Biserica „Sf. Nectarie de la Eghina” a Institutului Oncologic București își va serba hramul în data de 9 noiembrie printr-un program liturgic special. În aceeași zi, lăcașul de cult împlinește un an de la inaugurare. Manifestările liturgice vor debuta duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:00, cu Vecernia Mare cu Litia și o procesiune cu…
Părintele Dragoș Herescu, directorul Institutul pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge (IOCS), și Răzvan Porumb, director adjunct și director de cercetare în cadrul aceluiași institut, au primit Ordinul „Credință și Comuniune” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Înmânarea ordinelor a avut loc în cadrul unei vizite la Reședința Patriarhală de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou,…
Protopopiatul Germaniei de Est a fost reorganizat în două noi structuri bisericești: Protopopiatul Sachsen-Thüringen, condus de părintele Cezar Burlacu, și Protopopiatul Berlin-Brandenburg, condus de părintele Ioan-Dragoș Manu. Reorganizarea a fost comunicată clericilor sâmbătă în cadrul întâlnirii de toamnă a Protopopiatului Germaniei de Est, desfășurată la parohia românească din Dresda. Părintele protopop Ioan Forga a prezentat…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a evocat miercuri moștenirea spirituală a Arhiepiscopului Eftimie Luca al Romanului și Bacăului, la împlinirea a 12 ani de la trecerea acestuia la Domnul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, împreună cu Episcopul vicar Teofil Trotușanul. „La câteva răstimpuri din an…
Moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, de la Mănăstirea Putna, vor fi duse la finalul acestei săptămâni în pelerinaj la Parohia „Sfinții Arhangheli” din cartierul Ițcani, municipiul Suceava, cu ocazia hramului. Programul pelerinajului va debuta sâmbătă, 07 noiembrie, la ora 11:00, cu lansarea volumului „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul – Model de sfințenie și demnitate națională”, semnat…
Lucrările de pictură la paraclisul subteran al Catedralei Naționale au ajuns în cea de-a doua etapă, în prezent fiind realizată icoana Pantocrator din centrul naosului. Paraclisul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și Sfântul Cuvios Daniel Sihastrul” este situat la cota minus 11 metri și are o suprafață comparabilă cu cea a Catedralei Mitropolitane…
Asociația „Vasiliada” a Mitropoliei Olteniei a organizat trei excursii în Capitală pentru aproximativ 130 de elevi din mai multe școli doljene. Tinerii au vizitat la finalul lunii octombrie Muzeul Național Cotroceni, Radio Trinitas și Mănăstirea Radu Vodă. „Dincolo de componenta culturală și educativă, excursiile au reprezentat oportunități de socializare și consolidare a relațiilor dintre participanți,…
La Muzeul Mitropolitan din Iași a fost vernisată marți seară o expoziție caritabilă de icoane, dedicată sprijinirii femeilor însărcinate aflate în dificultate și mamelor singure. Fondurile obținute din vânzarea lucrărilor vor fi direcționate către beneficiarele Programului „Praesidio”, derulat de Departamentul Pro Vita. Acesta cuprinde servicii de consiliere psihologică și duhovnicească, asistență socială și financiară, precum…
Ieromonahul Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa s-a întâlnit miercuri cu elevii Liceului „Nicolae Steinhardt” din București, cărora le-a vorbit despre cum își pot trăi credința în lumea contemporană. Întâlnirea a avut ca punct de plecare volumul „Cele 5 puncte de viață duhovnicească ale Cuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Părăian”, prin intermediul căruia ieromonahul Pantelimon Șușnea…
Ziua internațională împotriva violenței și a bullyingului la școală, inclusiv a cyberbullyingului, este marcată anual în prima zi de joi a lunii noiembrie. Anul acesta este sărbătorită în data de 5 noiembrie. Potrivit UNESCO, tema din acest an a zilei este „Fiecare elev în siguranță și bunăstare: De la promisiune la practică” și pune în…
Episcopul vicar Marc Nemțeanul al Arhiepiscopiei Europei Occidentale a participat miercuri la cea de-a 33-a întâlnire a Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din Benelux, care a avut loc la Bruxelles, Belgia. Ierarhul a fost delegatul Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale. Au participat Mitropolitul Isaac (Patriarhia Antiohiei), Episcopul Simeon de Domodedovo (Arhiepiscopia Bisericilor Ortodoxe de…
Prima întâlnire oficială bilaterală dintre experții români și israelieni pentru restaurarea Schitului românesc de la Iordan a avut loc miercuri la așezământul monahal. Anunțul a fost făcut de arhimandritul Ioan Meiu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, într-o postare pe rețelele de socializare. La reuniune au participat arhitectul Bogdan Teodorescu și restauratorul Cătălin Palamariu, desemnați…
Mănăstirea Radu Vodă invită bucureștenii la manifestările liturgice organizate cu ocazia sărbătorii Sfântului Nectarie de la Eghina, hramul de toamnă al așezământului monahal. Programul hramului va debuta vineri seară, la orele 17:30, cu o procesiune cu moaștele Sfinților Nectarie de la Eghina și Efrem cel Nou, care vor fi așezate spre închinare în baldachinul din…
Femei cu viață sfântă din Biblie și rolul acestora în istoria mântuirii au fost evocate în cadrul unei conferințe organizate la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuți. Întâlnirea a fost organizată duminică de Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”. Manifestarea, intitulată „Sfințenia femeii în textele Sfintei Scripturi”, l-a avut ca invitat pe părintele Constantin Coman, cadru…
Conferința Panortodoxă dedicată studiului ereziilor și pseudo-religiilor s-a încheiat cu adoptarea a 17 concluzii prin care reprezentanții Bisericilor Ortodoxe îndeamnă la discernământ în fața practicilor oculte. Documentul final a fost aprobat joi în unanimitate și prezintă poziția teologică și pastorală a Bisericii Ortodoxe față de aceste practici, pornind de la învățătura Sfintei Scripturi și a…
Reprezentanți ai comunităților românești din Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia de Nord și Serbia s-au reunit miercuri la București, în cadrul Congresului Românității Balcanice, care a evidențiat importanța păstrării identității culturale a românilor din afara granițelor țării. Întâlnirea a fost organizată la Palatul Parlamentului de Comisia pentru Românii de Pretutindeni a Senatului României și Comisia…
Joi s-au împlinit 105 ani de la nașterea arhimandritului Mina Dobzeu, unul dintre mărturisitorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist și cel care l-a botezat pe părintele Nicolae Steinhardt în închisoarea de la Jilava. S-a născut în data de 5 noiembrie 1921, în localitatea Grozești, din fostul județ Lăpușna (astăzi Republica Moldova). La numai 13 ani,…
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, împlinește joi vârsta de 60 de ani. S-a născut în data de 5 noiembrie 1966, din părinții Gheorghe şi Maria Paşcanu, în oraşul Moreni, județul Dâmboviţa. La Botez a primit numele Sorin Petrică. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în satul Minieri, jud. Prahova (1973-1981), treapta I la…
Sfântul Mucenic Galaction este ocrotitorul spiritual al Episcopului Galaction al Alexandriei și Teleormanului. Ierarhul s-a născut în data de 17 mai 1953, în localitatea ialomițeană Constantin Brâncoveanu. A primit la Botez numele de Gheorghe. În perioada 1968-1972 a urmat cursurile Liceului Teoretic din Slobozia, judeţul Ialomiţa, iar din 1972 a continuat la Seminarul Teologic Liceal…
Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate ieri pe Basilica.ro. IPS Ioachim i-a îndemnat pe stareții și starețele din eparhie să utilizeze cu discernământ tehnologiile moderne Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului i-a îndemnat pe stareții și starețele din eparhie să utilizeze cu discernământ telefoanele mobile și noile tehnologii în…