Institutul Cultural Român din Budapesta a organizat ieri seară un concert de muzică religioasă al corului de cameră ‘Psalmodia Varadiensis’ al Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Episcop Dr. Vasile Coman’ a Universității din Oradea, sub bagheta dirijorală a părintelui Mihai Brie, informează „Ziarul Lumina”. Corul, format din 25 de membri de diferite profesii și vârste, a…
Joi, 23 iunie 2011, copiii Școlii parohiale Sfinții Martiri Brâncoveni din Coslada, însoțiți de doamna preoteasă Gina Cimpoca, au petrecut o zi în zona montană Boca del Asno (Gura măgarului), aproape de Segovia, dincolo de Puerto de Navacerrada, după cum ne-a mărturisit părintele paroh George Cimpoca. Drumeția copiilor, care a venit ca o încununare a…
În Episcopia Ortodoxă Română a Italiei are loc în perioada 2-3 iulie 2011 cea de a doua ediție a Festivalului Portului Popular Românesc, potrivit episcopia-italiei.it. Acesta se va desfășura după următorul program: – La Sediul Episcopiei de la Roma (Via Ardeatina, 1741), sâmbătă, 2 iulie, începând cu orele 16.00, va avea loc prezentarea costumelor populare…
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul este și hramul Parohiei Ortodoxe Românești din Budapesta. Cu acest prilej, în Capela Ortodoxă Românească din strada Holló nr. 8, din capitala Ungariei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu clericii acestui așezământ românesc: Protopop Marius Maghiaru, Parohul Budapestei, Protosinghel David Pop, Superiorul Așezământului Monahal…
La 21 iunie 2011, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor a prezidat Ședința ordinară a protopopilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei. După cum ne informează mitropoliabasarabiei.md, adunarea a avut pe agenda de lucru următoarele chestiuni: – Rapoartele de activitate a protopopiatelor sub aspect administrativ, economic, misionar-pastoral, cultural și social –…
În a doua Duminică după Rusalii, în data de 26 iunie 2011, începând cu ora 14:00, în sala de festivități a Parohiei Ortodoxe Române Sfânta Treime din Philadelphia – 714 N American St. Philadelphia, PA 19123 – ,va avea loc un recital extraordinar intitulat Eminescu, susținut de cunoscutul actor și regizor, Ion Caramitru, cu participarea…
Biserica ‘Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima’ din Isacova de pe Valea Moravei a dobândit primul său iconostas, informează ‘Ziarul Lumina’. Credincioșii români de pe Valea Moravei au adus mulțumiri Institutului Cultural Român, care a sprijinit financiar această donație. Institutul nu este la prima acțiune de acest fel. Anul trecut a mai donat…
Cea de-a doua întâlnire anuală a Comisiei ‘Biserici în Dialog’ a Conferinței Bisericilor Europene, se desfășoară între 22 – 26 iunie la Budapesta, Ungaria. Din partea Bisericii Ortodoxe Române participă la întâlnire pr. Sorin Șelaru, membru al comisiei și director al Reprezentanței Patriarhiei Române la Bruxelles. În cadrul întâlnirii va fi organizată o consultare teologică…
La Bruxelles, a avut loc luni, 20 iunie 2011, o dezbatere asupra importantei protejării statutului de zi liberă a duminicii, precum și a menținerii numărului de ore de muncă la un nivel decent, printr-o legislație corespunzătoare. Evenimentul a fost organizat de către Alianța Europeană pentru ziua de Duminică, o rețea de sindicate, organizații din societatea…
La invitația Centrului Bisericesc Român Ortodox din München și a Asociației Tinerilor Români Ortodocși, filiala München, bine cunoscutul Klaus Kenneth, zelos propovăduitor al Evangheliei, se va afla la München în vederea a două întâlniri cu doritorii de a se întări în credință. Prima întâlnire va avea loc joi, 23 iunie, ora 18:30, după săvârșirea Slujbei…
Parohia Ortodoxă Română din orașul Roskilde, Danemarca și-a sărbătorit, în Duminica I-a după Rusalii -19 iunie 2011-, hramul. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit, în sfântul lăcaș, Sfânta Liturghie împreună cu părintele paroh Mihai Marius Hornicar și cu părintele ieromonah Avraam Gînju, după cum ne informează scandinavia.se. După…
Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile Uniunii Europene, în colaborarea cu Parlamentul european, organizează la Bruxelles, în perioada 28 iunie – 01 iulie 2011, simpozionul cu tema: Misiunea sacramentală a Bisericii Ortodoxe în context european la care vor participa 20 de profesori de teologie din România, informează orthodoxero.eu. În perspectiva transformărilor rapide și profunde cu…
În Duminica Rusaliilor, în data de 12 iunie 2011, dupa oficierea Sfintei Liturghii, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, a Reprezentantei BOR pe lângă instituțiile europene a găzduit doua conferinte despre Sfânta Taina a Botezului, informează orthodoxero.eu. Evenimentul este primul dintr-o serie de astfel de întâlniri, care-și propun să aducă în atenția credincioșilor învatatura Bisericii despre Botez…
În Duminica Tuturor Sfinților (19 iunie 2011), pentru Parohia Ortodoxă Românească din Otlaca Pustă (Pusztaottlaka), din Ungaria, a fost prilej de bucurie și de mare sărbătoare. În urma finalizării amplelor lucrări de restaurare, atât în interior, cât și în exterior, a avut loc slujba de resfințire a bisericii, oficiată de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul…
La 19 iunie, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Tuturor Sfinților” (Biserica Deportaților) din Chișinău cu ocazia sărbătoririi hramului, informează mitropoliabasarabiei.md. În predica sa, Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru s-a referit la diferitele…
În cadrul celei de-a XXX-a ediții a Sărbătorii Muzicii, la Parohia Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva din Paris, Corala Carmina Romana va susține, începând cu ora 19:30, concertul intitulat Dunărea și Carpații: natură, dragoste și spiritualitate în cântecul coral românesc de inspirație folclorică, cu participarea extraordinară a d-lui Radu Cuceu, informează mitropolia.eu.
Atunci când auzim menționat numele orașului și al stațiunii italiene Sanremo (orașul Sfântului Romulus), desigur ne gândim în primul rând la bine-cunoscutul festival anual de muzică italiană găzduit de pitoreasca așezare de pe riviera italiană. Mai puțin ne este dat să ne gândim la vreo prezență românească pe aceste meleaguri, și mai ales la vreuna…
În Duminica întâi după Rusalii, biserica parohiei ortodoxe române din orașul Roskilde, Danemarca, (Biserica: GrÃ¥brødre KirkegÃ¥rd Kapelet, Store GrÃ¥brødrestræde 12 , 4000 Roskilde Centru), se îmbracă în haine de sărbătoare. Cu ocazia hramului, duminică 19 iunie 2011, începând cu ora 10:00, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord va săvârși Sfânta Liturghie în sfântul…
Duminică 12 iunie 2011, la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, credincioșii parohiei Sf. Treime din Troy, Michigan, au sărbătorit 30 de ani de la sfințirea bisericii, informează romarch.org. Trei ierarhi au fost prezenți la Sf. Liturghie: IPS Arhiepiscop Nicolae, IPS Mitropolit Nicholas de la Mitropolia Ortodoxă Greacă de Detroit și PS Episcop Vicar Irineu al Episcopiei…