Casa memorială „Vasile Alecsandri” din Mircești a fost preluată de la Academia Română de Consiliul Județean Iași, pentru a o restaura. După 14 ani de blocaj în ceea ce priveşte situaţia mausoleului şi casei lui Vasile Alecsandri de la Mirceşti, acestea au trecut în administrarea Consiliul Judeţean, fapt care permite instituţiei administrative judeţene să facă…
După reluarea activității în luna martie, ASCOR Chișinău a fost invitată la întrunirea Consiliului Național al asociației, care se va desfășura la finalul acestei săptămâni la Constanța. Întâlnirea va fi inaugurată cu slujba de Te Deum, oficiată de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Pe ordinea de zi se…
Mănăstirea Văratec din județul Neamț va reconstrui două case monahale mistuite de un incendiu devastator la finele lunii trecute. Se crede că focul a izbucnit în urma unui scurtcircuit electric produs la motorul unei mașini de cusut, au anunțat reprezentanții ISU Neamț. În scurt timp, cel mai probabil din cauza vântului, flăcările s-au extins, pagubele…
O nouă parohie românească a fost înființată în Marea Britanie, la Aylesbury. Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Italiei a oficiat duminică Sfânta Liturghie în noua comunitate. Parohia are hramul „Sfintele femei mironosițe”. Preasfințitul Părinte Atanasie l-a instalat paroh pe preotul Iulian Rusu și a hirotonit un diacon pentru parohia românească din Oxford. Răspunsurile…
Mitropolitul Naum de Ruse și Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului au oficiat marți Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Constanța, care și-a serbat hramul. Din soborul slujitor a făcut parte și Părinte Kiril Sinev, reprezentantul Patriarhiei Bulgare la București. „Bucurându-ne, să ținem sărbătoarea aceasta în sufletele noastre în ziua de astăzi și…
În perioada 19 mai – 7 iulie, Parohia Românească „Sf. Cuv. Paisie de la Neamț” din Potsdam găzduiește o expoziție de icoane pe sticlă realizate de meșterul popular Florin Poenariu, cel mai tânăr Tezaur Uman Viu din România. Vernisajul expoziției a avut loc duminică după Sfânta Liturghie în prezența autorului lucrărilor, a reprezentanților Ambasadei…
Românii din Catania, în regiunea italiană Sicilia, au participat duminică la prima Liturghie de după târnosirea lăcașului lor de cult. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. „Femeile mironosițe, atunci când totul părea pecetluit, o pecetluire a biruinței răului, nu numai că aveau la inimă cuvântul Domnului, dar…
Episcopul vicar Marc Nemțeanul al Arhiepiscopiei Europei Occidentale a oficiat luni Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Nisa, Franța. Parohia și-a serbat hramul anticipat din dorința comunității de a participa și copiii la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul. Luni a fost zi liberă națională…
Patriarhul Daniel i-a felicitat marți, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale, pe tinerii care au obținut premii la cele două concursuri anuale organizate la nivelul întregii țări de Patriarhia Română. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a menționat că Sfinții Împărați Constantin și Elena au fost aleși ca hram principal pentru catedrală…
Părintele Profesor Stelian Tofană le va vorbi tinerilor la conferința intitulată „Dependențele – o robie? Drogurile și enigma lor”, desfășurată la Centrul Cultural Dacia din Bistrița duminică, 2 iunie 2024, de la ora 19:00. „Conferința va fi axată pe abordarea unor teme de interes major pentru tineri și copii: dependențele și impactul acestora asupra societății”,…
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a vorbit marți la hramul istoric al Catedralei Patriarhale despre hotărârea Sfântului Constantin cel Mare de încetare a persecuțiilor și instaurarea „libertății creștine”. „Nu orice fel de libertate”, a continuat Înaltpreasfinția Sa, „o libertate care stă pe iubirea, pe jertfa și pe ajutorul lui Dumnezeu, atât pentru conducătorul lumesc…
Parohia Poienarii Burchii din județul Prahova primește luni un fragment din moaștele Sfântului Ioan Rusul. Cinstitele moaște au fost oferite bisericii parohiale de Parohia „Sfântul Apostol Barnaba” din Mitropolia de Limassol, Arhiepiscopia Ciprului. Astfel, de sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul – 27 mai, parohia va organiza un program liturgic special, care va începe duminică, 26 mai,…
Arhiepiscopul Pimen a fost comemorat luni, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, la împlinirea a patru ani de când a trecut la cele veșnice. Slujba de pomenire a fost oficiată de actualul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. La final, preotul Ionel Doru Budeanu, protoiereul Protopopiatului Suceava I, a făcut o evocare a celui…
Catedrala Patriarhală din București își serbează hramul istoric marți, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior începând cu ora 09:15 de Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei – Mitropolit onorific și exarh patriarhal împreună cu Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, Episcopul Visarion…
Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a întrunit luni la Reședința Patriarhală din București, prilej cu care Patriarhul Daniel a anunțat că întemeietorii Schitului Prodromu sunt propuși spre a fi canonizați de Patriarhia Ecumenică: Nectarie Protopsaltul și Nifon Prodromitul. Cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței a fost aprobarea textelor liturgice ce…
Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați luni seară de Patriarhia Română. Premiile au fost înmânate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, la evenimentul organizat în aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București. Cuvântul de bun-venit a…
Episcopul Visarion al Tulcii a oficiat luni seară slujba Privegherii la Catedrala Patriarhală, sfântul lăcaș urmând să-și serbeze hramul marți, în ziua de pomenire a Sfinților Împărați Constantin și Elena. În cuvântul de învățătură, ierarhul s-a rugat ca „și noi să vedem chipul Crucii Mântuitorului Iisus Hristos pe cerul vieții noastre atât de tulburate astăzi”.…
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, după următorul program, transmis de Eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul exterior al Catedralei patriarhale cu ocazia hramului istoric al lăcașului de cult, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul…
Ziua Mondială a Medicului Ortoped-Traumatolog a fost serbată luni prin rugăciune și un cerc pastoral-misionar la Paraclisul Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga, județul Prahova. Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Nicolae Iulian Țigănelea, capelanul spitalului, și cu preoți de caritate din eparhie.…
Peste 1,8 milioane de români și serbează marți ziua onomastică de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Conform datelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, citată de Agerpres, numele de Constantin și derivate ale acestuia este purtat de 698. 155 de bărbați, iar cel de Elena sau derivate ale acestuia de 1.123.411…