„Să dăm dovadă, fiecare dintre noi, cei ce ne aflăm în oastea lui Hristos, de credibilitate, de cinste, și mai ales să fim oameni ai credinței”, a îndemnat joi PS Ignatie la Capela Batalionului 202 Apărare C.B.R.N. „General Gheorghe Teleman” din municipiul Huși. Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii Sfântului Mucenic…
Cu profundă întristare am aflat despre tragicul eveniment petrecut în această dimineață pe Calea Rahovei din Capitală, unde o puternică explozie într-un bloc de locuințe a provocat prăbușirea a două etaje și a afectat viața a numeroase familii. În aceste momente de încercare, Patriarhia Română se alătură prin rugăciune și își exprimă compasiunea față de…
Ziua patrimoniului cultural imaterial este celebrată anual în data de 17 octombrie, care amintește de adoptarea de către Adunarea Generală a UNESCO a Convenției pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Patrimoniul cultural imaterial este un concept creat şi promovat de UNESCO ca urmare a interesului pentru protejarea culturii tradiţionale manifestat de diverse state membre ale acestei…
Parohia românească din Borås, regatul Suediei, a finalizat recent restaurarea și modernizarea lăcașului de cult achiziționat în 2024. Lucrările au cuprins schimbarea completă a acoperișului, repararea și zugrăvirea fațadei, repararea și vopsirea ușilor de acces, a balustradelor, a scărilor de acces, a soclului precum și restaurarea ferestrelor care datează din anul 1916. Zeci de familii…
Un muzeu dedicat fluierului, unic în lume, va fi deschis până la sfârșitul anului în comuna Mălaia, județul Vâlcea. Noul spațiu cultural va prezenta o colecție internațională de instrumente tradiționale de suflat și va oferi vizitatorilor o experiență interactivă dedicată patrimoniului sonor și meșteșugului fluierului. Deschiderea muzeului are loc în cadrul unui amplu proiect cultural…
Ziua Internațională pentru eradicarea sărăciei este marcată anual în 17 octombrie, pentru a reaminti nevoia unui efort global comun în lupta împotriva excluziunii sociale și a lipsurilor materiale. Tema stabilită de Organizația Națiunilor Unite pentru anul 2025 este „Încetarea maltratării sociale și instituționale prin asigurarea respectului și sprijinului eficient pentru familii”. Aceasta subliniază că eradicarea…
Încheie săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Unde va fi altarul de vară al Catedralei Naționale (PDF) Marile sărbători adună mii de persoane pentru Sfânta Liturghie, după cum s-a putut observa în recentul pelerinaj la Sfânta Parascheva de la Iași, unde aproximativ 30.000 de oameni au asistat la slujba oficiată la un altar…
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri la ceremonia aniversară prilejuită de împlinirea a 125 de ani de la înființarea Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, prima instituție de acest fel din România. Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre puterea credinței și a educației, care luminează din interior, dincolo…
Părintele Nicolae Ceruță, parohul comunității ortodoxe române din Zagreb, a slujit în Capitala Croației în perioada 11-14 octombrie, prilej cu care românii din această țară au cinstit-o și ei pe Sf. Cuv. Parascheva. La slujbe au participat Excelența Sa Zaal Gogsadze, Ambasadorul Georgiei în Croația, și Gheorghe Zviadadze, Ministru Consilier al Ambasadei Georgiei la Zagreb.…
Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG) a organizat, în perioada 10-12 octombrie, cea de-a 18-a întâlnire anuală, la Burg Rothenfels, cu sprijinul Parohiei românești din Aschaffenburg. Evenimentul a avut loc sub deviza: „Mărturie prin prietenie”. Vineri seara, după cazarea participanților, a avut loc deschiderea oficială. Mesaje de bun venit au fost…
Institutul Cultural Român de la Viena și Muzeul Județean de Istorie Brașov, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria, a inaugurat, miercuri, expoziția „Regina Maria – Ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești”, potrivit unui comunicat al instituției. Evenimentul marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria și poate fi…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a vizitat joi Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, unde a binecuvântat, la început de an școlar, activitățile desfășurate la Centrul de zi „Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail”. Ierarhul a fost însoțit de Părintele Eugen-Ciprian Ciuche, Protoiereu de Bacău, Părintele Ciprian-Mihai Olteanu, secretarul Prototoieriei Bacău, de preoții…
Sfințirea Catedralei Naționale a intrat în linie dreaptă: peste doar zece zile, românii vor putea participa la slujba de sfințire a picturii, care va fi oficiată de Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic. În acest context, se lucrează la ultimele detalii astfel încât Catedrala Mântuirii Neamului să fie gata la ora rânduită pentru slujire. Un…
Filiala Alba Iulia a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) a organizat luni o nouă conferință duhovnicească, intitulată „Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț – model pentru lumea de astăzi”. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Mare „Sf. Pr. Mărt. Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și a reunit numeroși tineri,…
O expoziție în aer liber intitulată „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj – mărturisitor în temnițele comuniste” poate fi vizitată în perioada 13 octombrie – 10 noiembrie 2025, în zona pietonală a Bulevardului Eroilor din Cluj-Napoca. Expoziția, realizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității…
Biserica Ortodoxă Bulgară l-a comemorat pe vrednicul de pomenire Patriarh Neofit al Bulgariei miercuri, la împlinirea a 80 de ani de la naștere. Preafericitul Părinte Daniil, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu membri ai Sfântului Sinod ai Bisericii Bulgariei și cu slujitorii catedralei. Liturghia a fost urmată de slujba Parastasului pentru…
Săpăturile arheologice din orașul antic Kaunos, situat în provincia Muğla din sud-vestul Turciei, au scos la iveală o transformare arhitecturală rară, desfășurată pe parcursul a peste o mie de ani, informează publicația Anatolian Archeology. Cercetătorii au descoperit o biserică bizantină ridicată direct peste un complex medical din perioada romană, oferind o nouă perspectivă asupra felului…
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și exarh patriarhal, va sfinți duminică, 19 octombrie 2025, Biserica „Sf. Voievod Neagoe Basarab” din Găești, județul Dâmbovița. Cunoscut și sub numele „Catedrala Sf. Voievod Neagoe Basarab” din Găești, sfântul lăcaș a fost construit între anii 2013-2025 în formă de cruce, cu pridvor deschis, turlă principală deasupra naosului…
Marile sărbători adună mii de persoane pentru Sfânta Liturghie, după cum s-a putut observa în recentul pelerinaj la Sfânta Parascheva de la Iași, unde aproximativ 30.000 de oameni au asistat la slujba oficiată la un altar exterior. La astfel de momente, Sfânta Liturghie de la Catedrala Națională va putea fi oficiată la altarul exterior, facilitând…
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Torino 1 și-a serbat, marți, hramul, pentru al 47-lea an consecutiv, Sfânta Liturghie fiind oficiată de un sobor de preoți și diaconi. Potrivit Episcopiei Italiei, la slujbă a participat și Consulul General al României la Torino, Cosmin Dumitrescu și Paolo Chiavarino, reprezentantul municipalității locale. Sărbătorirea hramului a început la sfârșitul săptămânii:…