„A fi plin de noblețe este una dintre trăsăturile omului credincios, ale aceluia care vine la biserică”, a spus duminică Episcopul Ignatie al Hușilor la biserica Parohiei Corbu din județul Vaslui. Preasfințitul Părinte Ignatie a explicat Evanghelia despre vindecarea slugii sutașului, evidențiind noblețea de care a dat dovadă soldatul roman. „Ne putem da seama de…
În data de 23 iulie se împlinesc 111 ani de la nașterea celui care avea să devină Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul). A venit pe lume în satul Crăiniceni, județul Botoșani în familia unor țărani evlavioși, Maxim și Ecaterina, însă de mic a purtat crucea pierderii ambilor părinți, așa cum aflăm din Viețile…
Mii de pelerini au participat de sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul la hramul Mănăstirii Piatra Tăieturii din județul Suceava. Așezământul monahal este situat la 1.700 m altitudine în Munții Bistriței. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a…
Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului a vorbit luni la Sfânta Liturghie, oficiată de hramul Mănăstirii Pantocrator, despre virtuțile care o caracterizează pe Sfânta Maria Magdalena, ocrotitoarea așezământului monahal. La Sfânta Liturghie, prezidată de Mitropolitul Naum de Ruse, din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a participat și Episcopul vicar Nectarie de Bretania al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit luni, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, mesajele reprezentanților Guvernului României și ale altor instituții publice, la aniversarea vârstei de 73 de ani. Evenimentul aniversar a fost moderat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. Ionel Nicolae Ciucă, Președintele Senatului României Daţi-mi voie ca, alături de dumneavoastră,…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost felicitat luni, la Palatul Patriarhiei, de numeroase autorități de stat la împlinirea vârstei de 73 de ani. Evenimentul aniversar a fost moderat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și a avut loc în Sala „Europa Christiana”. În cadrul manifestării au transmis mesaje de apreciere numeroase autorități de…
După Sfânta Liturghie de duminică, credincioșii din Parohia Prozanic, județul Călărași, au făcut o procesiune pe străzile localității și s-au rugat pentru ploaie. Oamenii au purtat în mâini steaguri și icoane, iar la o miriște din apropierea localității, preotul paroh Niță Ștefan Cătălin a oficiat slujba la vreme de secetă, rostind rugăciuni speciale pentru ploaie,…
Șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au oficiat Sfânta Liturghie duminică în localitatea Huta din Cluj cu ocazia sărbătorii fiilor satului. Sărbătoarea fiilor satului Huta a fost inițiată de Episcopul Gurie Georgiu, primul Episcop al Devei și Hunedoarei, ierarhul fiind originar din localitate. Tradiția presupune ca de această sărbătoare, Sfânta Liturghie să fie oficiată de…
Moaștele Sfinților Epictet și Astion au fost purtate în procesiune prin Fălticeni, vineri, cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Manifestarea religioasă a devenit o tradiție pentru comunitatea orașului sucevean, fiind organizată anual în ajunul sărbătorii Sfântului Ilie. Programul pelerinajului a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, după care moaștele Sfinților Epictet și Astion au…
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstit sâmbătă la hramul Mănăstirii Dobrești, așezământ monahal ctitorit în localitatea natală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul vicar Paisie Lugojanul al Arhiepiscopiei Timișoarei. „La această zi de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul ne gândim la lucrarea și inițiativa pe care a…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat luni, în Catedrala Patriarhală, o slujbă de Te Deum pentru aniversarea împlinirii a 73 de ani de la nașterea Patriarhului României. La finalul rugăciunii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a rostit un cuvânt de felicitare amintind legăturile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu unii dintre sfinții recent canonizați de Biserica…
Episcopul Visarion al Tulcii a sfințit duminică, în cartierul tulcean Lotizare, o nouă biserică închinată Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. La slujba de sfințire au participat mai mulți clerici din oraș, reprezentanți ai autorităților locale și credincioși din parohie. „Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să binecuvânteze strădania părintelui paroh, a clerului și a credincioșilor din…
Un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București au participat la un stagiu de practică la Mănăstirea Cozia. Scopul activității a constat în descifrarea, analizarea și traducerea inscripțiilor grecești de pe zidurile lăcașului de cult. La stagiul desfășurat între 15 și 19 iulie au participat studenți din anii 1 și 2…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești, județul Timiș. A fost al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea, născut în data…
Campania „Sănătate pentru sate” a voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale a ajuns în șapte localități din Maramureș. Aproximativ 530 de persoane au beneficiat de consultații medicale gratuite. Persoanele din localitățile Rozavlea, Săliștea de Sus, Moisei, Borșa, Săcel, Dragomirești, Vișeul de Sus și Leordina au beneficiat de consultații medicale gratuite oferite de medici specialiști în diverse arii…
Ansamblul parohial din comuna nemțeană Stănița, localitatea natală a Arhiepiscopului Ioachim al Romanului și Bacăului, a fost resfințit sâmbătă. Manifestările liturgice desfășurate cu ocazia resfințirii au debutat vineri cu slujba Vecerniei oficiată de Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. Slujba de sfințire a clădirilor care formează ansamblul parohial a fost oficiată de șase ierarhi ai…
„Nu este suficient să fii fiu al Împărăției, ci să te faci, prin împlinirea voii Lui Dumnezeu, fiu al Împărăției Cerești, prin împlinirea Cuvântului Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Faptele îi fac pe oameni fii ai Împărăției și fii ai Lui Dumnezeu”, a spus Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, duminică, la Catedrala Patriarhală. Preasfinția Sa a…
„Biserica a învățat de la sutașul acesta să se roage pentru toți bolnavii și cheamă la rugăciunile ei pentru cei bolnavi pe toți credincioșii, deoarece în rugăciunea pentru cei bolnavi se arată iubirea milostivă, compătimitoare, dar și respectul pentru demnitatea umană, indiferent de rang, de poziție socială, de etnie”, a subliniat duminică Părintele Patriarh Daniel…
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne învrednicim de a fi numiți și noi fii ai lui Dumnezeu, fii ai Împărăţiei. Să ne străduim să trăim o viaţă care să fie plăcută lui Dumnezeu şi care să aducă bucurie oamenilor din jurul nostru”, a îndemnat duminică Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, la Mănăstirea Sinaia. Preasfinția…
În Duminica a patra după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii, prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,…