Concursul Național de Muzică Psaltică pentru Seminariile și Liceele Ortodoxe va avea loc vineri în cadrul Festivalului de muzică bizantină de la Iași (IBMF), desfășurat în perioada 23-26 mai. Competiția, organizată de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile” din Iași, va avea loc în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, în intervalul orar 10:00…
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago și a vorbit despre curajul femeilor mironosițe și bucuria cu care au întâmpinat vestea Învierii Domnului. Deși sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena, a fost marți, hramul a fost celebrat printr-un program liturgic extins pentru a…
„Să nu participăm pasiv la viața Bisericii, pentru că fiecare are un rol însemnat”, a îndemnat Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului la binecuvântarea ansamblului parohial din Satul Bogata, județul Bacău. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Arhiepiscopul Ioachim și Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a evidențiat importanța rolului…
Episcopul Macarie al Europei de Nord a oficiat Sfânta Liturghie marți, la hramul parohiei sucevene Straja 2. Ierarhul a donat comunității un fragment din moaștele ocrotitorilor ei, Sf. Împ. Constantin și Elena, cărora „le datorăm că avem o Cruce înălțată de care atârnă toată lumea”, a subliniat Preasfinția Sa. Sfântul odor a ajuns în comunitate…
Organizația Salvați Copiii România a lansat campania „Camera cea mai mică”, al cărei scop este dotarea unităților medicale cu incubatoare pentru copiii născuți prematur, informează Agerpres. „Camera cea mai mică” este spațiul de doar 0,2 metri pătrați al incubatorului, care poate face diferența între viață și moarte pentru acești copii”, au anunțat reprezentanții organizației, care…
În data de 22 mai se împlinesc 100 de ani de la nașterea preotului mărturisitor Nicolae-Ioan Bordașiu. „Vă așteptam. Să știți că nu am nici o armă în afară de Sfânta Scriptură”, le-a spus părintele celor care au venit să îl aresteze după 7 ani de pribegie. Părintele Nicolae Bordaşiu s-a născut în satul Sabolciu…
Cufărul lui Mihai Eminescu a fost expus marți la Biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Târgu Mureș, lăcaș de cult care l-a găzduit pe poet într-o noapte ploioasă în drumul său de la Cernăuți la Blaj, conform Agerpres. Obiectul istoric a fost achiziționat în anul 2017 de un om de afaceri din Mureș la o licitație…
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat marți Sfânta Liturghie la Biserica Parohiei Bogonos din comuna ieșeană Lețcani, care și-a serbat Centenarul de la sfințire. Alături de ierarh au slujit părinți de la Centrul Eparhial și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. „Împăratul Constantin s-a transformat…
Banca de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău a reușit să aclimatizeze o plantă din care se extrage unul dintre uleiurile esențiale folosite la prepararea Sfântului și Marelui Mir, anunță Agerpres. Este vorba despre Cistus ladanifer, cunoscută și sub numele de trandafir de rocă. „Ne-a fost teamă ca gerul de peste iarnă să nu o afecteze,…
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfințit duminică monumentul eroilor și capela mortuară din localitatea bistrițeană Buduș, atestată documentar în urmă cu 679 de ani. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate și a oficiat Sfânta Liturghie pe altarul exterior…
Primul atelier online de formare pentru povestitori al Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet” a reunit marți aproape 400 de profesori, educatori, asistenți sociali, psihologi, preoți, bibliotecari, consilieri școlari și studenți din țară și din diaspora. Atelierul intitulat „Prințesa și grădinarul și alte povești despre bunătate” a fost susținut de Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi…
Inițial poziționată în Piața Unirii din Oradea, statuia Domnitorului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în Piața Emanoil Gojdu. Pe această cale, Episcopul Sofronie al Oradiei va oficia o slujbă de binecuvântare a monumentului confecționat din bronz cu o greutate de 8,5 tone. Amplasarea statuii face parte din proiectul de reamenajare a pieței după finalizarea…
Episcopul Ignatie al Hușilor le-a vorbit luni preoților din Protopopiatul Huși despre pastorația persoanelor bolnave sau suferinde. Preasfinția Sa le-a prezentat preoților, în cadrul conferinței de primăvară, mai multe volume care abordează problematica bolii: „Teologia bolii”, de Jean Claude Larchet; „Viața, moartea și boala”, a Mitropolitului Antonie de Suroj; „Așteptarea lui Dumnezeu. Despre boală, suferință…
Mausoleul Cantacuzino din Cimitirul Bellu poate fi vizitat gratuit în perioada 25-26 mai, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Astfel, cei interesați vor avea posibilitatea de a admira interiorul edificiului, care prezintă lucrări artistice inedite în mozaic, și de a înțelege mai multe despre istoria familiilor nobile din istoria României. Inițiativa de a deschide porțile…
Două evenimente aniversare vor fi organizate la München săptămâna viitoare pentru a marca împlinirea a trei decenii de la fondarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Joi seara, 30 mai, Orchestra simfonică a Operei Naționale și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București vor susține un concert aniversar în Biserica…
Înființat în ianuarie la Yamanashi de Parohia românească „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Tokyo, primul cimitir ortodox din Japonia urmează a fi sfințit sâmbătă, 25 mai. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a parohiei românești din Tokyo, comunitate aflată în grija pr. Daniel Corîu. Slujba va fi oficiată începând cu ora 13:00 și…
Noua biserică a Mănăstirii Budești, județul Maramureș, a fost sfințită marți de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale împreună cu Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului și cu Episcopul vicar Nectarie de Bretania al Arhiepiscopiei Europei Occidentale. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a vorbit despre spațiul sacru al bisericii și a apreciat frumusețea…
La Târgu-Jiu a avut loc luni seară tradiționala procesiune cu icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai municipiului. Evenimentul a constituit debutul Zilelor Municipiului Târgu Jiu și a avut loc după slujba Vecerniei cu Litie oficiată în biserica închinată sfinților împărați. Procesiunea formată din mii de credincioși, sute de preoți, fanfara militară, copii…
„Dar lespedea, piatra de pe mormântul necredinței noastre, al inimii noastre, cine o va prăvăli?” s-a întrebat Arhim. Melschisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, la finalul liturghiei din Duminica Mironosițelor. „Încăpățânarea, îndărătnicia, egoismul și atâtea și atâtea pietre care se așază pe inima noastră, cine le va da pe acestea toate deoparte? Răspunsul este unul singur:…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a participat luni la Gala Premiilor în domeniul culturii, organizată de Consiliului raional Cahul cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din domeniul culturii. La eveniment au participat Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, deputatul Ion Groza, Igor Șevenco, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Gabriel Nicola, Consulul General al României la…