În Duminica a 17-a după Rusalii s-a citit în timpul Sfintei Liturghii textul biblic de Matei 15:21-28 în care este relatată întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi Femeia Cananeancă. Învăţătura centrală a Evangheliei de astăzi este că oricine poate primi ajutor de la Dumnezeu dacă aderă la valorile credinţei creştine: „Fiecare om care se apropie de…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat duminică cele trei virtuţi ale Femeii Cananeence datorită cărora a fost vindecată fiica sa de Mântuitorul Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre: credinţă puternică, smerenie adâncă şi rugăciune stăruitoare. Virtuţile Cananeencei din Evanghelia de astăzi au fost evidenţiate de „înţelepciunea lui Iisus şi atitudinea Sa misionară”, potrivit Preafericirii…
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis la împlinirea a o sută de ani de la nașterea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (1919 – 2019), Mănăstirea Petru Vodă, duminică, 10 februarie 2019: Un mărturisitor al credinţei în vremuri de prigoană şi un luminător de suflete în timp de libertate Duminică, 16 iunie 2013, în perioada plină de…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat sâmbătă şedinţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar în deschiderea lucrărilor a prezentat prin ce s-a evidențiat Eparhia în anul 2018. Expunerea sintetică a fost prezentată în Sala Sfântului Sinod din Reședința Patriarhală în faţa membrilor Adunării Eparhiale, dar şi în prezenţa Episcopilor vicari Varlaam Ploieşteanul, Ieronim Sinaitul şi Timotei Prahoveanul. Evenimentul…
Raportul-sinteză „Unitate națională și dinamică pastorală” privind activitățile desfășurate în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2018 a fost prezentat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul şedinţei Adunării Eparhiale din 9 februarie. Expunere sintetică privind activitățile desfășurate în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2018 Anul 2018, Anul Centenar pentru România, a fost proclamat de Sfântul Sinod Anul…
În ziua de 6 februarie 2019, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa Domnul Manuel Larrotcha Parada, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Spaniei în România. Domnul Ambasador a mulțumit pentru primire și a apreciat bunele relații ale celor două țări, subliniind contribuția comunității românești din Spania…
În ziua de 5 februarie 2019, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa Domnul Andrew James Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la București. Excelența Sa a mulțumit pentru primire, subliniind faptul că se bucură să revină în România și…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat în omilia duminicală să ne schimbăm viața în bine din propria iniţiativă, „nu aşteptând să fim pedepsiţi, nici certaţi cu boală, cu suferinţă ori cu mustrări”. Oferindu-l exemplu pe Zaheu Vameşul, Preafericirea Sa a precizat că schimbarea trebuie să intervină prin cugetarea la „multa bunătate a lui Dumnezeu şi…
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a participat la Moscova, în perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2019, la ceremoniile dedicate unui deceniu de la întronizarea Patriarhului Kirill. Delegatul Patriarhului Daniel la eveniment, Mitropolitul Nifon, a fost însoţit de Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial (Arhiepiscopia Târgoviştei) și de Pr. Eugen Rogoti, traducător. Cu aceasta ocazie,…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală cu prilejul sărbătorii Întâmpinării Domnului. Alături de Patriarhul României au slujit Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, şi Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul. Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit sâmbătă despre modalităţile concrete prin care noi putem să îl întâmpinăm pe Domnul în viaţa noastră, dar şi despre modul în care Hristos ne întâmpină pe noi. Preafericirea Sa a explicat celor prezenţi în Catedrala Patriarhală faptul că sărbătoarea Întâmpinării Domnului ne „cheamă să îl întâmpinăm şi noi pe…