Flux de știri
11:33basilica.ro
Întrunire a asistenților sociali din Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Luni, 25 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat a treia întâlnire trimestrială cu asistenții sociali din cadrul birourilor de asistență socială ale protopopiatelor, informează sf-esc.ro. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate rezultatele obținute în urma centralizării rapoartelor înaintate de către birourile de asistență socială, cu…
basilica.ro
10:30basilica.ro
Biserica Ortodoxă Română după actul politic de la 23 august 1944
La 23 august 1944 se consuma actul politic care aducea România de partea Aliaților sau, după cum se exprima un ieromonah aflat în refugiu la Mănăstirea Sihăstria: „S-a schimbat treaba, căci din dușmani ne-am făcut prieteni, iar din prieteni am devenit dușmani involuntar”. În noua configurație politică, Biserica Română era nevoită să reia relațiile cu…
basilica.ro
10:12basilica.ro
Carte dedicată Sfântului Constantin Brâncoveanu
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut o nouă carte dedicată Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, intitulată „Constantin Brâncoveanu și contribuția lui la sporirea patrimoniului cultural, educațional, spiritual și social-filantropic al Țării Românești în contextul european al veacului al XVIII-lea”, informează „Ziarul Lumina”. Aceasta cuprinde mesaje și studii prezentate în cadrul simpozionului național cu același…
basilica.ro
09:34basilica.ro
Lăudați pe Domnul!, ediția a VII-a
Grupurile de muzică psaltică ale parohiilor din țară care vor să participe la Secțiunea „Interpretare” a Concursului național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!” mai au timp până mâine, 28 august, să se înscrie la etapa eparhială, informează „Ziarul Lumina”. Dirijorul grupului trebuie să trimită până mâine, către Centrul eparhial de care aparține, formularul de…
basilica.ro
09:21basilica.ro
„Din durerea copiilor avem multe de învățat” – Dialog cu Dumitru Vlad Plăcintă, prieten al copiilor bolnavi
De aproape trei ani, se luptă pentru viața copiilor cu probleme grave de sănătate din zona sa natală, Botoșani. Nu a împlinit încă 30 de ani, muncește din greu pentru a-și susține familia, însă nimic nu-l împiedică să fie sensibil la nevoile semenilor. Din dragoste pentru copilașii bolnavi și săraci, Dumitru Vlad Plăcintă a înființat…
basilica.ro
09:01basilica.ro
Locul martirajului Sfinților Brâncoveni
Constantinopolul medieval s-a transformat în marea metropolă turcă Istanbul din vremea noastră, dar jertfa martirică a Sfinților Brâncoveni nu poate fi uitată și, ca român din neam de Brâncovean, am căutat locul de unde sufletele înaintașilor noștri s-au ridicat la ceruri. La identificarea pe care am încercat-o, am ținut cont de hărțile vechi ale cetății,…
basilica.ro
21:00basilica.ro
Atelier de Inițiere și Formare la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie” din Miclăușeni
20 de preoți recent hirotoniți din Arhiepiscopia Iașilor participă la un Atelier de Inițiere și Formare în tainele preoției, organizat la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie” din Miclăușeni. Potrivit părintelui consilier Hrisostom Rădășanu, până pe 7 septembrie, ei vor lua parte la slujbe, prelegeri și la discuții. „A fost un gând al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan care…
basilica.ro
20:23basilica.ro
Colectă pentru sinistrați, la nivelul Municipiului Cluj-Napoca
Preoții și credincioșii din Municipiul Cluj-Napoca au răspuns pozitiv la apelul lansat de Patriarhia Română pentru ajutorarea sinistraților din sudul țării. În postul Adormirii Maicii Domnului, în întreg protopopiatul Cluj II s-a efectuat o colectă în bani, haine și alimente neperisabile . Toate acestea vor fi transportate mâine, 27 august 2014, în localitățile afectate de…
basilica.ro
20:15basilica.ro
Campionii Bucuriei Sociale la Câmpulung Muscel
Cu participarea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și cu implicarea directă a Părintelui Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții bisericești din Eparhia Argeșului, în data de 25 august 2014, în Cercul Pastoral nr. 3, prin sprijinul a 8 parohii din Protopopiatul Câmpulung Muscel, au fost oferite…
basilica.ro
20:00basilica.ro
Cerc misionar în parohia Bonțești
Preoții din cadrul Cercului Pastoral-misionar Nr.3 Gurahonț, coordonat de către preotul Moț Crăciun-Dorel, s-au întrunit, în după-amiaza zilei de 24 august, la Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Bonțești, protopopiatul Sebiș. La această întâlnire a luat parte și părintele Protopop Botea Alexandru, protopopiatul Sebiș. Preoții participanți au săvârșit Sfânta Taină…
basilica.ro
19:30basilica.ro
Constantin Brâncoveanu – promotor al valorilor familiei creștine
Parohia Șiclău din protopopiatul Arad a găzduit duminică, 24.08.2014, întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș, potrivit episcopiaaradului.ro. Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Schimbarea la Față”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită de cei 15 preoți prezenți. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Dorel Ancuța de la parohia…
basilica.ro
18:30basilica.ro
Slujire arhierească la Arad
În Duminica a XI-a după Rusalii, la 24 august 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, a slujit la Catedrala Veche „Sfântul Ioan Botezătorul” din Arad, unde a avut loc Adunarea anuală a Oastei Domnului, potrivit episcopiaaradului.ro. La Sfânta Liturghie, pe lângă soborul preoților și diaconilor aparținători acestei parohii, au slujit și Preacuviosul Părinte Pimen Lupu de…
basilica.ro
18:08basilica.ro
Duminica a XI-a după Rusalii la Parohia doljeană Călărași I
Credincioșii de pe valea Dunării au venit duminică, 24 august 2014, în număr mare la Biserica închinată „Adormirii Maicii Domnului” și „Sfântului Ierarh Nicolae”, din Parohia Călărași I, Protoieria Craiova Sud, județul Dolj, pentru a lua parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Cu acest prilej,…
basilica.ro
17:02basilica.ro
Anul nou bisericesc, marcat la biserica din deal a Muzeului Etnografic din Cluj
Clujenii sunt așteptați duminică, 31 august 2014, la sărbătoarea Anului nou bisericesc la biserica din deal, aflată în Parcul etnografic „Romulus Vuia”, situat pe strada Tăietura Turcului. După cum aflăm de la Radio Renașterea, programul manifestării va începe la ora 16, cu un moment artistic susținut de horitorii din localitățile Ceanu Mare și Boian și…
basilica.ro
16:30basilica.ro
Moment aniversar în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a împlinit ieri, 25 august 2014, 85 de ani, potrivit mmb.ro. Mâine, 27 august 2014, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Pimen, Înaltpreasfinția Sa își va serba onomastica. IPS Pimen s-a născut în satul Herăști, comuna Greabăn, județul Buzău. Simțind chemarea spre viața monahală, în 1948 își îndreaptă pașii către…
basilica.ro
16:00basilica.ro
Poartă către cer în Parohia Câmpeni
Biserica Parohiei Câmpeni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a fost sfințită duminică, 24 august 2014, de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Cu acest prilej, preotul paroh Lucian Pronciac a primit distincția de iconom stavrofor, potrivit mmb.ro. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, duminică, 24 august 2014, a…
basilica.ro
15:36basilica.ro
Arhiepiscopia Târgoviștei alături de sinistrații afectați de inundații
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei în urma finalizării campaniei umanitare intitulate Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!, ce a fost inițiată de către Patriarhia Română și Televiziunea Română, în urma inundațiilor din sudul țării, cu scopul ajutorării celor afectați de revărsarea apelor, luni, 25 august 2014, au ajuns în Episcopia Slatinei și…
basilica.ro
15:00basilica.ro
Slujire arhierească la Sighișoara
În Duminica a XI – a după Rusalii, Preasfințitul Visarion Episcopul Tulcii a săvârșit – cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei – Sfânta Liturghie arhierească în biserica „Sfânta Treime” din Sighișoara, județul Mureș, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii La slujbă a luat parte o mare mulțime de credincioși, mulți…
basilica.ro
14:00basilica.ro
Activități cu copiii, în Sopor – Cluj
Parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca a organizat o serie de activități culturale și artistice, informează „Ziarul Lumina”. Duminică, 17 august, după ce au participat la Sfânta Liturghie, credincioșii prezenți au audiat o prelegere despre viața și învățăturile Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul parohiei, susținută de Paul Siladi, doctor în teologie și…
basilica.ro
12:37basilica.ro
Tabăra Copiii Bisericii în Episcopia Devei și Hunedoarei
Copiii care participă în mod frecvent la programul catehetic desfășurat în timpul anului școlar la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, au avut parte și în timpul vacanței de vară de activități duhovnicești împletite cu ateliere de creație, informează „Ziarul Lumina”. Cei 35 de copii și tineri participanți la tabăra de la Mănăstirea Crișan…
basilica.ro