporar din municipiul Bălţi au primit daruri. Activitatea filantropică a fost desfășurată, în data de 10 decembrie, de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, alături de un grup de preoți și membri ai Societăţii Femeilor Ortodoxe. Produsele dăruite celor 360 de beneficiari ai Centrului au fost colectate…
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, a avertizat, duminică, la parohia „Sfânta Parascheva” din Plymouth (Marea Britanie), împotriva acordării unei prea mari importanțe grijilor lumești, în dauna prezenței la întâlnirea cu Dumnezeu. Vorbind despre Pilda celor poftiți la cină, IPS Atanasie a spus că Postul Nașterii Domnului este un timp în…
„Praznicul Crăciunului asigură continuitatea permanentă a moștenirilor de totdeauna”, a subliniat Arhiepiscopul Timotei al Aradului, în Pastorala de Crăciun adresată credincioșilor, în care vorbește despre legătura dintre generații, moștenirea spirituală și chemarea omului la Împărăția lui Dumnezeu. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei arată că sărbătoarea Nașterii Domnului este strâns legată de comuniunea cu înaintașii și de continuitatea…
O statuie a Reginei Maria a României a fost inaugurată, sâmbătă, la Bran, în județul Brașov. Potrivit autorităților locale, acest eveniment marchează aniversarea a 150 de ani de la nașterea fostei suverane a țării noastre. Acțiunea reprezintă un gest de recunoștință pentru contribuția Reginei Maria la făurirea României Mari, dar și sublinierea legăturii speciale pe…
Sectoarele Cultură, Pictură și Restaurare și Teologic-Educațional ale Patriarhiei Române organizează, în perioada 15 decembrie 2025 – 31 iulie 2026, o nouă ediție a Concursului Național Icoana ortodoxă – lumina credinței. Tematica acestui concurs de pictură bisericească se înscrie în cea a anului 2026, desemnat de Biserica Ortodoxă Română drept Anul omagial al pastorației familiei…
„Avem nevoie de prezența nevinovăției copiilor, prin rugăciunea lor în viața noastră”, a spus duminică Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. „Colindul cel sfânt, prelungirea Dumnezeieștii Liturghii, să ne țină adânc înrădăcinați în Domnul Hristos, și prin credința în El să prisosim cu multă mulțumire, precum ne este mulțumirea în această seară”, a spus…
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, s-a rugat, luni, împreună cu tinerii din ATOR Sascut, în cadrul unui program liturgic și catehetic desfășurat la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Români” din Parohia Sascut Sat. Începând cu ora 09:00, PS Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de părintele protoiereu…
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, i-a îndemnat, duminică, pe credincioșii parohiei „Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie” din Aosta, Italia, să pună credința ca temelie a vieții lor. Preasfinția Sa a slujit cu ocazia hramului lăcașului, la invitația Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Italiei. Episcopul Hușilor le-a vorbit credincioșilor despre beneficiile pe care le avem atunci când punem…
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord a făcut recent un pas important în consolidarea misiunii sale sociale, aderând la The Welcome Directory, o inițiativă interconfesională din Regatul Unit dedicată sprijinirii reintegrării sociale a persoanelor eliberate din penitenciar. The Welcome Directory este o organizație caritabilă care conectează foștii deținuți cu comunități de credință primitoare…
Interpreta libaneză Ribale Wehbe a susținut, duminică, un concert de colinde în parohia Groșeni din județul Arad, în anticiparea marii sărbători a Nașterii Domnului, informează Arhiepiscopia Aradului. Cântăreața libaneză a participat la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele Radu Sas, alături de preoții Denis Rus și Sorin Streulea, rugându-se împreună cu membrii comunității parohiale. Ea a…
Marți se împlinesc 181 de ani de la mutarea la Domnul a Cuviosului Visarion Duhovnicul, protopsalt al Mănăstirii Neamț și ucenic al Sf. Cuv. Macarie Protopsaltul. Viitorul monah Visarion s-a născut în 7 mai 1794 și s-a închinoviat din tinerețe, la doar 12 ani (1806), primind tunderea în monahism ulterior, în 11 octombrie 1812. În…