Flux de știri
17:16basilica.ro
Hramul Bisericii Sfântul Ierarh Alexandru din Sulina
Sute de credincioși au participat, astăzi, 30 august 2013, cu prilejul hramului la Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Sfântul Ierarh Alexandru” așezată pe malul Dunării din orașul Sulina. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a precizat Alexandru Chituță. Totodată Preasfințitul Părinte Episcop…
basilica.ro
16:37basilica.ro
Bucurie duhovnicească în Parohia Ilova, Protopopiatul Caransebeș
La sărbătoarea „Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul”, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ilova, Protopopiatul Caransebeș. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lucrările realizate la exteriorul bisericii parohiale, după care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea a fost sfințită…
basilica.ro
16:00basilica.ro
Hramul Mănăstirii Bic din Episcopia Sălajului
Mănăstirea Bic din Episcopia Sălajului și-a prăznuit joi, 29 august 2013, ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Acest moment a fost cu atât mai ales cu cât obște mănăstirii s-a bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Sfânta Liturghie a fost…
basilica.ro
15:20basilica.ro
Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului, în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”. Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu este sărbătorit…
basilica.ro
13:44basilica.ro
31 august – Ziua Limbii Române
În România se celebrează, la 31 august, potrivit legii nr. 53/2013, Ziua Limbii Române. În Republica Moldova această sărbătoare este marcată începând cu anul 1990 până în prezent. În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, prin care este prevăzută celebrarea acestei sărbători…
basilica.ro
13:29basilica.ro
Mitropolitul Varlaam este un părinte al limbii române
Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost cinstit la Catedrala Patriarhală. În ziua de prăznuire a Mitropolitului Varlaam, la 30 august 2013, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale. Din soborul slujitor a făcut parte și…
basilica.ro
11:21basilica.ro
Catedrala Episcopală din Alexandria își sărbătorește ocrotitorul
Biserica Ortodoxă cinstește la 30 august pe Sfântul Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului, zi în care Catedrala Episcopală din Alexandria își cinstește ocrotitorul. Sărbătoarea a început încă din seara zilei de 29 august când a avut loc o procesiune pe străzile orașului Alexandria. La procesiune a participat și Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Procesiunea…
basilica.ro
10:40basilica.ro
Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului, în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”. Sfântul Ierarh Alexandru este sărbătorit de Biserica Ortodoxă la 30 august. Sfântul Alexandru s-a născut…
basilica.ro
10:16basilica.ro
30 august – Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal își sărbătorește ocrotitorul spiritual
Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal își sărbătorește astăzi, 30 august 2013, ocrotitorul spiritual. Preasfinția Sa s-a născut la 28.10.1960 în Știubieni, județul Botoșani. În anul 1982 a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar în 1987 devine licențiat al Institutului Teologic Universitar din București. Apoi, în anul 2003 primește titlul de Doctor în Teologie…
basilica.ro
09:53basilica.ro
Cuviosul Ioan de la Râșca și Secu
Cuviosul Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului, cinstit la 30 august în Biserica Ortodoxă Română, s-a născut în ținutul Putnei (județul Vrancea de astăzi) în familia răzeșilor Gheorghe și Anastasia, rudă cu Sfântul Varlaam, viitorul Mitropolit al Moldovei. Sfântul Cuvios Ioan a intrat în monahism la Mănăstirea Râșca, a fost ales apoi egumen…
basilica.ro
09:10basilica.ro
Slujbă arhierească la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Măcin
Cu prilejul sărbătorii „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Preasfințitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica mănăstirii Izvorul Tămăduirii din apropierea orașulului Măcin. La Sfânta Liturghie au participat și credincioși din localitățile învecinate care s-au bucurat de binecuvântarea și de cuvântul de învățătură…
basilica.ro
08:38basilica.ro
Sf. Mitropolit Varlaam al Moldovei cinstit în Biserica Ortodoxă Română
Biserica Ortodoxă Română cinstește la 30 august pe Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Sfântul Ierarh Varlaam a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2007. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credințe, pentru viețuirea sfântă și pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în…
basilica.ro
21:30basilica.ro
Mănăstirea Cămărășeasca din județul Gorj și-a sărbătorit astăzi hramul
Câteva sute de credincioși au participat astăzi, 29 august 2013, în ziua de prăznuire a „Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul”, la sărbătoarea hramului Mănăstirii Cămărășasca, din județul Gorj. La ceas de aleasă sărbătoare, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de preoți…
basilica.ro
20:46basilica.ro
Hramul Mănăstirii Strungari
Mănăstirea Strungari din județul Alba și-a sărbătorit, joia acasta, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată in altarul de vară al așezământului de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, potrivit TRINITAS TV. Mănăstirea a fost înființată în 1990 și are trei hramuri: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Acoperământul…
basilica.ro
20:12basilica.ro
Hramul Mănăstirii Bic
Biserica Ortodoxă cinstește joi, 29 august 2013, „Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Cu acest prilej, potrivit mitropolia-clujului.ro, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Episcop Petroniu au oficiat de la ora 10:00, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bic, din județul Sălaj, care își serbează în această zi hramul. Au participat la hramul…
basilica.ro
19:20basilica.ro
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Giurgiu
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 august Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Giurgiu. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Preasfinția Sa a vorbit despre viața…
basilica.ro
19:00basilica.ro
Slujire arhierească la Catedrala Patriarhală
În ziua sărbătorii Tăierea cinstitului cap al Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, la 29 august 2013, la Catedrala Patriarhală slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei Patriarhale. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie,…
basilica.ro
18:40basilica.ro
Pomenire de opt ani a Mitropolitului Antonie Plamadeala, la Sâmbăta de Sus
Sute de credincioși au venit la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului și la slujba de pomenire a Mitropolitului Antonie Plămădeală. Ziua de pomenire și de rugăciune pentru sufletul marelui mitropolit al…
basilica.ro
18:00basilica.ro
Sărbătoare duhovnicească la Mănăstirea Troianu din Râmnicu Vâlcea
În ziua prăznuirii martiriului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, joi, 29 august 2013, Mănăstirea Troianu din municipiul Râmnicu Vâlcea a trăit o intensă bucurie duhovnicească, prin cinstirea adusă Ocrotitorului său. Evenimentul a fost întregit de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care a participat la Sfânta Liturghie, oficiată de Părintele Arhimandrit Ioachim Popa, duhovnicul mănăstirii Frăsinei,…
basilica.ro
17:15basilica.ro
Slujbă arhierească la Mănăstirea Radu Negru
În ziua când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, joi, 29 august 2013, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din Protopopiatul Călărași. Din soborul slujitor au făcut parte și preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail Mîț, Exarhul Mănăstirilor și Schiturilor, preacucernicul părinte consilier Daniel…
basilica.ro