Mitropolitului Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Serafim de Sarov. Sfântul Serafim a fost un ascet care a vieţuit în Mănăstirea Sarov din Rusia. Este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi din lumea ortodoxă, mare făcător de minuni, cultul său luând amploare în secolul 20. Data…
Peste 400 de copii din județul Vaslui, beneficiari ai Programului de burse oferit de Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord, au primit daruri, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în cadrul Festivalului de colinde „Hristos se naște, slăviți-L”. Manifestarea a avut loc miercurea trecută la Școala gimnazială „Mihai David” din Negrești, începând cu ora 14:00.…
Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord a organizat joia trecută un simpozion aniversar dedicat împlinirii a 30 de ani de la înființare. Intitulată „De la dorință la realitate”, manifestarea a avut loc la sediul Mitropoliei din Nürnberg și a subliniat importanța și aportul Ortodoxiei românești la spiritualitatea europeană. Evenimentul, organizat în colaborare cu Institutul…
Corul mixt „Doina Banatului” al parohiei Timișoara-Iosefin, însoțit de preoții Ionel Popescu și Cristian Păiș, a vizitat, în perioada 28 august-2 septembrie, câteva parohii românești din Germania. Corala, dirijată de profesorul Florin-Nicolae Șincari, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Serafim în Catedrala mitropolitană din Nürnberg, de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul.…
Adriana Ene, realizator Radio Trinitas și Trinitas TV, a publicat recent „Lumina din poveste”, o carte scrisă în colaborare cu adolescenții de la Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena. Proiectul editorial al parohiei a apărut în contextul aniversării a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord și a…
Credincioșii parohiei românești din Krems an der Donau au participat sâmbătă la un tur ghidat prin Viena, al cărui traseu a inclus obiective turistice și monumente referitoare la istoria României din capitala Austriei. Organizat sub denumirea „Viena neștiută. La pas, pe urmele românilor” turul a fost susținut de pr. Cezar Marksteiner-Ungureanu. Printre obiectivele prezentate în…
În albumul aniversar „Misiune în diaspora” al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, apărut anul acesta la Editura Basilica a Patriarhiei Române, sunt detaliate cifrele programului eparhial „Burse pentru copii săraci din Moldova”: în perioada 2013-2023, au fost acordate 5.890 de burse sociale în cuantum total de peste 2,1 milioane de euro. „Nu am făcut noi…
În data de 26 mai, românii din Shanghai au participat la prima Sfântă Liturghie oficiată în limba maternă pe teritoriu chinez, la sediul Consulatului General al României la Shanghai. Slujba a fost oficiată de pr. Constantin Prihoancă, cleric în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, aflat într-o vizită misionară în…
Parohia „Sf. Mărturisitori Ardeleni și Sf. Cuv. Paisie Aghioritul” din Oberwart, Austria, a participat sâmbătă la „Noaptea lungă a bisericilor”, eveniment cu ocazia căruia numeroase lăcașuri de cult își deschid porțile pentru vizitatori. Oaspeți au fost credincioșii catolici din localitatea Stegersbach, însoțiți de pr. paroh Thomas Vayalunkal, care au avut oportunitatea de a învăța mai…
Eroii români au fost pomeniți duminică la monumentul dedicat lor din Cimitirul central al localității Ulm, Germania. Parastasul a fost oficiat de preoții din parohiile românești Ulm, Ravensburg-Friedrichshafen și Heidenheim a.d. Brenz. La evenimentul comemorativ au participat Excelența Sa Vlad Vasiliu, Consulul general al României la Stuttgart, reprezentanți ai misiunii României din cadrul Comandamentului NATO…
Mitropolitul Serafim a oficiat sâmbătă slujba de sfințire a bisericii Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și Walburga din Heidenheim” din orașul bavarez Bad Windsheim-Uffenheim, Germania. Alături de Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord a slujit Episcopul vicar Sofian Brașoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Lăcașul de cult datează din secolul 19…