Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a pomenit în rugăciune pe predecesorul său Atenagora (†1972), la împlinirea a 44 de ani de la trecerea sa la Domnul, informează Amen.gr. Ieri, 07 iulie 2016, după participarea la Sfânta Liturghie în Biserica Sfânta Chiriachi din cartierul Kontoskali (Kumkapi) al Istanbulului, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a mers la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii…
În această dimineață, în Duminica Tuturor Sfinților (26 iunie 2016), Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe Autocefale au manifestat încă o dată unitatea sacramentală, coliturghisind la finalul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod. Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Chania, Creta, a fost prezidată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Au…
Sâmbătă, 25 iunie 2016, a avut loc sesiunea festivă de încheiere a lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod. Cu acest prilej, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a adresat un cuvânt de mulțumire. Sanctitatea Sa mulţumit tuturor Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale care au participat la lucrări, afirmând că „Harul și luminarea Sfântului Duh, care plinește toată…
Astăzi dimineață, 23 iunie 2016, Mănăstirea cretană Gonia a găzduit Sfânta Liturghie în limba română, celebrată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. La slujbă au participat: Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, și Preafericiții Părinți Teofil, Patriarhul Ierusalimului, Irineu, Patriarhul Serbiei, și Daniel, Patriarhul României. La Sfânta Liturghie au participat, de asemenea, membrii delegației Bisericii Ortodoxe…
La Academia Ortodoxă din Creta a avut loc în această dimineață, 20 iunie 2016, sesiunea inaugurală a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Evenimentul a debutat cu rostirea rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt, Împărate ceresc, și intonarea Troparului Cincizecimii. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a prezentat scrisorile venite din partea Patriarhilor Antiohiei și Moscovei, ca răspuns la…
După celebrarea Sfintei Liturghii patriarhale și a vecerniei Rusaliilor, Patriarhul României împreună cu ceilalți Întâistătători ortodocși au fost invitați duminică, 19 iunie 2016, la o masă oficială, găzduită de Excelența Sa Prokopis Pavlopoulos, Președintele Republicii Elene. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a ținut un toast. El a mulțumit poporului grec pentru rugăciunea…
Cuvântul Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, președintele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, la concelebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion, Creta, împreună cu Preafericiții Întâistătători ai Sfintelor Biserici Ortodoxe, în Duminica Cincizecimii, 19 iunie 2016: Preafericirile Voastre, sfințiți frați Întâistătători de Biserici Ortodoxe locale, Teodor al Alexandriei, Teofil al Ierusalimului,…
Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe prezenți în Creta au coliturghisit astăzi dimineață, 19 iunie 2016, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion, Creta, în semn de unitate și comuniune. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Au concelebrat: Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei; Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului; Preafericitul Părinte Irineu,…