Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale din București, a fost transmisă live de Trinitas TV.
În cadrul programului liturgic a avut loc proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari.
Slujba a fost oficiată de Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul și Paisie Sinaitul și Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Sacerdotes Militares.
La momentul proclamării noii sărbători a participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Slujba face parte din evenimentele dedicate hramului închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Programul complet este disponibil aici.
















