Pr. Tiberiu Kiss, inspector social, și doi asistenți sociali din cadrul Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului au participat, pe 26 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, la o acțiune dedicată copiilor de la Asociația „Sfântul Nicolae” – Parohia Valea Aurie – al cărei președinte este pr. Simion Săsăujan, informează „Ziarul Lumina”. Aici, 35 de copii beneficiază de servicii de tip after-school. Asociația are ca scop asigurarea de servicii sociale de calitate copiilor, familiilor și vârstnicilor din Sibiu, în funcție de nevoile acestora. În cadrul evenimentului au avut loc discuții interactive cu copii din centru, care au primit, cu această ocazie, dulciuri. Pr. Tiberiu Kiss le-a prezentat celor mici despre viața Sfântului Cuvios Stelian.
Sărbătoare la Asociația din Valea Aurie, Sibiu

- Sfinții Martiri Năsăudeni, cinstiți la Mănăstirea Bichigiu: Să le cinstim memoria și să le urmăm exemplul
- Aproximativ 40 de preoți au discutat la Iași despre misiunea pastorală în comunitățile de romi
- Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică a Episcopiei Basarabiei de Sud a debutat cu pomenirea înaintașilor














