Municipiul Oradea a fost desemnat Destinația Anului 2025 în România, la categoria „Orașe care inspiră”, una din cele șase categorii premiate în competiție, conform Agerpres. Evenimentul de premiere a avut loc marți la Filarmonica de Stat din Sibiu. Delta Dunării a luat premiul I la categoria „Tărâmuri fermecate”, satul Rimetea din județul Alba a primit…
5 știri importante din ziua trecută, pentru ca tu să începi dimineața cu Binele de știut din viața Bisericii. Patriarhul Daniel, Pastorală de Paști 2025: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale „Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale a omenirii și creației întregi, pentru că o îndreaptă spre viață…
Membrii Centrului Biblic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Lugoj s-au reunit sâmbătă pentru o seară de conferințe intitulată „Săptămâna Patimilor. Timpul întâlnirii cu Taina Domnului Iisus Hristos”, unde s-a derulat totodată campania umanitară ,,Dorești sa aduci bucurie unei familii nevoiașe?”, în care peste 200 de persoane vulnerabile vor fi ajutate. Încă de la înființare,…
Arhiepiscopul Aradului scrie în Pastorala de Paști despre luminânde, cântări care reamintesc de începutul nou pus lumii prin Învierea lui Hristos: „Ciclul celor unsprezece evanghelii ale Învierii se citește în cadrul Utreniei, amintind mereu dimineața începutului nou al lumii, în cadrul aceleiași slujbe având lămurirea și în cântările bisericești purtând numele de luminânde sau svetilne…
Casa de Cultură a Studenților din București va găzdui joi, de la ora 19:00, vernisajul expoziției de fotografie „Ținutul Momârlanilor, Țara dintre Jiuri”, ca parte a programului național Romania Student Tour, dedicat redescoperirii și promovării valorilor patrimoniului natural și cultural din România. „Țara dintre Jiuri” este un teritoriu cunoscut pentru comunitatea momârlanilor, o populație ancestrală,…
Mitropolitul Petru al Basarabiei a slujit luni, de Buna Vestire după calendarul nerevizuit, în Biserica „Sfântul Ioan Iacob” din Chișinău, sectorul Ciocana. Pr. Anatolie Goncear, parohul Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău, a rostit predica din cadrul Sfintei Liturghii și a subliniat importanța răspunsului smerit la chemarea lui Dumnezeu: „Buna Vestire ne amintește că, în…
A fost lansat un site special dedicat evenimentului aducerii moaștelor Sfintei Împărătese Elena în România. Pelerinajul va avea loc la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, în perioada 30 aprilie – 8 mai 2025. Site-ul sfanta-elena.ro prezintă atât programul integral al pelerinajului, cât și resurse despre Sfânta Elena, detalii privind acreditarea de presă, participarea la evenimente ș.a.…
Delta Dunării a fost desemnată câștigătoare a Marelui Premiu la Gala „Destinația anului 2025”, una dintre cele mai prestigioase competiții pentru destinațiile turistice din România. Potrivit Agerpres, premiul a fost acordat în baza voturilor publicului care s-a exprimat online și al unui juriu format din specialiști. De asemenea, s-a luat în considerare și o cercetare…
Muzeul Satului Bănățean va găzdui duminică, de la ora 13:30, expoziția de artă religioasă „Lumina Floriilor în icoană”, unde vor lua cuvântul pr. protopop Zaharia Pereș și criticul de artă conf. univ. Gabriel Kelemen. În deschiderea vernisajului va cânta corul de copii C‘Chords coordonat de Casiana Cîmpeanu. „Expoziția «Lumina Floriilor» din icoană are deja o…
Odată cu venirea primăverii, cel puțin calendaristic, revista Binele de știut revine într-un format mai luminos. Burgundiul a fost înlocuit cu alb, dar structura rămâne aceeași: o selecție de știri publicate pe Basilica.ro, alături de galerii foto, interviuri și materiale grafice — pentru momentele în care vrei o retrospectivă lunară de parcurs în tihnă. Tematica…
Românii din Protopopiatul de Asturias, Spania, au participat sâmbăta trecută la un pelerinaj în Valle del Silencio (Valea Tăcerii) cunoscută și drept „Tebaida Spaniolă”. La pelerinaj au participat părinții de la Mănăstirea „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din León și enoriași din Parohiile „Sfântul Antonie cel Mare” din Gijón – Oviedo, „Sfântul Sfințit…
Reprezentanții Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA) – filialele din Austria și România le-au oferit marți daruri copiilor din regiunea ucraineană Transcarpatia. Cu ocazia apropierii Sfintelor Paști, copii din Solotvino (Slatina), inclusiv orfani de război și copii cu dizabilități, au primit pachete cu haine și alte daruri. Gazda evenimentului a fost Consulatul României din Solotvino. „Suntem…
Parohia Domașnea din județul Caraș-Severin organizează un concurs de recitat poezie în graiul bănățean. Competiția se adresează elevilor de la clasa pregătitoare până la clasa a 12-a, iar înscrierile se desfășoară până în data de 18 aprilie. Festivalul-concurs „Graiu’ sfânt la noi acasă” va avea loc în data de 26 aprilie la Căminul Cultural din…
Institutul Cultural Român (ICR) lansează un nou program de finanțare dedicat traducerii în română a cărților pentru copii și tineri scrise de autori străini. Intitulat Romanian Books for Children, programul este dedicat exclusiv editurilor străine interesate să publice în traducere cărți pentru copii și tineri. Editurile străine sunt invitate să aplice, în perioada 7 aprilie…
Aducerea moaștelor Sfintei Împărătese Elena în România, eveniment singular pentru estul Europei, va fi marcată prin mai multe manifestări liturgice și culturale. Printre acestea, un concert susținut de Corul Academic Byzantion la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Evenimentul se va intitula „Seară bizantină în Grădina Mironosiței” și va desfășura sâmbătă, 3 mai, de la…
Meșterii populari din celebrul sat maramureșean Breb vor avea un târg dedicat unde să își prezinte roadele muncii, a anunțat primarul comunei Ocna-Șugatag, Ioan Oanea, citat de Agerpres. Edilul a precizat că a semnat recent contractul de finanțare în valoare de 100.000 de euro pentru realizarea târgului. „Avem multe planuri pentru viitor. Primul proiect pentru…
„Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale a omenirii și creației întregi, pentru că o îndreaptă spre viață veșnică și spre un cer nou și un pământ nou”, scrie Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Pastorala de Paști din acest an. „Dacă nu ar fi învierea morților, viața omului, ca…
Biblioteca Sfântului Sinod va inaugura vineri o expoziție de vederi și cărți poștale dedicată Învierii Domnului, la Biblioteca Mitropolitană din București. Expoziția, intitulată „Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor”, reunește reprezentări ale Mântuitorului regăsite pe cărți poștale și vederi din colecția Bibliotecii Sfântului Sinod. Vernisajul va avea loc începând cu ora 13:00, la Sediul Central…
Ana-Maria Zară, pictor bisericesc, a postat în premieră detalii din proiectul raclei în care se vor păstra moaștele Sfântului Cuvios Cleopa (Ilie) de la Sihăstria. „În linii de argint, vor fi încrustate amintirile pașilor săi duhovnicești prin spiritualitatea monahală românească”, a scris artista. „Fiecare scenă încearcă să fie un ecou al vocii blânde ce a…
Voluntarii Asociației „FAPT – Mai bine împreună” din județul Bacău au ajutat la colectarea a trei tone de alimente neperisabile pentru persoanele aflate în dificultate. Acțiunea a avut loc între 4 și 6 aprilie și a făcut parte din Colecta Națională de Alimente „Împreună hrănim speranța” a Băncii Naționale de Alimente. Astfel, voluntarii din Parohiile…