În amintirea rugăciunilor și minunilor săvârşite de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana în ţinutul Mehedințiului, pe vremea când aceste locuri erau bântuite de ciumă, creştinii ortodocşi din satul Godeanu se roagă în fiecare an, la mijlocul lunii iulie, pentru ca Dumnezeu să îi ferească de toate bolile sufletești și trupești. Ceremonia tradiţională de…
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit duminica, 10 iulie 2016, Slujba Vecerniei în biserica Parohiei Lăpuşnicu-Mare, Protopopiatul Băile-Herculane, a precizat Diac. Pavel Canea. După slujbă, Preasfinţitul Părinte Lucian le-a oferit Diploma de excelenţă „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, preotului paroh şi tuturor celor care s-au implicat în amenajarea şi înfrumuseţarea casei parohiale. În continuare,…
În Duminica a treia după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a resfinţit biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Pătaș, Protopopiatul Băile Herculane, după cum a precizat Diac. Pavel Canea. La primele ore ale dimineții, ierarhul a săvârşit slujba de resfințire a lăcaşului de cult, după care înconjurat de un sobor de…
Mai multe maici de la Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin au donat sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”, informează Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, o acțiune de donare de sânge s-a desfășurat zilele trecute la așezământul monahal unde viețuiesc…
135 de familii afectate de inundaţii din Protopopiatul Ortodox Reșița au primit ajutor material din partea Episcopiei Caransebeşului. La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentații Sectorului Social-Filantropic, Misionar și Activități cu Tineretul al Episcopiei Caransebeșului, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Reșița, au împărțit alimente persoanelor afectate de inundații din parohiile Remetea Pogănici, Fârliug, Șoșdea, Bocșa Montană, Bocșa…
Duminica a doua după Rusalii închinată Sfinţilor Români, a constituit pentru credincioşii din Parohia Marga, Protopopiatul Caransebeş un prilej de bucurie duhovnicească, deoarece Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost prezent alături de ei, a precizat Diac. Pavel Canea. Ierarhul a binecuvântat lucrările executate în interiorul bisericii după care înconjurat de un sobor de preoţi…
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat ieri, 29 iunie 2016, Sfânta Liturghie la hramul Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Reşiţa-Govândari. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte şi preoţi din Serbia, după cum ne-a precizat Diac. Pavel Canea. În cadrul Sfintei Liturghii,…
În prima duminică după Rusalii (26 iunie 2016), Mănăstirea Piatra Scrisă din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în foișorul de vară din incinta mănăstirii, informează Diac. Pavel Canea şi Darius Herea de…
La sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, vineri, 24 iunie 2016, Schitul Poiana Mărului din judeţul Caraş-Severin şi-a sărbătorit hramul. Liturghia a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei. Încă din ajun, la schit a fost adusă, în procesiune, icoana făcătoare de…
Încheierea anului şcolar 2015-2016 a fost marcată şi la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, informeză Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei. Festivitatea de premiere a avut loc, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, miercuri, 22 iunie 2016, la Biserica din curtea Seminarului cu hramul „Sfinţii Împăraţi…
În Duminica Tuturor Sfinţilor, 26 iunie 2016, Mănăstirea Piatra Scrisă din județul Caraș-Severin își va sărbători hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în foișorul de vară din incinta mănăstirii, informează diac. Pavel Canea de la Biroul de…